Asociația „SUPORT REGIUNEA CENTRU”, în parteneriat cu Academia Europeană a Regiunilor (AER), Asociația pentru Știință, Tehnologie și Întreprinzători Inovativi din România – ȘTII și CARTIER CORESI, anunță prima ediție a proiectului „AvGeek – Aerospace Challenge”.

Asociația „SUPORT REGIUNEA CENTRU”, în parteneriat cu Academia Europeană a Regiunilor (AER), Asociația pentru Știință, Tehnologie și Întreprinzători Inovativi din România – ȘTII și CARTIER CORESI, anunță prima ediție a proiectului „AvGeek – Aerospace Challenge”.

Proiectul are ca scop conștientizarea nevoii de a reaminti generațiilor actuale și viitoare moștenirea creată în domeniul aerospațial de către generațiile părinților noștri, industrie cu tradiție în comunitatea locală și cu însemnătate la nivel național și internațional.
Obiectivul principal al proiectului este de a crea un liant între generații prin organizarea unui concurs național anual (online) denumit „AvGeek- Aerospace Challenge” adresat tinerilor, cu tematica „Industria aerospațială” cu următoarele domenii: aeromodelism, modelare 3D, printare 3D, programare și a unei conferințe cu invitați ce abordează tema propusă, alături de standurile companiilor/instituțiilor pe care le reprezintă pentru a stabili noi legături între specialiști și aspiranții la o carieră în sectorul aerospațial sau conex.
Ediția „AvGeek- Aerospace Challenge 2022” se va desfășura în perioada octombrie – noiembrie 2022, în contextul apropierii Aniversării a 100 de ani de la fondarea IAR Brașov – Centenarul Industriei Aeronautice Românești – și va avea bineînțeles o secțiune special dedicată – „Industriei aerospațiale brașoveane”.
Concursul se adresează următoarelor categorii de vârsta: 14-16 ani, 17-19 ani, 20-26 de ani, iar conferința va fi susținută de experți din mediul academic și din marile companii de tehnologie partenere, având ca moderatori jurnaliștii de știință de la „Jurnalul de mâine” și „Forum IT”.
“Viitorul se construiește cu performanță, mai ales într-un domeniu atât de elitist – aerospace.
Formarea resursei umane presupune atât transferul de know-how de la specialiști la cei tineri, cât și un real parteneriat între mediul universitar, preuniversitar și cel economic.
Avem speranța că împreună cu partenerii noștri vom contribui la transmiterea moștenirii către generațiile care ne urmează, a declarat Silvia-Daniela POHRIB, președinta asociației SUPORT REGIUNEA CENTRU și fondatoarea Centrului LearnEx.
„Acest proiect și-a propus să evidențieze domeniile de inginerie aerospațială și spațiu care sunt considerate domenii de nișă, „exotice”. Îmi doresc să se evidențieze oportunitățile educaționale, cât și cele de carieră care poate pentru unii beneficiari pot deveni o adevărată pasiune, având încredere că partenerii din sectorul universitar și economic vor fi promotorii unor noi generații de succes prin puterea exemplului oferit” a declarat Mădălina Ioana BLAJ, coordonatoarea competiției „AvGeek- Aerospace Challenge”.
„ROMÂNIA a dat lumii de-a lungul istoriei, alături de cei trei mari pionieri ai aviației Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, ingineri, inventatori și inovatori și nu în ultimul rând redutabili pionieri ai aerului, fără de care istoria aviației ar fi arătat, poate, altfel. Și o poate face în continuare!
Primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, primul avion cu reacție- sunt două evenimente determinante în istoria omenirii, mulțumită acestor români. În urmă cu 100 de ani, drumul deschis de acești pionieri a fost continuat cu mândrie de alți conaționali care au făcut posibilă fabricația primului avion românesc, o tradiție care a continuat, s-a dezvoltat și a produs mii de avioane până în ultimii ani.
O tradiție față de care avem o datorie nemărginită!
IAR Brașov, Astra Arad, Fabrica de Avioane Craiova, Fabrica de avioane București, URA Bacău (Aerostar) sunt cele mai grăitoare exemple ale industriei locale de avioane și elicoptere care trebuia salvată, exemple care se impuneau a fi susținute mai departe prin toate eforturile pentru a nu pierde o istorie meritorie pentru că niciodată nu este prea târziu. Noi, atât cât putem, susținem tinerii în formarea lor profesională și continuarea dezvoltării unui „geniu nativ românesc”, o pasiune înnăscută pentru zbor. Ne dorim să facem posibil să zboare către cer și în spațiu cât mai multă tehnică, inginerie, inovație, invenții și creații ale priceperii tinerilor noștri! Să îi sprijinim să își dezvolte talentul și să pună în practică ideile geniale pe care cu siguranță le au!” a declarat Bogdan PANAIT, co-fondator al ȘTII – Asociația pentru Știință, Tehnologie și Întreprinzători Inovativi din România

Agenda completă a evenimentului:

  • 1 iulie – 31 august – elaborare secțiune site web pentruconcurs și conferință, materiale publicitare și promovare eveniment, elaborare sugestii, subiecte și criterii de evaluare concurs, lansarea invitațiilor către reprezentații domeniului.
  • 1 septembrie – 15 octombrie – promovare eveniment, lansare înscrieri competiție și distribuția pe site a sugestiilor și a subiectelor de concurs cu indicații, lansarea invitațiilor către reprezentații domeniului, organizarea programului conferinței.
  • 16 octombrie – 28 octombrie – stabilire comisii de evaluare (specialiști + reprezentanți companii/instituții), evaluare proiecte, promovare eveniment, organizarea programului conferinței (continuare).
  • 29-30 octombrie – conferință – eveniment fizic în incinta Cartier Coresi (transmis și live) pentru prezentarea proiectelor câștigătoare, premierea, susținerea sesiunilor de prezentări ale speakerilor, prezentări companii/instituții și workshop-uri

Partenerii evenimentului:
Academia Europeană a Regiunilor (AER)
Asociația pentru știință, tehnologie și interprinzători inovativi – ȘTII Brașov
Cartier Coresi
Lexdata
Jurnalul de mâine
Cartier Hub Coresi

Vă așteptăm alături!
Date de contact: learn@learnex.ro

Ziarul News - cotidian national

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

BERGENBIER S.A.: ÎN ANUL 2021 NE-AM CONSOLIDAT PORTOFOLIUL ȘI AM ÎNCEPUT EXPANSIUNEA ÎN ZONA BEYOND BEER

lun iul. 11 , 2022
BERGENBIER S.A.: ÎN ANUL 2021 NE-AM CONSOLIDAT PORTOFOLIUL ȘI AM ÎNCEPUT EXPANSIUNEA ÎN ZONA BEYOND BEER Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, unul dintre principalii jucători de pe piața berii din România, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 716 milioane lei, o creștere […]