Interviu cu Alina Ganea, fondator Lumea deliciilor raw-vegane

Interviu cu Alina Ganea, fondator Lumea deliciilor raw-vegane: Nu este nevoie să te privezi de un desert gustos, ci să-l consumi pe acela potrivit nevoilor tale, alegând produse fără procesare termică sau chimică.

Alina Ganea este o tânără antreprenoare din Ploiești care a avut curajul să viseze că poate schimba lumea. Simțul său artistic dezvoltat a făcut posibilă afacerea despre care Alina spune că este a doua ei viață și asta pentru că locul unu este ocupat în totalitate de familia ei. Ideea de afacere a apărut în momentul în care, în calitate de mamă, a îmbinat stilul de viață sănătoasă cu pofta de dulciuri a fetiței ei. S-a documentat serios și s-a înscris la câteva cursuri plant based unde a învățat să prepare deserturi după rețete raw-vegane. S-a dedicat trup și suflet acestei noi pasiuni și a creat o pagină în social media de unde oamenii pot comanda produse delicioase și mai presus de orice, sănătoase: Lumea deliciilor raw-vegane Ploiești.

A fost dificilă trecerea de la alimentația cu care erai tradițional obișnuită la cea raw-vegană?

Nu a fost deloc dificil pentru că totul pleacă de la cum gândești tu. Dacă ești obișnuit să nu-ți pese,va trebui să-ți pese. Dacă ești obișnuit să fii risipitor, trebuie să devii econom. Schimbarea trebuie să se facă de la modul în care gestionezi ceea ce ai, până la a economisi resursele. Este necesar să îți schimbi felul de a gândi, să nu mai fii tentat să adopți gândirea altora, cu șabloane gata prelucrate despre cum să-ți trăiești viața, cum să mănânci, ce să bei, cum să te îmbraci, ce meserie să practici.

Rolul meu este să îmbunătățesc ceea ce există. Mă uit în jurul meu în căutare de noi idei, de noi rețete sănatoase. Încurajez mămicile să încerce produsele noastre deoarece și eu am fost ca ele, îmi doream să ofer copilului meu tot ceea ce era mai bun dar și sănătos. De fapt încurajez pe oricine își dorește o schimbare benefică pentru sănătate să se aplece asupra acestui stil de alimentație.

Sunt produsele raw-vegane cea mai bună alegere pentru o alimentație sănătoasă?

Produsele raw vegane constituie cea mai bună alegere pentru o alimentație sănătoasă deoarece toate ingredientele folosite în rețetele noastre sunt naturale, iar prin consumul acestora în stare neprelucrata ajutăm organismul uman să beneficieze de un aport intensiv de nutrienți foarte ușor de asimilat. Din acest motiv nu mai apare acel stress al organismului în  care acesta alunecă în procesul digestiv.

Produsele noastre de tip desert raw-vegane sunt recomandate în special copiilor deoarece folosim pudra de roșcove ca înlocuitor al tradiționalei cacao. Aceste produse constituie o alternativă la satisfacerea necesităților de dulce și pentru persoanele care prezintă diverse intoleranțe: la gluten, la proteina laptelui de vacă și ou, etc.

Sunt potrivite și pentru persoanele diabetice deoarece torturile sunt îndulcite cu sirop de agave. Torturile raw – vegane sunt speciale comparativ cu cele produse după rețete clasice  deoarece nu conțin zahăr, sunt de post, nu conțin gluten și alți produși alergenici și sunt 100% naturale. Mai mult de atât nu necesită coacere, se pregătesc la rece fără a fi procesate termic, asigurându-se astfel păstrarea tuturor nutrienților din ingredientele componente.

Ele nu conțin: lapte, ouă, margarină, unt,  zahăr, făina, esențe artificiale sau coloranți.

Deviza mea este aceea că nu este nevoie să te privezi de un desert gustos, ci să-l consumi pe acela potrivit nevoilor tale, alegând produse fără procesare termică sau chimică.

Dacă produsele voastre nu conțin ingrediente tradiționale, ouă, lapte, unt etc atunci ce folosiți?

Ingredientele folosite preponderent in produsele noastre sunt: nucile și semințele. Mai precis folosim nucă de cocos, migdale, nuci românești, nuci pecan, caju, semințe de cânepă, de floarea – soarelui de chia, de dovleac etc.

Drept îndulcitori folosim îndulcitorii naturali precum miere, sirop agave, sirop arțar. Și superalimentele precum cacao naturală,maca, lucuma, mesquite, goji, carob, ashwaganda, spirulina, clorofila, guarana.

Adăugăm în compoziție fructe uscate și proaspete de sezon sau congelate: merișoare, stafide, curmale, smochine, caise, fructe de pădure și condimente naturale: scorțișoara, vanilie păstaie, cardamon, ghimbir, turmeric și uleiuri naturale: ulei de cacao, cocos, mentă, portocale, lavandă, trandafiri.

Materia primă este achiziționată din mediul online de pe piața de profil românească.

Care sunt beneficiile care apar dacă alegem să consumăm produsele voastre?

 În general, beneficiile produselor raw vegane constă în faptul că acestea sunt produse 100% naturale și nu conțin zahăr rafinat adăugat. Așadar, sunt sățioase, energizante, conțin minerale, vitamine, proteine și fibre. Nu conțin conservanți, coloranți sau arome artificiale. Nu conțin produse de origine animală, nu sunt tratate termic și ajută la păstrarea enzimelor în corp. De asemenea,  prin acest tip de alimentație susținem sistemul imunitar și pe cel nervos.

Interviu realizat de Carmen Burtea pentru Ziarul News-editie nationala, contributor CONAF.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Alina Paul, CEO DO Security: “Industria de securitate privată – contribuție importantă la scăderea infracționalității prin efectul de prevenție”

joi apr. 1 , 2021
Alina Paul, CEO DO Security: “Industria de securitate privată – contribuție importantă la scăderea infracționalității prin efectul de prevenție”  Pandemia a crescut afacerile DO Security cu 15%, pe fondul nevoii de siguranță a companiilor și persoanelor fizice  Industria de securitate privată are o contribuție importantă la asigurarea unui climat de […]