Aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO

Aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO

Cu ocazia aniversării a 65 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Ministerul Afacerilor Externe și Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) au organizat astăzi, 27 iulie 2021, evenimentul „65 de ani România în UNESCO. Arc peste timp al cooperării România – UNESCO”.

În deschiderea evenimentului, secretarul de stat pentru relații interinstituționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe Daniela Gîtman a subliniat importanța pentru România a aderării la UNESCO și a colaborării, de-a lungul celor 65 de ani, cu această organizație care a avut, încă de la înființarea sa, un rol strategic în îndeplinirea unor obiective majore în domeniile educației, științei și culturii în plan global. A evidenţiat faptul că obiectivele generoase ale UNESCO se materializează în diverse programe, strategii și inițiative la care România este parte, modelând astfel nu numai politica externă a țării noastre, ci și politicile publice aplicate în toate aceste sectoare.

Totodată, oficialul MAE a salutat eforturile constante ale UNESCO și statelor membre pentru protejarea patrimoniului internațional, România fiind prezentă în Lista Patrimoniului Mondial cu șase elemente culturale și două naturale. În context, secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat decizia adoptată astăzi, în cadrul celei de-a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial (CPM), de înscriere a dosarului „Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” în patrimoniul umanității.

De asemenea, secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat atenția pe care România o acordă dosarelor transnaționale depuse la CPM UNESCO, de natură să favorizeze consolidarea relațiilor de bună vecinătate, promovarea diversității culturale și înțelegerea și respectul pentru culturi, civilizații, valori și moduri de viață diferite.

Evenimentul, organizat la Opera Națională București în prezența a peste 500 de invitați, a inclus alocuțiuni ale ministrului educației, președinte al CNR UNESCO, Sorin Cîmpeanu, directorului general al UNESCO, Audrey Azoulay, consilierului prezidențial Ligia Deca, secretarului de stat pentru relații interinstituționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Daniela Gîtman, reprezentantului Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru Relația cu UNESCO, Vasile Dîncu, secretarului de stat din cadrul Ministerului Culturii, András Demeter, secretarului general al CNR UNESCO, Madlen Șerban, precum și intervenții ale reprezentanților instituțiilor partenere în organizare.

Totodată, pentru a marca momentul aniversar, artiștii Corului Madrigal au susținut un concert extraordinar pe scena Operei Naționale Bucureşti, iar în foaierul instituţiei a fost organizată o expoziție de documente și imagini din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, precum și o expoziție de pictură, ambele dedicate patrimoniului românesc și activității României în relația cu UNESCO.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Republica Elenă – cod roșu de caniculă și pericol de incendii

mar iul. 27 , 2021
Republica Elenă – cod roșu de caniculă și pericol de incendii Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul elen de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru intervalul 27 iulie – 3 august 2021, vârful acesteia […]
Sigla-Site-Ziarul-News-2021