Vizita de lucru a E.S. Özgür Kıvanç ALTAN, ambasador al Republicii Turcia în România, la CCIB
La 8 februarie a.c. dl. Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) s-a întâlnit cu E.S. dl. Özgür Kıvanç Atan, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în România, cu prilejul primei vizite a Șefului misiunii diplomatice la CCIB. Ambasadorul Altan a fost însoțit de Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din Romania (TIAD), consilierul comercial Mehmet Naci Akdoğan și Buğra Derinyar, secretar III la Secția politică a ambasadei, precum și de vicepreședintele TIAD, Gürsel Öztürkmen. Din partea CCIB au participat Gabriela Iftene, director executiv și coordonatorul Serviciului Relații Internaționale Mircea Toader.
Președintele CCIB a mulțumit domnului ambasador pentru vizită, care demonstrează interesul acordat susținerii dezvoltării în continuare a schimburilor comercile și cooperării economice bilaterale.
După o scurtă prezentare a activității CCIB și locul pe care îl deține în sistemul cameral românesc, președintele Stocklosa a meționat importanța pe care o acordă CCIB relațiilor cu mediul de afaceri din Turcia, amintind existența a opt Acorduri de cooperare încheiate cu șase camere de comerț și două camere de industrie din Istanbul, Ankara, dar și din alte orașe mari la care se adaugă Acordul încheiat cu TIAD.
”Turcia este cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene, atât prin volumul schimburilor comerciale, cât și prin celelalte componente ale cooperării economice (investiții, turism, cooperare științifică, etc). Existența unui număr mare de firme cu capital turcesc înregistrate în țara noastră și implicit în București ne determină să ne propunem atragerea unora dintre acestea să devină membrii CCIB și poate chiar constituirea unei secțiuni a cărei preocupare să fie dezvoltarea relațiilor comercial economice româno-turce spre beneficiul firmelor din cele două țări ” a declarat președintele Stocklosa. Totodată, s-au tansmis unele propuneri concrete care, după părerea conducerii CCIB, pot contribui la lărgiorea ariei de colaborare.
La rândul său E.S. ambasadorul Altan a scos în evidență excelentele relații între cele două țări în toate domeniile, politic, economic, cultural, tehnico-științific, etc faptul că statisticile oficiale indică un nivel subevaluat al investițiilor în România, unele dintre acestea fiind făcute prin sucursale ale firmelor turcești din alte țări cum ar fi Olanda. Multumind pentru primire și posibilitatea de a vizita Palatul CCIB, ambasadorul Altan a dat asigurări că va sprijini inițiativele CCIB și TIAD de extindere a cooperării comercial economice între firmele și companiile din cele două țări și că va reveni cu plăcere pentru a participa la unele evenimente organizate de Camera bucureșteană.
S-a convenit ca toate propunerile făcute cu prilejul vizitei să fie discutate în detaliu între specialiștii CCIB, TIAD și Secția Comercială a Ambasadei pentru a se gasi soluții de aplicare.
Informații de background:
La 30 noiembrie 2023, date disponibile, schimburile comerciale bilaterale au atins 9,4 miliarde USD, egalând nivelul înregistrat în întregul an 2022. Livrările românești au înregistrat 3,1 miliarde USD (+7,4% comparativ cu perioada similară din 2022), iar intrările de mărfuri din Turcia au însumat 6,3 miliarde USD (+ 5,7%). Turcia ocupa locul 1 în topul țărilor de destinație extraUE a mărfurilor românești) și locul 2, după China, între între statele necomunitare, furnizoare de produse în țara noastră,
Conform Oficiului Național Registru Comerțului (ONRC), la 31 decembrie 2023, erau înregistrate în țara noastră 18.523 firme cu capital din Turcia, locul 3 după Italia și Germania ca număr de firme, cu un capital social subscris în valoare de 1,08 miliarde USD, respectiv 1,7% din totalul investițiilor străine, situând Turcia pe locul 14 între statele investitoare în România.