COMUNICAT DE PRESA
FINALIZAREA PROIECTULUI „DAR DIN DAR SE FACE BINELE”
31.05.2021
Începând cu luna martie a acestui an, Fundația Unu și Unu anunța lansarea proiectului „Dar din Dar se face Binele”. Astăzi ne aflăm la finalul acestui proiect derulat prin programul Active Citizens Fund, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021 și implementat cu succes la nivel multiregional în decursul celor trei luni calendaristice.
Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat creșterea gradului de informare a populației prin realizarea și diseminarea de broșuri explicative ce conțineau informații adaptate nevoilor grupurilor vulnerabile, referitoare la criza generată de COVID-19, cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă și să gestioneze corect această situație, precum și oferirea de măști medicale necesare asigurării unui minim de protecție.
„Dar din Dar se face Binele” s-a concentrat pe cele mai vulnerabile grupuri excluse social și economic, ajungând la 1,500 de beneficiari (persoane fără adăpost/aflate în așezări informale, persoane care locuiesc în locuințe suprapopulate, aflate în risc de sărăcie, persoane cu vârstă de peste 65 de ani, șomeri, copii) din 5 localități, prin crearea unui model comunitar multi-regional de intervenție pentru furnizarea de activități de informare anti-discriminatorii și oferirea de suport material și social.
Considerăm atins scopul proiectului „Dar din Dar se face Binele” și anume acela de a crește gradul de utilizare a serviciilor sociale către grupurile dezavantajate, de incluziune socială a persoanelor aflate în situații de risc precum și de dezvoltare de măsuri integrate de incluziune a romilor și de combatere a discriminării și suntem recunoscători pentru suportul oferit atât de finanțatori cât și de operatorul de proiect.
Detalii specifice despre proiect sunt disponibile pe www.fundatia1si1.ro
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro.
Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Proiectul “Dar din Dar se face Binele” este derulat de Fundația Unu si Unu și beneficiază de o finanțare în valoare de 14,759.40 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.