Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Interviu cu Ioana Marian, fondator despreSpa.ro si Presedinte al Asociatiei SPA Romania

Interviu realizat de Carmen Burtea pentru ziarul News National

 Interviu cu Ioana Marian, fondator despreSpa.ro si Presedinte al Asociatiei SPA Romania: “A fost experiența prin care am renascut la propriu și care a trezit în mine dorința de a ști, de a cunoaște, de a împărtăși binele unei lumi despre care nu știam aproape nimic… Spa-ul.”

Ne-am întâlnit la începutul toamnei, într-o frumoasă și caldă zi, pe malul unui lac. Ne-am apropiat una de cealaltă și, cu o mișcare scurtă, pastrând distanța, ne-am demascat. Întâi, fizic. Din spatele măștii a apărut zâmbetul Ioanei, conturând deplin jocul și lumina din ochii ei. Mai apoi, în fața unei cești de cafea cu spumă impecabilă de lapte, cu modestia și aerul unei domnițe care scotocește prin cămara sufletului său, Ioana mi-a povestit despre drumul ei prin viață.

Ioana a lucrat vreme de 10 ani în sistemul bancar. A descoperit Spa-ul printr-o întâmplare, într-un moment de epuizare, când i s-a facut rău și a leșinat la birou. Perfuziile de la centrul medical nu au dat rezultate, dar experiența Spa pe care a trăit-o printr-o întâmplare a doua zi după acel moment, i-a dovedit că Spa-ul nu înseamnă doar răsfăț, este prevenție și sănătate. Și este o opțiune 100% non-invazivă, ceea ce se traduce prin sănătate în adevaratul sens al cuvântului.

Când era însărcinată cu cel de-al doilea copil, a decis să creeze site-ul despreSpa.ro, din dorința de a ajuta cât mai multă lume să afle despre beneficiile pe care spa-ul îl oferă pentru a avea o viață echilibrată.

Ulterior, a devenit Ambasador al Global Wellness Day in Romania și membru în 2 initiative de turism wellness din cadrul Global Wellness Institute. Astfel, Ioana a reușit să așeze România pe harta turismului Spa & Wellness internațional. Din anul 2014 este Președintele Asociației SPA România.

Ce potențial de dezvoltare are piața spa în vreme de pandemie și care sunt estimările tale pentru viitor?

Chiar și înaintea declanșării pandemiei, cererea pentru serviciile Spa era într-o creștere continuă. Asta o pot afirma cu siguranță deoarece, în ultimii opt ani centralizăm cifrele pieței, iar această creștere este cu aproximativ 10% în fiecare an din ultimii trei. Este explicabil acest trend crescător deoarece, în România, centrele spa & wellness au apărut relative mai târziu comparativ cu alte țări (și aici nu mă raportez strict la cele europene), și nici nu avem încă o cultură a prevenției foarte bine dezvoltată. Dar alte țări, de exemplu SUA, numără mult mai mulți consumatori de spa de la an la an. Este drept că au și mult mai puține zile de concediu comparative cu noi, iar astfel au identificat că serviciile de spa & wellness reprezintă o soluție foarte rapidă pentru combaterea stress-ului.

Pe de altă parte, ca indivizi angrenați zilnic în solicitantul trai urban, avem nevoie de tratamentele spa & wellness care acționează pe toate cele 4 planuri ale omului: fizic, mental, emoțional și spiritual. Chiar dacă nu conștientizăm acest effect benefic, putem observa cât de bine ne simțim după o experiență spa, cât de bine dormim în noaptea aceea, cât de relaxați și cât de bine dispuși suntem. Iar spa-ul este acel loc în care, involuntar, te relaxezi instant! În fiecare centru spa totul este gândit special pentru acest scop: relaxarea simultană a tuturor simțurilor: văzul (prin decorul cu multe elemente din natură), auzul (muzica spa sau sunetele desprinse din natură: apa, păsărele, foșnetul frunzelor în adierea vântului), mirosul (prin uleiurile esențiale folosite), gustul (prin spa water, smoothie, ceai – fiecare spa  deținând o rețetă proprie), și evident, simțul tactil prin terapia pe care ți-o aplică terapeutul specialist.

Din prisma efectelor pandemiei actuale, toate studiile arată că în această perioadă, există un risc major de afecțiuni mentale. Oricum, depresia și anxietatea deveniseră de mult timp o problemă pe care Organizația Mondială a Sănătății o prioritiza, dar acum, cu COVID-19, se vor acutiza. Pe de altă parte, faptul că stăm mai mult în case, ne mișcăm fizic mult mai puțin, contribuie la un nivel mai crescut de sedentarism, ceea ce creează efecte secundare neașteptate, foarte periculoase.  Prin terapiile spa putem combate atât efectele sedentarismului, cât și efectele stress-ului.

Ceea ce am observat în comportamentul consumatorului de spa incepand cu data de 15 mai, a fost o cerere sporită pentru masaje mai lungi și ritualuri spa mai lungi. Dacă înainte de pandemie masajul de relaxare de 50 de minute era cel mai solicitat, acum clienții cer masaje de 75 / 90 de minute. Au înțeles că este o investiție în starea lor de bine și nu o mai privesc ca pe o cheltuială în plus.

 

 Care sunt constrângerile cu care se confruntă piața spa în acest moment?

Din pacate, noi venim și cu constrângeri mai vechi: înca din anul 2014, prin Asociația SPA România, încercăm să legiferăm piața spa. Nu există încă o definiție în Legea Turismului, nomenclatoare de meserii, standarde, curricule etc. Din acest motiv există și multă confuzie: ce înseamnă spa? Este același lucru cu balneo sau nu? etc. Fără nomenclatoarele de meserii nu pot apare școli de spa care să pregătească spa managerii, terapeuții, recepționerii etc. Alternativa este să urmeze aceste cursuri în străinătate, ceea ce implică niște costuri foarte mari cu cazarea, transportul, pe langă taxa de școlarizare. Primele demersuri au fost inițiate de Asociația SPA România încă din 2014, și acum, sub umbrela P.A.D.I.R., am convingerea că, în cateva luni, vom fi mult mai avansați decât suntem astăzi în acest sens. Parteneriatul încheiat cu Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din RomâniaP.A.D.I.R. chiar reprezintă o noua etapă pentru industria spa din România, respectiv un mare pas înainte spre legiferarea acestei zone de business.

Chiar în acest moment ne confruntăm cu faptul că piscinele de interior sunt închise. În ultimii 3 ani, tratamentele uscate (aici mă refer în principal la masaje) reprezentau între 30 si 33% din cifra de afaceri a întregii piețe SPA din România (SPA de relaxare, nu tratament balnear!). Diferența de 67 – 70% era reprezentată de accesul la zonele de piscine, saune etc.

Acum, odată cu restricțiile sanitare și a faptului că, timp de două luni centrele spa au fost închise, contăm pe un 15, maxim 16% venituri în piața SPA raportându-ne la anul 2019. Această diferență de 16% nu pot asigura supraviețuirea business-urilor din Spa, dacă nu se redeschid și piscinele interioare.

De altfel, este foarte important să menționăm că am fost și suntem singura țară din Uniunea Europeană care am avut piscinele interioare închise după 15 iunie! Și, în plus, tot singura țară unde nici tratamentul balnear nu se poate face în bazine cu ape termale și minerale. Este o bogăție a României pe care nu o putem utiliza, și, culmea este că are un rol major în întărirea imunității, exact ceea ce ar trebui să fie obiectivul tuturor!

Noi suntem deciși să continuăm dialogul cu autoritățile în acest sens, sustinuți fiind și de P.A.D.I.R. (Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România), O.P.T.B.R. (Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania) și F.I.H.R. (Federatia Industriei Hoteliere din Romania) și sperăm să reușim să-i convingem că, în centrele spa și în cele balneare, numărul persoanelor din piscină, distanța minimă alături de celelalte măsuri impuse de actuala pandemie, sunt foarte ușor de controlat de către personalul centrelor. Riscul de infectare chiar este minim, de aceea în toate țările s-a permis accesul la piscine și la hidroterapie în general, înainte de 15 iunie.

Și totuși, în pofida acestor constrângeri, spuneai într-o conferință că ați reușit să întreprindeți acțiuni specific, benefice pieței spa în ultimele luni?

Am pornit de la premisa că în orice lucru rău există și o parte bună. Am realizat că este momentul perfect să creștem nivelul calitativ al serviciilor și al centrelor spa. Prima inițiativă a fost lansarea unui program de mentorat 100% gratuit pentru spa managerii din România. Am început cu 3 mentori care au foarte multă experiență, inclusiv internațională. Ne-am propus ca, din octombrie 2021, să ni se alature în program terapeuții șefi și șefii de recepție spa.

Totodată, am văzut că o parte dintre centrele spa partenere au obtinut rezultate foarte bune în această perioadă. Era evident că fac foarte bine ceea ce fac pentru clienții lor. În consecință, am organizat o întâlnire online cu spa managerii și cu câțiva investitori, dar spa managerii sunt direct implicati în operațional și de aceea era important să fie  și ei prezenți. Toți cei care au obtinut creșteri semnificative ale profitului raportate la aceeași perioada a anului trecut, au împărtășit cu noi toate inițiativele și pașii pe care i-au făcut. A ajutat mult această întalnire, am primit feedback-uri foarte bune din partea tuturor și sper ca acestea să se reflecte cât mai repede și în încasări.

Doresc să menționez că am lansat și o serie de inițiative care se vor întinde pe termen mai lung: wellness pentru copii. Ne dorim foarte mult să integrăm în programa educațională și o programă wellness prin care copiii să învețe elemente de bază pentru o viată echilibrată: cum să-și gestioneze emoțiile, gândurile etc. alături de multe alte secrete ale wellness-ului care îi vor ajuta toată viața. Alte inițiative pentru care acum lucrăm sunt legate de sustenabilitate în centrele spa din România, reciclarea și prevenirea risipei alimentare și ultima din aceasta primă serie, Well-being la birou (inclusive în varianta de work-from-home)

Unde putem găsi o listă a centrelor spa impreună cu detalii despre spa și wellness?

Pe despreSpa.ro sunt prezentate centrele spa îin care noi considerăm că oamenii pot trăi adevărate experiențe spa, exact cum am descris la începutul interviului. Suntem foarte selectivi în alegerea partenerilor deoarece ne dorim să promovam doar centrele care oferă servicii de calitate. Asta facem de 10 ani și asta vom continua să facem pentru binele cititorilor noștri, care consultă despreSpa.ro ori de cate ori se decid să mearga la un spa. Tot aici găsiți câteva mii de articole ample exclusiv pe aceste subiecte. Suntem prezenți și pe canalul de youtube despreSpa.ro unde am realizat o serie de 5 filmulețe foarte scurte (intre 5 si 20 de minute) despre ceea ce înseamnă spa, wellness și well-being. Avem în proiect imediat începerea filmarilor pentru două noi serii de filme la fel de scurte, care să cuprindă esențialul: o serie cu Larisa Marinica, Specialist Spa & Wellness – cu 20 de ani experiență internațională în resorturi spa de 5*, și cea de-a doua serie cu Dna Dr. Gabriela Dogaru, Doctor Balneolog și vicepreședinte al Asociației Române de Balneologie, cu care vom discuta mai multe despre factorii naturali de cură din stațiuni și la ce ne ajută cel mai mult fiecare dintre ei.

Editor online: Florina Manea

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare