Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

MAE anunță desfășurarea unei noi reuniuni în cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2022”

Sigla-Site-Ziarul-News-2021

MAE anunță desfășurarea unei noi reuniuni în cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2022”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță desfășurarea unei noi reuniuni din cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2022”, cu reprezentanții comunității românești și ai mediului asociativ românesc din Franța. Astfel, la data de 6 mai 2022, a fost organizată o reuniune în format fizic la Marsilia, cu participarea membrilor comunității și ai mediului asociativ românesc din Marsilia, ai conducerii Departamentului Consular (DCons), ai oficiilor consulare din Franța și ai consulatelor onorifice ale României la Monaco și Nisa. De asemenea, la eveniment au fost invitați și au participat online și alți cetățeni români, reprezentanți ai mediului asociativ și ai bisericilor românești din sudul Franței.

Reprezentanții MAE au prezentat proiectele pe care le au în derulare în sprijinul membrilor comunității românești din străinătate, în special în ceea ce privește redimensionarea și modernizarea rețelei consulare a României, inclusiv pe spațiul francez, procesul de debirocratizare și digitalizare a serviciilor consulare și proiectele de îmbunătățire a sistemelor informatice din cadrul platformei E-Cons, în special www.econsulat.ro și Call Center, aspectele privind eliberarea cărții electronice de identitate, organizarea de consulate itinerante (mobile). Totodată, a fost evidențiată preocuparea constantă a MAE pentru îmbunătățirea modului de relaționare și interacțiune a personalului consular cu solicitanții de servicii consulare.

Referitor la situația rețelei consulare românești din Republica Franceză, au fost prezentate demersurile de redimensionare și modernizare a acesteia, în special cu privire la mutarea sediilor consulatelor generale ale României la Marsilia și Paris și înființarea și operaționalizarea Consulatului General al României la Nantes.

Pe parcursul acestei reuniuni, reprezentanții mediului asociativ românesc din Franța au semnalat o serie de aspecte privind prestarea serviciilor consulare prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro), necesitatea de continuarea a procesului declanșat de MAE de debirocratizare a serviciilor consulare, necesitatea unor adaptări legislative și extinderea măsurii, deja puse în aplicare de MAE, de transmitere a documentelor prin poștă/curier rapid, aspecte legate de muncă și protecție socială.

De asemenea, au fost discutate și aspecte privind utilitatea creării unor fonduri la dispoziția misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, prin introducerea unor tarife pentru prestarea serviciilor consulare în regim de urgență. A fost evidentiat în discuții că un astfel de demers, care presupune modificari legislative, ar constitui un element suplimentar de susținere a eforturilor depuse de MAE pentru redimensionarea și modernizarea oficiilor consulare și eficientizarea activității de procesare a serviciilor consulare pentru cetățenii români, prin angajarea personalului consular necesar.

Reprezentanții MAE și membrii comunității românești au purtat un dialog deschis, fiind subliniate, totodată, demersurile MAE de profesionalizare și îmbunătățire a relaționării și comunicării funcționarilor consulari cu cetățenii români.

Evenimentul a fost accesibil pe paginile de socializare ale DCons și Consulatului General al României la Marsilia.

Tot în cursul zilei de 6 mai 2022 a fost organizată și o reuniune de coordonare cu șefii oficiilor consulare ale României din Republica Franceză. La această întâlnire de lucru au fost abordate teme de interes, precum uniformizarea practicii consulare la nivelul oficiilor consulare și organizarea consulatelor itinerante (mobile) în Franța.

În marja acestor evenimente și profitând de prezența conducerii DCons la Marsilia, a fost inaugurat noul sediu al Consulatului General al României la Marsilia, amplasat într-un spațiu modern, care oferă condiții la standarde ridicate pentru prestarea serviciilor consulare pentru cetățenii români din circumscripția oficiului consular, permițând inclusiv creșterea capacității de procesare a serviciilor consulare.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare