Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Vizita premierului Marcel Ciolacu pe Șantierul Naval Constanța

Vizita premierului Marcel Ciolacu pe Șantierul Naval Constanța

Premierul Marcel Ciolacu: Este nevoie de implicare și de mai multe fonduri direcționate pentru a susține în continuare industria românească

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, au vizitat astăzi Șantierul Naval Constanța și au discutat cu angajații și cu reprezentanții conducerii.

Șantierul Naval Constanța este un punct de reper în domeniu, ocupând primul loc în Europa la construcția de tancuri petroliere și chimice și situându-se pe primele locuri la nivel mondial.

”Industria românească se dezvoltă, iar faptul că anul trecut am exportat mai mult și am importat mai puțin arată că lucrurile sunt în direcția corectă. Avem alocate investiții publice consistente atât din fonduri europene, cât și naționale. Este nevoie de implicare și de mai multe fonduri direcționate pentru a susține în continuare industria românească”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește asigurarea forței de muncă înalt calificate, șeful Executivului a menționat că reprezentanții Guvernului lucrează împreună cu patronatele și sindicatele pentru realizarea și implementarea unui plan național pentru învățământul dual.

Marcel Ciolacu: Bună ziua! Am încercat împreună cu doamna ministru, cu domnul ministru, să vedem cât mai mult dintr-un șantier naval, Șantierul Naval Constanța, un punct de reper în domeniu. Numărul unu la construcția de tancuri petroliere și chimice şi cred că numărul trei mondial, numărul unu în Europa. Cu alte cuvinte, aici începem și construim nave de la zero până le finalizăm, dar există și o activitate de reparații, atât pentru zona civilă, cât și zona militară. O privatizare de excepție, aș spune. Noii proprietari nu au vândut absolut nimic din tot ceea ce au privatizat, dimpotrivă, au dezvoltat o industrie cu o tradiție la dumneavoastră din 1892 parcă, sper să nu fi greșit. Și cu certitudine această tradiție va continua. Cred că vorbim mult prea mult că nu mai avem industrie în România, că nu mai dezvoltăm industria, că s-a ales praful de țara noastră. Credeți-mă, cel puțin în ultima perioadă, mai ales după ce am vizitat și Uzina Dacia, după ce am vizitat și Uzina Ford de la Craiova, acum și pe Șantierul Naval, și mâine mai avem anumite vizite împreună cu doamna ministru și domnul ministru, industria românească se dezvoltă și există. Mai mult, ne arată cifrele, că anul trecut am exportat mai mult cu 1,3% și am importat mai puțin cu 3,2%. Vedem și ponderea industrială în formarea PIB-ului. Nu este suficient, dar din punctul meu de vedere, ca și prim-ministru, lucrurile sunt în direcția corectă. Ne trebuie mai multă implicare – şi aici am făcut o mare promisiune, că, în primul rând şi în primul rând, n-o să-i încurc. Ne trebuie mai multe fonduri direcționate pe zona industrială. Avem o creștere economică pentru prima oară pe investiți, atât pe investițiile directe, dar mai ales pe investițiile din fonduri europene, şi aici domnul Câciu poate detalia absolut tot, în zona de transporturi, unde este Sorin Grindeanu, dar și pe export. Trebuie să existe și investiții și încurajarea din partea statului pe investiții în zona industrială, nu numai investițiile din zona infrastructurii. Chiar dacă am avut un deficit mai mare decât cel pe care și l-au asumat cei care au adus acest deficit la această valoare, este pentru prima oară când investițiile depășesc deficitul, cu alte cuvinte, n-am avut un deficit pe consum. La Dacia parcă, Simona, o mașină se finalizează în 55 de secunde, 1.400 de mașini Dacia făcute într-o zi. Ne trebuie mai mult curaj. Și marea problemă pe care am găsit-o și la Ford, și la Dacia, și aici, la Șantierul Naval Constanța, este forța de muncă calificată. Împreună cu patronatele, cu sindicatele, cu Ministerul Învățământului și cu Ministerul Muncii trebuie să accelerăm și să avem un plan național pentru învățământul dual. Îl felicit pe dl. Bosînceanu. Deja are 150 de elevi în șase clase, în învățământ dual. Este evident că ne trebuie mult mai multă forță de muncă calificată ca să ne putem dezvolta. Eu îmi doresc cel mai mult ca românii noștri să înceapă să se întoarcă acasă cu adevărat. Pentru a face acest lucru, și statul trebuie să creeze acele servicii publice pe care ni le dorim cu toții de foarte, foarte mult timp. Cum am dovedit că se poate în infrastructura critică, cred că putem face și în zona învățământului și în zona de sănătate și să ducem cu adevărat România acolo unde îi este locul. Mulțumesc mult!

Reporter: Avem o întrebare. Bună ziua. Pentru subiectul zilei, dacă se poate, cu Roșia Montană.

Marcel Ciolacu: Care dintre ele?

Reporter: Roșia Montană.

Marcel Ciolacu: S-a întâmplat, este o decizie?

Reporter: Ce face România dacă pierde procesul și ce face dacă îl câștigă?

Marcel Ciolacu: Eu ce vă promit este că o să ne descurcăm și dacă pierdem și dacă câștigăm. Este adevărat că dacă câștigăm o să ne fie mai ușor. Un al doilea lucru pe care îl promit este acela că veți afla tot adevărul. Toți românii trebuie să știe acest adevăr. Sunt ferm convins că vom afla și adevărul în ceea ce privește vaccinurile.

Reporter: Sunt 300 t de aur estimate.

Marcel Ciolacu: Mai mult, vă rog frumos, să așteptăm decizia.

Reporter: Ce facem cu aurul de acolo? Sunt 300 t de aur.

Marcel Ciolacu: Vă rog frumos să așteptăm decizia.

Reporter: Are România banii să plătească, dacă pierde procesul?

Marcel Ciolacu: Şi ce facem? Închidem România și plecăm acasă și fugim cu toții? O să găsim soluții, cum este și normal, dar vă rog frumos să așteptăm o decizie.

Reporter: Dvs. ce credeți că o să se întâmple, pierdem sau câștigăm?

Marcel Ciolacu: Eu sunt prim-ministru, nu sunt nici magistrat, nici avocat. Vă rog frumos, haideți să așteptăm o decizie. Mulțumesc.

Reporter: Bună ziua. Domnule prim-ministru, pentru dvs. am o întrebare. Ieri ați avut o ședință a coaliției de guvernare unde s-a discutat despre comasarea alegerilor. Când am putea vedea o decizie pe acest lucru?

Marcel Ciolacu: Urmează ca luni să avem o nouă întâlnire.

Reporter: Şi am putea vedea atunci o decizie concretă?

Marcel Ciolacu: Este posibil. Momentan nu avem o decizie.

Reporter: Rămâne în picioare acest scenariu, comasarea legilor europarlamentare cu cele locale?

Marcel Ciolacu: Da, există acest scenariu în continuare. Toate scenariile în acest moment rămân valabile. V-am spus și săptămâna trecută, vă spun și acum, pe mine, ca și prim-ministru, dar și ca și președinte de partid, mă interesează să venim în fața românilor ca o coaliție care îi respectă pe români și să punem un calendar pentru toate alegerile ca să nu mai fie aceste discuții interminabile: când sunt alegerile alea, când se mută celelalte. Domnule, acesta este calendarul, toată lumea se pregătește de alegeri, democratic. Sunt toate alegerile într-un singur an. Nu s-a mai întâmplat niciodată.

Reporter: UDMR a depus în Parlament un proiect de lege prin care primarii să aibă mandat de 5 ani. Veţi susține această măsură prin care primarii să aibă un mandat de 5 ani?

Marcel Ciolacu: Mandatul primarilor să fie de 5 ani? În acest moment nu poate să fie în aplicare. Propunerea mea ar fi ca mandatul președintelui să-l aducem la 4 ani, la fel ca cel al primarilor.

Reporter: Bună ziua, dl. premier. O întrebare revenind la Constanța. Spuneți-ne, vă rog, dacă la alegerile locale PSD-ul va avea candidat propriu sau unic? Prima întrebare. Şi a doua: ce credeți ar trebui să se facă în continuare pentru ca Șantierul Naval, că deocamdată este singurul care a rămas pe linia de plutire în România, care au fost problemele pe care vi le-au spus oamenii din șantier cu care v-ați întâlnit? Mulțumesc.

Marcel Ciolacu: Când vii într-o vizită guvernamentală este primul contact și vezi realitatea, cum se zice, din teren. Urmează, din acest moment, cu echipa domnului director să avem echipe mixte și cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Fondurilor, știți că este și în desfășurare și cu Ministerul Energiei un proiect în acest moment pe platformă. În perioada următoare o să ne coordonăm și o să vedem cele mai bune soluții ca activitate dânșilor să fie și mai competitivă. Acesta este scopul. În ceea ce privește candidatul unic și candidatul PSD-ului,  PSD va avea un candidat, cel mai bun, unic.

Reporter: Când trebuie anunțați candidații?

Marcel Ciolacu: Cu tot respectul, primele alegeri pe care le avem sunt alegerile europarlamentare. Împreună cu șeful de campanie, cu domnul Tudose, încercăm în perioada următoare să anunțăm candidații de la europarlamentare. Să finalizăm lista pentru primele alegeri. Primele alegeri, pe data de 9 iunie, sunt alegerile europarlamentare. Pe urmă ar urma alegerile locale. Ca fiecare dintre noi, în acest moment ne ocupăm de ocupăm de alegerile europarlamentare.

Reporter: Bună ziua! Pentru dumneavoastră, dar și pentru doamna ministru a muncii.

Marcel Ciolacu: Întrebați-o pe doamna ministru.

Reporter: Pentru doamna ministru, cum vă gândiți să aplicați impozitul zero pentru familiile cu salarii minime, dacă sunt bani și dacă s-a discutat cu domnul Boloș în acest sens? Iar ulterior îi pun și întrebarea domnului premier.

Simona Bucura-Oprescu: Sigur, solidaritatea pentru noi, ca întotdeauna, este foarte importantă, iar familiile cu venituri mici, cu atât mai mult. În acest moment, așa cum domnul premier ne-a trasat, la Ministerul Muncii facem o analiză în sensul acesta, iar în momentul în care vom avea soluția gata vă vom anunța.

Reporter: Pentru dumneavoastră domnule premier. Din nou, Vladimir Putin a ieșit cu o declarație în cursul zilei de ieri referitoare la faptul că Ucraina este un stat format artificial, prin preluarea de diverse teritorii, inclusiv de la România. Cum vedeți din nou aceste afirmații?

Marcel Ciolacu: Nici eu, nici dumneavoastră nu o să influențăm vreodată istoria. Înțeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. România, când a aderat la Uniunea Europeană, a încheiat acorduri, fiindcă a fost obligată ca toate țările membre ale Uniunii Europene să încheie acorduri privind suveranitatea teritorială și granițele fiecărui stat. De aceea, câteodată mai mă supăr când aud, mai ales când vin alegerile, acea poveste cu ungurii sau maghiarii care vin și ne fură Ardealul. Doamnă, toată lumea care este în Uniunea Europeană a semnat aceste acorduri. În ceea ce privește cum s-a format Ucraina, eu vă spun un singur lucru, Ucraina este un stat suveran și independent, iar poporul ucrainean este suveran să-și decidă destinul, cum noi ni-l decidem pe al nostru. Agresorul în acel război este Vladimir Putin. Restul, cum vrem să prezentăm istoria și cum s-o reașezăm după cum ne convine, m-ați pierdut de client.

Reporter: Bună ziua! Ne puteți spune, vă rog, care au fost impedimentele în timpul discuțiilor de ieri din coaliție cu privire la comasarea alegerilor și de ce este nevoie să așteptăm o altă zi pentru a afla dacă acestea vor fi comasate?

Marcel Ciolacu: Îmi cer scuze. Asta înseamnă politica. Politica înseamnă dialog, negociere. Cea mai ieftină formă și cea mai simplă formă de guvernare este dictatura.

Reporter: Și impedimentele care au fost?

Marcel Ciolacu: Eu vreau să trăiesc într-o țară democratică. Ar fi incorect față de partenerii de coaliție ca eu să dau detalii din mijlocul unor negocieri. Ar însemna să ducem aceste negocieri prin intermediul presei, ar însemna că nu suntem niște parteneri corecți.

Reporter: Ne puteți spune, vă rog, cum arată calendarul măririi salariului minim pe economie și când vom simți aceste majorări?

Marcel Ciolacu: În primul și în primul rând, să avem execuția, lucru pe care l-a anunțat și domnul președinte Nicolae Ciucă, l-a anunțat și ministrul finanțelor, îl anunț și eu. Trebuie să avem execuția până în martie. Știți cu toții că suntem a în doua lună după ce avem un buget consolidat, nu putem schimba peste noapte. Și, totuși, are un echilibru macroeconomic România, așa fragil cum e, avem o creștere economică, cu toții ne dorim mai mult și mai bine. Sperăm să avem o execuție bugetară bună și pe urmă, cu doamna ministru, să punem în aplicare ceea ce ne dorim.

Reporter: Bună ziua, domnule premier, domnule preşedinte! Ne bucurăm că sunteți la Constanța, vă așteptam demult. Am văzut și programul dumneavoastră de mâine, de la Tulcea. Spuneți-ne, vă rog, dacă faptul că se discută acum despre comasare – și asta înseamnă o precipitare și o recalculare a calendarului – va împiedica PSD Constanța să mai organizeze alegeri aici, interne, pe plan local, atât la municipiu sau mai ales la organizația municipală, cât și la organizația județeană? Mulțumesc.

Marcel Ciolacu: Cu certitudine, nu.

Reporter: Bună ziua! Vă rog, o întrebare: referitor la proiectul Neptun Deep de extragere a petrolului, acum două zile, Green Peace a depus la Tribunalul București contestație pentru PUZ, acuză autoritățile locale, Agenția de Mediu Constanța, Tulcea, UAT Tulcea, dar și OMV Petrom; nu credeți că se prefigurează o nouă Roșia Montană, Doamne ferește!

Marcel Ciolacu: Cred că trăiesc și-mi doresc să trăiesc în Uniunea Europeană, în Europa și într-un stat democratic. Au acest drept de a depune. Vom vedea ce spune instanța, fiindcă magistrații sunt independenți. Vă rog!

Reporter: Domnule premier, bine ați venit la Constanța! Ați făcut o declarație la Giurgiu, care mie mi-a plăcut foarte mult, ați spus: în politică cine pierde, pleacă. Vă aduceți aminte, bănuiesc. Voiam să vă întreb de ce la Constanța mai avem același lider de organizație, care a pierdut toate alegerile la care a participat?

Marcel Ciolacu: Vedeți, dacă ați fi fost membru PSD și aţi fi fost la toate ședințele Partidului Social Democrat, nu numai la cea de la Giurgiu sau ați fi urmărit, ați fi văzut că, împreună cu colegii mei, la începutul mandatului meu de președinte al Partidului Social Democrat am făcut un T zero. Cu alte cuvinte, mi-am asumat sau am considerat și eu că sunt de vină, cu toate că unii au o vină mai mare, unii mai mică, eu consider că am o vină mai mică. A fost una dintre vocile care a spus că nu suntem în direcția corectă ca și partid. Am făcut un T zero, primele alegeri care o să conteze sunt cele de acum. Cu adevărat, le vom avea pe toate în același an, lucru care să știți că este valabil și pentru mine.

Reporter: Mulțumesc mult!

Marcel Ciolacu: Pe de altă parte, mi se pare că sunt singurul lider dintre cei care rup televizoarele și presa, care mi-am asumat că dacă nu câștig, plec. N-am văzut pe niciunul dintre ceilalți să vină să spună asta, doar se comentează ce spun eu. Aș vrea să-i văd și eu în fața dumneavoastră să spună: dacă nu-s pe primul loc, plec domnule.

Reporter: Domnul premier. Suntem într-un șantier naval. Industria navală din România are contracte în domeniul militar cu parteneri externi. De ce statul român nu are contracte cu aceste entități navale din România?

Marcel Ciolacu: Știți ce s-a întâmplat cu contractul cu corvetele; între timp, am intrat într-un program european de înzestrare a armatei pe acest domeniu. Sunt ferm convins că și pe acest șantier, Șantierul Naval din Constanța, dar și la Galați și la Mangalia se vor construi nave și pentru înzestrarea Armatei Române.

Reporter: Și mai am o întrebare scurtă: dacă vom cumpăra de afară, când vom cumpăra și când vor ajunge echipamentele?

Marcel Ciolacu: Ce să cumpărăm?

Reporter: De afară, da, când vom cumpăra?

Marcel Ciolacu: Tocmai v-am anunțat, România a intrat într-un plan de înzestrare european, lucru anunțat deja de Ministerul Apărării. V-am spus că vor fi comenzi pe toate șantierele. Nu-mi cereți să dau detalii militare în direct, la televiziune. Vă rog.

Reporter: Bună ziua! Unul dintre românii morți în atacul din Congo ar fi de la Poliția Capitalei. Și-ar fi întrerupt contractul de un an pentru a merge cu gruparea de mercenari. În situația lui ar mai fi și alți 15-20. Ce știe MAI de lucrul acesta și de ce merg oamenii ăștia, de ce au aceste alegeri?

Marcel Ciolacu: Nu văd la ce întrebare să vă răspund dintre ele. De ce unii oameni aleg să facă ceva în viață? Pentru că aceasta e decizia lor. De ce a plecat acum un an de la MAI? Pentru că așa a decis dânsul. De ce a dorit să fie mercenar? Pentru că, am văzut cu toții, sunt oameni cărora le place riscul. Credeți că pot eu influența sau mă anunță pe mine ca prim-ministru cineva care dorește să fie mercenar? N-am avut plăcerea asta până acum. Mulțumesc mult tare de tot.

Reporter: Suntem la Constanța, suntem într-un șantier naval, avem specialiști, avem posibilități de construcție, avem mai puțin flotă și nici măcar pavilion. La Constanța există un grup de inițiativă vizavi de pavilion.

Marcel Ciolacu: Ştiu. Şi data trecută, la fel, aceeași întrebare mi-aţi pus-o, am stat şi cu domnul Bosânceanu astăzi de vorbă, am stat de vorbă şi cu domnul Felix Stroe, lăsaţi-ne să construim ce ne-am propus. Lasaţi-ne să construim ce ne-am propus.

Reporter: Să vă lăsăm? Se construiește de 30 de ani.

Marcel Ciolacu: Întrebați-i pe cei de acum 30 de ani, eu vă spun ce am făcut eu. Vă rog.

Reporter: Vreau să vă rog să ne lămuriți, acordul acela privind desemnarea primarului în exercițiu pică?

Marcel Ciolacu: Care doamnă?

Reporter: Între PNL și PSD pentru municipiile reședință de județ.

Marcel Ciolacu: Eu am un singur acord, cu colegii mei din Partidul Social Democrat, deoarece sunt președintele. Nu am făcut acord cu nimeni, n-a făcut nimeni niciun acord. Eu v-am spus că Partidul Social Democrat va avea candidați.

Reporter: În fiecare localitate din România, da?

Marcel Ciolacu: De obicei, a avut în fiecare localitate. Nu este niciun acord nici pentru consiliul județean, nici primărie, nici pe Lună, nici pe NATO. Nu este niciun acord cu nimeni.

Reporter: Am priceput. Dumneavoastră candidați la Primăria Capitalei?

Marcel Ciolacu: Eu? Nu candidez, doamnă, eu sunt prim-ministru, eu plec din prim-ministru să mă duc la Primărie? Nici n-am vrut să răspund la această întrebare. Mulțumesc mult. O zi bună!

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare