Perioada de înscriere la Liceul Bilingv Olga Gudynn, din noul campus OGIS – Oxford Gardens, se apropie de final

Perioada de înscriere la Liceul Bilingv Olga Gudynn, din noul campus OGIS – Oxford Gardens, se apropie de final
În Septembrie 2021, va fi inaugurat noul campus Olga Gudynn International School, in cartierul Oxford Gardens, Pipera, moment care va marca și deschiderea Liceului Bilingv Olga Gudynn, Școala Viitorului.
După 20 de ani de existență și excelență în peisajul educațional, aceasta reprezintă o extindere organică a OGIS, unul dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale din România, concept orientat spre dinamicile viitorului, adresându-se noii generații de elevi inovatori și dornici să aibă un impact pozitiv în societate.


Liceul Bilingv Olga Gudynn- Școala Viitorului, oferă elevilor un program educațional personalizat, bazat pe o pregătire academică de excepție și experiențe practice, în funcție de aptitudinile și de interesele lor.
Noul campus se întinde pe o suprafață de 16.000 de metri pătrați și va avea dotări și tehnologie de ultimă generație, precum:
• Laboratoare de științe complet echipate
• Laboratoare de limbi străine și săli de studiu
• Departament de creație și artă digitală
• Bază sportivă performantă: bazin de înot semi-olimpic, pistă de atletism, terenuri de tenis, teren de baschet, teren multifuncțional, sală de yoga și fitness
• Seră și mini-fermă
• Bucătărie proprie și spații generoase pentru relaxare
• Mijloace moderne de învățare: multiboard, softuri educaționale performante
• Activități practice pentru orientarea elevilor către proiecte de sustenabilitate, energie regenerabilă și protejarea mediului
 Îmi doresc ca noul campus să fie un motiv în plus pentru elevii români să studieze și să rămână în țara lor. Olga Gudynn, fondator
Cifrele ne demonstrează zilnic că tot mai mulți elevi optează pentru școlile din străinătate, pentru a putea studia într-un sistem de educație performant, în instituții moderne. Liceul Bilingv Olga Gudynn le va oferi posibilitatea elevilor români de a învăța într-o școală la standarde internaționale, o școală adaptată nevoilor viitorului, unică în Europa.
Olga Gudynn, fondator: Noul campus OGIS Oxford Gardens se adresează elevilor și familiilor care își doresc o educație modernă, o educație orientată către nevoile și aptitudinile native ale fiecărui copil.


Școala viitorului, așa cum o văd eu, înseamnă tehnologie, înseamnă copii fericiți, înseamnă un mediu pozitiv, un mediu în care contează fiecare individ și unde fiecare copil are șansa de a crește, de a se dezvolta frumos și de a își urma pasiunile. Atunci când îți alegi o meserie ținând cont de aptitudinile native, faci performanță și nu îți dai seama că muncești. Or, liceul nostru va pune accent pe educație personalizată. Vom pleca de la nevoile fiecărui copil, de la aptitudinele native și le vom transforma în visuri care vor deveni realitate.


Elevii vor beneficia de consiliere și orientare în carieră, ceea ce înseamnă că vor avea acces la programe precum:
• Consiliere individuală de orientare în studii superioare și în carieră
• Workshop-uri de dezvoltare a abilităților soft și hard
• Stagii de internship, job shadowing și programe de voluntariat
• Sesiuni de informare cu privire la procedurile și cerințele de admitere ale universităților din țară și din străinătate
• Întâlniri cu specialiști din domenii de interes și cu reprezentanți ai universităților din țară și din străinătate

O șansă pentru elevii din România la o școală de ultimă generație
În cadrul Liceului Bilingv Olga Gudynn, elevii pot opta pentru Bacalaureatul românesc sau International Baccalaureate și pentru unul dintre cele trei profile disponibile: Matematică-Informatică, Limbi Moderne, Științe ale Naturii. De asemenea, vor exista grupuri de studiu, astfel încât fiecare elev să poată opta pentru cursurile potrivite aptitudinilor și abilităților proprii.

Educație personalizată și profesori de inspirație
Din echipa noului campus fac parte atât profesori romani de inspirație, cât și profesori internaționali.

Andra Anton, director adjunct: Eu m-am întors în România în anul 2018, din Statele Unite ale Americii, unde am fost și elevă, dar și profesor și m-a încântat foarte mult ideea de a crea aici ceea ce există în afară. Mă bucur foarte mult să pot face parte din ehipa aceasta, care face acest vis o realitate.

Zone destinate relaxării elevilor
Pentru a învăța cu plăcere, este important să existe un echilibru între pregătirea academică și timpul dedicat relaxării. De aceea, au fost concepute spații pentru relaxare și socializare, cafeterie, seră în aer liber, terasă cu hamace, dar și zone speciale pentru yoga. Noul campus Olga Gudynn va beneficia de bucătărie proprie și o sală de mese cu o capacitate de 120 de persoane.
Toate acestea au fost puse în practică de o echipă de arhitecți vizionari, ținând cont de dorințele și necesitățile elevilor.
Școala va fi dotată cu mobiler ergonomic, coridoare spațioase, iar elevii vor avea acces la laptopuri și tehnologie și vor putea studia atât în zone destinate studiului individual, cât și de grup.
Olga Gudynn, fondator: Cred foarte mult în șansa copiilor din ziua de astăzi la o educație modernă, cred foarte mult în visurile lor și sunt convinsă că dacă investim în ei, România va arăta altfel peste câțiva ani.
Pentru informații suplimentare și detalii cu privire la procedurile de admitere, sunați la 0771 100 489, trimiteți un e-mail pe adresa admitere@olgagudynn.ro sau vizitați website-ul www.olgagudynn.ro

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Protocol de colaborare între Camera bucureșteană și Primăria Sectorului 5

lun iul. 26 , 2021
Protocol de colaborare între Camera bucureșteană și Primăria Sectorului 5 Colaborarea în vederea dezvoltării învaţământului dual în sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, inclusiv în spaţiile unităţilor de învaţământ deţinute de CCIB şi derularea de proiecte comune, finanţate din fonduri nerambursabile sau bugetare, dedicate sprijinirii şi promovării antreprenorilor din acest sector […]