Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Interviu cu Bogdan Ghineț, fondator scrijeledefructe.ro: “Fă tot ce faci cu pasiune și dragoste!”

Bogdan Ghineț, fondator scrijeledefructe.ro

Interviu cu Bogdan Ghineț, fondator scrijeledefructe.ro: “Fă tot ce faci cu pasiune și dragoste!”

Povestea antreprenorului Bogdan Ghineț începe în urmă cu 12 ani pe când, în calitate de consultant pentru implementarea proiectelor realizate cu fonduri europene, s-a intersectat cu alți antreprenori de la care s-a molipsit. Călătorind prin toată țara a descoperit multe ferme agricole și livezi părăsite sau îngrijite foarte puțin, dar care rodeau, iar produsele acestora erau de o calitate deosebită. A fost dezamăgit să constate că marea majoritate a fermierilor exportau materia primă care, ulterior, se reîntorcea în țară sub formă de produse finite. Evident, mai scumpe.

Într-o zi călduroasă din vara anului 2015, Bogdan a pus pe capota mașinii sale câteva mere pentru a vedea ce se întâmplă cu ele și le-a redescoperit a doua zi sub o altă formă, o formă ce i-a depășit așteptările: deshidratate și cu un parfum aparte. Acela a fost momentul în care a luat naștere afacerea lui, scrijeledemere.ro, afacere care, în prezent, aprovizionează cu un sortiment deloc neglijabil de produse peste 100 de magazine partenere de pe teritoriul României, din Marea Britanie, Belgia și Franța.

De la fonduri europene la afacere în agricultură este un  drum nu tocmai ușor de parcurs. Nu ți-a fost teamă de eșec?

Am avut prilejul să constat că, pe parcursul proiectelor la care ajutam, întâlneam antreprenori cu afaceri în agricultură dar care erau preocupați doar de producția brută, fără a acorda o atenție deosebită valorificării produsului la adevărata sa valoare. M-am hotărât relativ repede să încep activitatea de deshidratare deoarece, în momentul în care am mușcat din mărul deshidratat de pe capota mașinii, mi-am adus aminte de scrijelele pe care le mâncam la bunici și am realizat că o să devină un produs de mare impact emoțional. 

Mai mult, această nișă era aproape inexistentă la acel moment. Am ales mărul ca prim fruct pentru deshidratare și l-am comercializat sub denumirea de Scrijele de mere ca la bunica, marcă pe care am înregistrat-o.

Ai avut un plan de afacere, ai identificat furnizori, cum ai construit atât de repede scrijeledemere.ro?

Inițial am dorit sa fac un cuptor la Iași, dar analizand toate costurile implicate și fiind la început, am decis ca mai întâi să testez piața să văd reacțiile oamenilor. Am identificat un procesator in Olt, cu atestat tradițional, i-am dus merele, caserolele, etichetele care erau realizate în Iași, și am început procesarea. 

În luna octombrie 2015 am intrat pe piață timid, dar cu mult entuziasm. Lumea a început să cunoască produsul și să și-l amintească așa cum mi l-am amintit și eu: peste 90% dintre clienți își aminteau de bunici. Ceea ce mi-a confirmat că alegerea denumirii a fost corectă. Colaborarea cu partenerul din Olt a durat doar un an până când mi-am dat seama că, pentru a avea un cost optim și pentru a putea  intra pe piața produselor cu desfacere executată de lanțurile mari de magazine, trebuie să am propriul punct de procesare pentru a putea diminua din costuri.

La începutul anului 2018 am depus un proiect pe un program intern de susținere a firmelor la început de drum. Am aplicat cu ideea unei afaceri în domeniul deshidratarii fructelor și am reușit să fiu printre câștigători. Împreună cu primul asociat am identificat un spațiu corespunzător în comuna Rebricea, județul Vaslui, l-am închiriat, l-am amenajat și am achiziționat echipamentele minime necesare pentru desfășurarea activității. Spațiul este amplasat lângă două mari livezi de mere, pruni și cireși pe un perimetru de 10 km. Procesarea efectivă a început în noiembrie 2018. O parte din merele procesate provin din livada proprie din comuna Oituz, județul Bacău.

În prezent avem în potofoliu mere, prune, gutui, caise, mure, struguri și extindem anul acesta cu goji, pere, afine și zmeură. Utilizăm materie primă exclusiv din România și nu utilizăm elemente suplimentare pentru conservare.

Ce perspective întrevezi pentru afacerea ta? Și care este secretul tău, Bogdan, pentru o afacere care crește rapid, așa cum crește scrijeledefructe.ro?

Materia primă este exclusiv din România, prin urmare, testări cu noile produse se pot realiza doar în perioada în care există fructe proaspete sau dacă mai găsim în depozite. Depozitarea este o mare problemă pentru zona de fructe și legume: producătorii nu au investit în astfel de spații și, după luna ianuarie-februarie, cu greu mai găsești fructe autohtone.

Vânzările noastre se petrec în intervalul: octombrie – mai . În perioada iunie – septembrie vânzările sunt mai scăzute deoarece sunt preferate fructele proaspete, ceea ce este și normal.

Zona de deshidratare este una foarte ofertantă însă sunt necesare investiții semnificative pentru a putea face față prețurilor practicate pentru produsele provenite din import. În perioada pandemiei au apărut noi oportunități pe care nu le aveam în vedere în mod deosebit.

Planul pentru următorii 5 ani este unul ambițios deoarece ne dorim să ne extindem pe mai multe direcții și să creștem capacitatea de procesare astfel încât să devenim competitivi și pe piața internațională. Avem în vedere următoarele investiții: creșterea constantă a capacității de procesare și eficientizarea fluxului de producție în paralel cu digitalizarea și robotizarea acestuia, achiziționarea unui nou spațiu pentru producție și construirea spațiilor de depozitare, promovarea produselor noastre pe piețele externe. 

Ne dorim ca, în viitorul apropiat, să fim prezenți în top 3 deshidratori din țară cu un brand care să fie recunoscut la nivel național și să avem o intrare solidă pe piața din Europa. De asemenea, îmi doresc să dezvoltăm cât mai mult zona de producție primară pentru a ne asigura stocurile de mere necesare.

Secretul meu? Fă tot ceea ce faci cu pasiune și dragoste! Trebuie să înțelegem că tot ceea ce se face sincer, izvorât din interior, se va reflecta către exterior, îți va aduce fericirea și încrederea mult râvnită. Eu am transferat bucuria și pasiunea din mine în ceea ce aveam de făcut nu pentru recompensă sau pentru recunoaștere, ci pentru a demonstra ca se pot realiza lucruri de bună calitate și în România și pentru a le dărui celor din jurul meu oportunitatea retrăirii copilăriei mult râvnite.

Interviu realizat de Carmen Burtea pentru Ziarul News-editie nationala.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare