Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Interviu cu doamna Helena Fako, owner Nailee:” O poveste despre putere și despre independență”

Interviu cu doamna Helena Fako, owner Nailee:” O poveste despre putere și despre independență

Nu-i nimic pe lume perfect, nici pentru femei nici pentru bărbați. În urma suferinței și a adversităților, majoritatea femeilor ies mai puternice ca niciodată, demonstrând că rezistența nu cunoaște limite, iar unii bărbați nu recunosc nici în al 12-lea ceas că a fost vina lor.

Astăzi vom face cunoștință cu doamna Helena Fako, femeia care, în urma unui divorț, nu numai că a făcut mulți pași înainte pentru a avea grijă de cei doi băieți minori, dar s-a și reîntors în lumea afacerilor, activitatea din industria înfrumusețării care a consacrat-o, adică nail techniques, înțelegând că trebuie să-și remodeleze viața și să-și creeze, din nou, propria cale spre succes.

 

Povestea despre putere și independență

Întreaga noastră viață este ca un teren de sport. Într-o parte stau învingătorii, într-o parte stau învinșii, niciunii dintre ei neștiind până la sfârșitul meciului în ce ligă sunt. Eu am stat de fiecare dată în partea în care eram învingătoare, însă în momentul în care viața mi-a aruncat cu efect nedorit, imposibila minge curbă, a trebuit să o prind.

Când începeam să culeg roadele activității noastre am fost nevoită să mă retrag din afacerea pe care am construit-o, să mă îndepărtez de partenerul meu în care investisem nu numai dragostea dar și încrederea că putem fi o pereche unică, o coloană vertebrală pentru cei doi fii prețioși ai noștri. Rolul meu de femeie de afaceri și de mamă iubitoare s-a transformat într-un simbol al puterii și al rezistenței, în care am încercat să înfrunt cu grație provocările unei familii monoparentale.

Pe scurt, da, am decis să renunț la brand-ul pe care l-am construit în mult timp, dar doar pentru ca am ales liniștea sufletească. Acesta am crezut ca va fi rezultatul faptului ca renunț la brand-ul Nolia. Însă nu a fost așa, numele meu spre exemplu a fost folosit de fostul meu partener până în luna septembrie, cu toate ca numele meu, Helena Fako, era deja marcă înregistrată și aveam și o declarație de la el în care își asumă ca numele meu să nu mai fie folosit în asociere cu vechiul brand. În final, am ales să le dau pace, nu am acționat pe cale legală, tot pentru liniștea  mea și a copiilor mei sufletească.

Un nou început: unghii, creativitate și vise

Nu mi-a fost niciun moment frică să recunosc că, în mijlocul luptelor mele personale, pasiunea pentru arta unghiilor era întotdeauna pe prim plan. Designul de unghii este un context în care creativitatea mea nu cunoaște limite. Și chiar dacă mi-am dorit să părăsesc această lume, cu mult curaj și spirit antreprenorial, m-am întors și am reînceput o afacere înfloritoare.

Cred ca spiritul de antreprenor este cel care nu mă lasă să mă opresc. În toată cariera mea am avut parte de provocări, mai mici sau mai mari, însă ceea ce mă caracterizează este faptul că, indiferent de cât de grea ar fi o provocare, reușesc să mă ridic de fiecare dată, mai înțeleaptă, mai experimentată.

Am renunțat să fiu prezentă în industria nails în ultimul an, forțată oarecum de un soț neînțelegător și de evenimente nefericite. Nu cred ca am renunțat vreodată la întreaga industrie, ci mai degrabă am renunțat doar la brandul pe care l-am fondat în anul 2014. Pentru că sunt fondator al brand-ului Nolia, în care am crezut și am investit nu numai timp, dar și financiar. După ce am vândut părțile mele sociale, la inițiativa soțului meu, dat fiind spiritul meu vizionar și antreprenorial, în care setea de nou, de inovare și de cunoaștere nu are limite, am căutat să identific produse și tehnici diverse care ar putea fi aplicate și folosite în această industrie. Am fost curioasă dacă sunt aplicabile în industria Nails, am testat și mi-am dat seama că am descoperit ceva, care ar putea schimba pentru totdeauna metoda prin care se curăță și întrețin unghiile în acest moment.

 

Cultivarea viselor este un semn că trebuie să ai curajul să investești în ele

Salonul meu deschis recent în Oradea a devenit nu numai un sanctuar, ci și un loc de transformare. Mi-am dorit să înțeleg personalitatea și stilul clienților, al tehnicienelor și, în prezent ofer mai mult decât servicii de manichiură, ofer de fapt o experiență, fie că ești client sau tehnician, o creșterea a încrederii și o conexiune autentică între cele  două valențe.

Pentru că am realizat că fiecare manichiură, fiecare clientă mulțumită reprezintă nu numai o dovadă a determinării mele, ci și o bază a afacerii, o moștenire pentru cei doi fii ai mei. Aceștia nu vor uita niciodată că, prin curaj și muncă asiduă, le-am arătat puterea de a rezista unei provocări care nu a depins de mine, pasiunea și frumusețea de a o lua de la capăt, indiferent cât de jos te pun alții să începi.

Un triumf al spiritului uman

Astăzi, în loc să fiu o mamă singură, o antreprenoare care și-a regăsit puterea de a începe o nouă afacere în aceeași industrie care a consacrat-o, sunt alături de bărbat care a înțes faptul că sunt mai mult decât o femeie și o mamă, o antreprenoare care își dorește să devin o sursă de inspirație pentru multe dintre femeile care se confruntă cu provocări similare și care își pot găsi alinare și putere în această povestea mea. Ideea este că, indiferent de ce greutate ne dă viața s-o purtăm, cu inspirație și dăruire, o putem transforma într-o treaptă spre măreție, putem reconstrui visele și putem atinge succesul, chiar și în fața adversității.

Pentru mine, arta unghiilor nu este doar o afacere, este un simbol al transformării pentru că, pe fiecare unghie pe care îmi pun amprenta, o pictez, fac un client să zâmbească și să deschidă o zonă luminoasă pentru mentalul său. Un salon nu este doar un loc pentru îngrijirea unghiilor, este un refugiu pentru speranță, pentru reinventare și pentru a ieși mult mai puternice din furtunile în care ne aruncă, cu sau fără voia noastră, o viață atât de complexă.

De fiecare dată îmi imaginez nu numai că pictez modele frumoase pe unghii, ci și că le imprim clientelor un nou capitol viața lor, a clientelor. Îmi place să cred că povestea mea este una de curaj, de inspirație nelimitată și, am demonstrat că, în fața unei inimi frânte, putem reconstrui oricând o viață mai intensă, mai curată, mai frumoasă decât ne-am putea-o imagina vreodată.

Am inventat o tehnică nouă și deosebită pentru industria Nails, pentru că îmi place să fiu borna kilometrică numărul 1 în industrie.

Am descoperit un produs care exista deja, este aplicat cu succes într-un alt domeniu și mi-am dat seama ca se poate folosi și în manichiură. Din acel moment, bineînțeles ca a fost necesar să rafinez metoda de lucru și am căutat și produsele complementare astfel încât aceasta să fie aplicabilă în profesia tehnicienilor de unghii. Aș vrea să vă dezvălui întreaga metodă, însă în acest moment sunt în proces de brevetare a acesteia.

Poți să ne spui măcar care sunt beneficiile acestei metode?

În primul rând, materialul principal pe care îl folosim este un gel care nu se polimerizează în lampă UV. Până în acest moment nu există un astfel de material la nivel mondial și vine cu foarte multe beneficii.

Există nenumărate tehnici de lucru unde, în sine, polimerizarea este dificilă, fie din cauza cantității de materiale aplicate, fie pentru ca uneori folosim așa numitele tipsuri reutilizabile, pe care trebuie să le fixăm și să le susținem cu degetele până la polimerizarea completă. Este destul de provocator să introducem în lampă UV un deget în timp ce și mâinile noastre sunt implicate în proces.

Apoi, mai este teama unor cliente în ceea ce privește lampa UV, cu toate că această tehnică are nevoie totuși de bază și top, care se polimerizează prin expunere la UV, timpul de expunere fiind deja redus semnificativ.

Metoda în sine este foarte simplă: acele tehniciene care lucrează deja de ani buni și au un număr considerabil de cliente, vor putea utiliza această metodă și vor putea realiza o manichiură în jumătate din timp față de tehnicile clasice de lucru. Nu în ultimul rând, este vorba despre efortul tehnicienei care, în mod categoric, lucrează mai repede, mai simplu cu exact același rezultat pe care îl avea de obicei.

Vreau să fie bine înțeleasă ideea că, ceea ce am descoperit cu această metodă și cu aceste produse, reprezintă un beneficiu atât pentru comunitatea tehnicienelor din industria Nails, cât și pentru clientele care își doresc servicii de top, cu materiale unice care să fie sustenabile și cu un impact minim asupra bunăstării lor generale.

Am încredere în metoda mea, în produsele mele și am încredere și în mine, fiind dispusă să fac întotdeauna orice este necesar să evoluez, să mă perfecționez, astfel încât să ajung cea mai bună versiune a mea.

Interviu realizat de Carmen Burtea pentru Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare