Programul de Mentorat al PWN România se pregătește pentru o nouă etapă de maturizare

Programul de Mentorat al PWN România
se pregătește pentru o nouă etapă de maturizare

 

 Unul dintre cele mai populare programe desfășurate de PWN România este Programul de Mentorat, ajuns în acest an la cea de-a 9-a ediție. Acesta a reușit să coaguleze în jurul său o comunitate dinamică și implicată de peste 450 de mentees și peste 350 de mentori. Mai mult, conform evaluărilor noastre la finalul fiecărei ediții a programului, gradul de satisfacție al celor implicați și de îndeplinire a obiectivelor cu care au pornit la drum depășește 80%.
În urmă cu trei ani s-au pus bazele unui element important pentru dezvoltarea acestui proiect la nivel global. Trei City-Networks s-au unit pentru a crea sub forma unei opere colective, un set de Manuale de Bune Practici ale Programului de Mentorat, dedicate mentorilor, mentee-lor și sesiunilor de group-mentoring. Astfel, România, Lisabona și Frankfurt au lucrat în ultimii trei ani la perfecționarea Manualelor, în baza experienței acumulate în desfășurarea Programului. În plus, acestea au fost diseminate în întreaga rețea PWN Global, astfel încât feed-back-ul primit de la toate City-Networks să fie centralizat în varianta finală, publicabilă a celor 3 Manuale ale Programului de Mentorat.
„De anul acesta, Pilonul de Mentorat a adăugat un nou proiect care să completeze Programul, este vorba de sesiunile de group-mentoring, pe teme de interes semnalate de comunitate. Standardizarea devine acum următorul pas în maturizarea acestui program, care a dobândit și o popularitate deosebită în România. Suntem mândre că filiala noastră a putut participa la această inițiativă, cu atât mai mult cu cât Programul nostru de Mentorat și-a câștigat o poziție privilegiată în rândul celorlalte City-Networks.” – Ileana Botez, președinte Professional Women’s Network România.
„Programul de Mentorat a crescut mult și în mod organic în ultimii 10 ani. Ultima ediție, completată cu sesiunile de group-mentoring a fost foarte apreciată de către participanți. Programul oferă oportunități unice de mentorat inter-company, de aceea s-a și bucurat de un real succes, iar odată cu dezvoltarea sa, s-a născut și ideea creării unui Manual, în care să adunăm concluziile experienței noastre de până acum și de care să beneficieze întreaga rețea. ” – Paula Bușe, VP Mentorat.
Ce-a de-a 9-a ediție a Programului de Mentorat se încheie luna aceasta, urmând ca ea să fie sărbătorită pe 12 iulie, în cadrul unui eveniment tradițional pentru PWN România – anualul Garden Party. Cu acest prilej vom marca și încheierea ediției a treia a Academiei Women on Boards și a ediției a opta a Trusei pentru Antreprenoare.

PWN România este o asociație non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat, a cărei misiune este sprijinirea ascensiunii femeilor în poziții de leadership în vederea accelerării echilibrului de gen în structurile de conducere. Comunitatea PWN România reunește aproximativ 200 de membre aflate în poziții de management sau antreprenoare în peste 20 de industrii, precum si peste 600 de femei in comunitatea extinsa a Asociatiei.
Printre obiectivele PWN România se regăsesc dezvoltarea potențialului profesional al femeilor, susținerea antreprenoarelor și a aspirantelor către antreprenoriat și împuternicirea economică a femeilor, egalitatea de șanse și diversitatea în structurile de conducere ale companiilor.
Principalele programe ale PWN România includ din 2013 un program de Mentorat dedicat femeilor la începutul carierei sau in poziții de mid-management, un program de educație antreprenoriala „Trusa de Instrumente pentru Antreprenoare”, demarat in 2014 şi programe unice din 2016 care oferă femeilor de carieră o pregătire structurată pentru accesarea unei poziții în consiliile de administrație dezvoltate de „Academia Femeilor in Consilii de Administratie”.
Înființată în 2011, PWN România este parte a PWN Global, o rețea în care se dezvoltă în ritm alert, depășind peste 3.500 de membre și voluntari în peste 30 de orașe din lume.
Mai multe detalii sunt disponibile pe http://pwnromania.net/, https://www.facebook.com/PWNRomania/ și https://www.linkedin.com/company/pwn-romania/

Persoană de contact:
Alina Stoian – VP Marketing și Comunicare
Email: marketing@pwnromania.net

Ziarul News - cotidian national

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

În atenția aplicanților IMM AGRI-FOOD (granturi pentru capital de lucru): termenul de semnare și transmitere a contractelor este luni, 27.06.2022!

Dum iun. 26 , 2022
În atenția aplicanților IMM AGRI-FOOD (granturi pentru capital de lucru): termenul de semnare și transmitere a contractelor este luni, 27.06.2022! Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe data de 17 iunie 2022, a facut publică lista cu statusul solicitanților pentru programul IMM AGRI-FOOD (granturi pentru capital de lucru) în urma soluționării contestațiilor […]
Sigla-Site-Ziarul-News-2021