LĂPTĂRIA CU CAIMAC DEBUTEAZĂ LA BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

LĂPTĂRIA CU CAIMAC DEBUTEAZĂ LA BURSA DE VALORI BUCUREȘTI
 

 

  • Obligațiunile corporative emise de Agroserv Măriuța, societatea care produce lactatele cu brandul Lăptăria cu Caimac, au început tranzacționarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB, sub simbolul bursier MILK25E.
  • Radu Hanga, Președinte BVB:
    • Ne bucurăm că antreprenorii care au creat povestea Lăptăria cu caimac au ales piața de capital pentru a atrage finanțarea necesară pentru a-și continua dezvoltarea accelerată.
    • Acest an ne-a arătat că trebuie să ne uităm mai atent la propriile noastre puteri, la companiile antreprenoriale românești, la capitalul disponibil pentru susținerea creșterii acestor companii. În ultimii doi ani am văzut peste 30 de runde de finanțare venind la BVB, cu o valoare impresionantă, de peste 2 miliarde de euro, sumă din care jumătate a fost înregistrată doar în acest an.
  • Adrian Cocan, Manager Lăptăria cu Caimac:
    • Este o zi foarte importantă pentru noi, deschiderea tranzacționării lansează un nou capitol în evoluția companiei. Ne bucură încrederea investitorilor și sperăm să rămână la cote ridicate și la IPO. Ne dorim o relație strânsă cu investitorii și cu Bursa pentru că împreună putem construi un veritabil ecosistem agrifood în România și pentru asta este nevoie de investiții susținute

 
Agroserv Măriuța, compania care operează sub brandul de lactate Lăptăria cu Caimac, a făcut primul pas pe bursa pe Bursa de Valori București (BVB) în data de 8 decembrie, unde a fost listată prima emisiune de obligațiuni a societății. Obligațiunile au fost listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al BVB și se tranzacționează cu simbolul bursier MILK25E.
 
Ne bucurăm că antreprenorii care au creat povestea Lăptăria cu Caimac au ales piața de capital pentru a atrage finanțarea necesară pentru a-și continua dezvoltarea accelerată. Și cu atât mai mult ne bucură intenția managementului de a lista la BVB și acțiunile companiei. Acest an ne-a arătat că trebuie să ne uităm mai atent la propriile noastre puteri, la companiile antreprenoriale românești, la capitalul disponibil pentru susținerea creșterii acestor companii. În ultimii doi ani am văzut peste 30 de runde de finanțare venind la BVB, cu o valoare impresionantă, de peste 2 miliarde de euro, sumă din care jumătate a fost înregistrată doar în acest an. Acestea validează faptul că bursa este un canal viabil pentru finanțarea companiilor. Totodată, finanțarea atrasă de Agroserv Măriuța demonstrează că programul Made in Romania al Bursei de Valori București este util pentru companiile care au participat la el. Felicităm întreaga echipă din spatele brandului Lăptăria cu Caimac și, totodată, intermediarul, BT Capital Partners”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
 
Agroserv Măriuța a derulat în luna noiembrie un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro. Obligațiunile au scadența în noiembrie 2025 și o dobândă de 5,25%. Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, dobânda obținută fiind cel mai mic cost de finanțare obținut în 2020 la oferte de obligațiuni similare. La plasament au subscris 94 de investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.
 
Fondurile obținute urmează să fie folosite pentru a susține dezvoltarea fabricii, pentru extinderea secției de producție și construcția unui depozit nou. Managementul societății are în plan investiții de 16 milioane euro în următorii ani, printre obiectivele vizate regăsindu-se și construirea unei stații de biogaz și a unui sistem de recuperare și de refolosire a sticlei.
 
Este o zi foarte importantă pentru noi, deschiderea tranzacționării lansează un nou capitol în evoluția companiei. Ne bucură încrederea investitorilor și sperăm să rămână la cote ridicate și la IPO. Ne dorim o relație strânsă cu investitorii și cu Bursa pentru că împreună putem construi un veritabil ecosistem agrifood în România și pentru asta este nevoie de investiții susținute”, a afirmat Adrian Cocan, Directorul General al Agroserv Măriuța.
 
BT Capital Partners (BTCP) divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost Intermediar şi Consultant Autorizat al operaţiunii. BTCP a intermediat începând cu 2019 şapte emisiuni de obligaţiuni corporative şi trei tranzacţii de fuziuni şi achiziţii în valoare de peste 300 de milioane de euro.
 
Felicităm Lăptăria cu Caimac, primul business cu activitate în domeniul lactate care listează obligaţiuni în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare – Piaţa de Obligaţiuni BVB. Colaborarea noastră a început acum mai bine de un an, a fost un drum matematic şi ne bucurăm că vedem că planurile s-au transformat în realizări”, a afirmat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.
 
Agroserv Măriuţa este o societate cu activitate integrată, cuprinzând o fermă de câmp, pe care exploatează 3.000 de hectare de teren agricol cultivat cu cereale și plante oleaginoase, şi o fermă de vaci, fiind, astfel, producător de lactate. Ferma de vaci are un efectiv de circa 2.800 de capete. În acționariatul companiei se regăsesc Mădălina Oana Cocan – 98%,  Adrian Cocan – 1% și Nicușor Șerban – 1%.
 
Din iunie 2018 și până în prezent, Lăptăria cu Caimac și-a dezvoltat distribuția în numeroase rețele de magazine internaționale (IKA): Mega Image, Auchan, Cora, Kaufland, Carrefour, Profi, Selgros, Metro Cash & Carry, în rețele independente de magazine din țară: Diana – jud. Vâlcea și Gorj, Panemar – jud. Cluj, Ana Pan – București, Fraher – Tulcea și în numeroase băcănii, magazine de proximitate și magazine tradiționale, dar și în HoReCa de renume.
 
Agroserv Măriuța a încheiat anul 2019 cu venituri de 63,2 milioane lei, în creștere cu 30% față de anul precedent. În primul semestru al anului curent, veniturile au însumat 37,6 milioane lei, cu 40% peste nivelul din perioada similară a anului precedent. Managementul societății estimează că veniturile vor totaliza aproape 70 milioane lei în 2020, urmând ca acest indicator să crească și în următorii ani, astfel că pentru 2025 estimările indică venituri totale de aproape 142 milioane lei.
 

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

mar dec. 8 , 2020
Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române Ministerul Apărării Naționale efectuează marți, 8 decembrie, o misiune de transport umanitar din București la spitale din Moldova, cu pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă. Astfel, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim […]
Sigla-Site-Ziarul-News-2021