Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Roundtable – Global Women TechLeaders (GWTL) și Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor: Construim viitorul STEM – Cum creștem următoarea generație de leadership în tech

Roundtable – Global Women TechLeaders și Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor: Construim viitorul STEM, a avut loc in 15 octombrie la Palatul Parlamentului, Sala Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială


Steliana Moraru si Simona Sandru, MBA, MCIM Chartered Marketer

In cadrul evenimentului “Building the Future of Tech: Empowering Women in Tech Leadership”, am explorat împreună noi oportunități pentru sprijinirea și promovarea femeilor în poziții de leadership în domeniul STEM. Ziua a fost marcată de discuții valoroase, perspective diverse și idei inspiratoare. Vă invităm să reflectăm împreună asupra principalelor teme dezbătute și a concluziilor trase.

Speakerii evenimentului “Building the Future of Tech: Empowering Women in Tech Leadership”:

Monica Berescu, deputat și Vicepreședinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Protecție Socială, a subliniat necesitatea stimulării startup-urilor IT și creării unui centru de cercetare în noile tehnologii la Iași. Scopul său este să dezvolte un cadru legislativ care să susțină inovarea și să ofere suport tinerilor inovatori.

Carmen Sebe, CEO SeedBlink, a evidențiat provocările întâmpinate de femei în boardurile de directori, subliniind că maternitatea este un factor care frânează uneori ascensiunea în poziții de leadership. Carmen a accentuat importanța sprijinului și flexibilității în mediul de lucru pentru mamele din tehnologie.

Doina Costache (Google) a împărtășit din parcursul ei profesional, scoțând în evidență importanța mobilității laterale și a schimbării contextului profesional pentru a avansa în carieră. Networking-ul este un instrument subutilizat de femei, iar adaptabilitatea este, în opinia ei, una dintre superputerile care le ajută să evolueze.

Camelia Crișan, profesor la SNSPA și CEO al Fundației Progres, a discutat despre provocările în dezvoltarea leadershipului feminin, subliniind faptul că femeile au mai puține modele de leadership și sunt mai puțin narcisiste decât bărbații. Prin programul „Rețeaua Fetelor Neînfricate”, dedicat adolescentelor din mediul rural, se oferă sprijin pentru ca acestea să-și construiască un viitor în STEM.

Mihaela Apostoleanu (Microsoft) a subliniat progresul constant al femeilor în IT, accentuând rolul crucial pe care educația și sprijinul familial îl joacă în evoluția profesională.

Irina Olănescu (FintechOS) ne-a povestit despre reconversia ei profesională în IT, evidențiind cum, fără un background tehnic, a reușit să avanseze datorită susținerii soțului și investiției într-un curs de reconversie profesională (PMP).

 

Masa rotundă – Companiile și susținerea femeilor în STEM:

Mihaela Apostoleanu a evidențiat cum companiile multinaționale, în special cele americane, promovează activ egalitatea de gen prin sprijin concret pentru femei.

Octavia Lojnita (Women4Cyber România) a subliniat importanța educației tehnologice încă de la vârste fragede și nevoia de a prezenta tinerelor viitorul în domeniul securității cibernetice și tehnologiei.

Monica Berescu a punctat nevoia de suport pentru mamele care lucrează în corporații, prin facilități precum creșele, iar Carmen Sebe a subliniat că flexibilitatea și încrederea sunt esențiale pentru a le ajuta pe femei să își echilibreze cariera și viața de familie.

Cotele de gen și calitățile liderilor în STEM:

Discuțiile au evidențiat necesitatea cotelor de gen pentru schimbarea mentalităților, deși s-a menționat că, peste 30 de ani, acestea ar putea să nu mai fie necesare. Implementarea transparentă a acestor cote este esențială pentru a asigura acceptarea și integrarea lor eficientă.

Printre calitățile căutate la femeile lider în STEM se numără interdisciplinaritatea și capacitatea de a lucra la intersecția dintre etică și tehnologie, iar rolul emergent de „synthesist” – o figură modernă a omului Renașterii – devine din ce în ce mai important.

Concluzii și următorii pași:

● Networking-ul și mobilitatea laterală sunt esențiale pentru avansarea în carieră. ● Companiile trebuie să ofere sprijin, flexibilitate și încredere femeilor, mai ales celor care au copii. ● Educația și mentoratul sunt fundamentale pentru a încuraja mai multe fete să urmeze cariere în STEM. ● Diversitatea și egalitatea de gen în tehnologie sunt posibile doar prin schimbări sistemice și susținute la nivel legislativ, infrastructural și în mentalitatea colectivă.

Florina Manea

Director Editorial

 

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare