Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Grupul OMV Petrom: rezultatele1 pentru ianuarie – septembrie 2024

Grupul OMV Petrom: rezultatele1 pentru ianuarie – septembrie 2024

inclusiv situațiile financiare neauditate preliminare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2024

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „În primele 9 luni ale anului, cererea de pe piață pentru toate produsele noastre a fost ușor mai mare, cu prețuri volatile, în scădere pentru gaze naturale și energie electrică și cu marje de rafinare semnificativ mai mici. Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale pentru această perioadă s-a ridicat la 4,8 miliarde lei, susținut de eficiența activităților noastre integrate, totuși afectate de un nivel ridicat al intervențiilor de reglementare în sectorul gazelor naturale și energiei. Contribuția la bugetul de stat a fost de 12,5 miliarde de lei, similară cu cea de anul trecut.
Am continuat să ne transformăm activitățile pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon, investițiile reflectând progresul strategiei noastre. Am avut investiții record pentru ianuarie – septembrie, de aproape 5 miliarde de lei, din care peste 40% sunt alocate unor proiecte strategice precum Neptun Deep, energie regenerabilă și electro-mobilitate.”

Aspecte cheie2 1-9/24

Grup

  • Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 4,8 mld lei, cu 23% mai scăzut, determinat în principal de mediul de piață mai slab și volatil și de intervențiile de reglementare, parțial compensate de performanța operațională bună și beneficiile din integrare
  • Profitul net a crescut la 3,9 mld lei față de 2,5 mld lei în 1-9/23
  • Valoare a investițiilor de 4,8 mld lei, în creștere cu 41% față de 3,4 mld lei in 1-9/23
  • Contribuția la bugetul de stat a atins ~12,5 mld lei,  o valoare similara cu cea din 1-9/23
  • Dividende: dividend de bază de 0,0413 lei/acțiune plătit în iunie 2024 și dividend special de 0,0300 lei/acțiune plătit în septembrie; aceasta se traduce printr-un randament total al dividendelor de 12,4%.

Explorare și Producție

  • Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 2,4 mld lei, cu 26% mai mic, determinat în principal de scăderea prețurilor gazelor naturale și volume mai mici disponibile pentru vânzare
  • Rezultate bune de la reparațiile capitale la sonde și foraje au atenuat parțial declinul natural, rezultând o scădere a producției cu 4%
  • Costul de producție a crescut cu 5% la ~16 USD/ bep din cauza scăderii producției disponibile la vânzare și acosturilor mai mari, parțial compensate de impactul pozitiv al cursului de schimb.

Rafinare și Marketing

  • Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de ~2 mld lei de la o bază scăzută în 1-9/23 de 1,8 mil lei, (determinat de revizia planificată a rafinăriei în T2/23) și de îmbunătățirea performanței canalelor de vânzare, compensând pe deplin efectele negative ale pieței
  • Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom de 9,8 USD/bbl, cu 35% mai mic, datorită diferențialelor mai slabe pentru benzină și motorină într-un mediu similar de preț al țițeiului
  • Rata de utilizare a rafinăriei de 97% față de 75% în 1-9/23, deoarece 2023 a fost afectat de revizie
  • Canale de vânzări performante: vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 9%. Activitatea de retail din România a crescut cu 4%.

Gaze și Energie

  • Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 0,4 mld lei comparativ cu 1,6 mld lei în 1-9/23, în pofida performanțelor operaționale bune, rezultatele au fost puternic afectate de schimbările legislative și de dinamica pieței
  • Volume de vânzări de gaze naturale cu 11% mai mici, datorate volumelor mai mici către angrosiști și consumatori finali, dar în condițiile unui consum mai mare al centralei electrice Brazi
  • Producție netă de energie electrică de ~3,6 TWh față de 2,5 TWh la 1-9/23, reprezentând 9% din producția de electricitate a României, centrala electrică Brazi fiind într-o revizie mai scurtă comparativ cu 1-9/23.


Progres Strategia 2030

Dezvoltarea regională a gazelor:

  • Neptun Deep: a progresat conform planului. Construcția platformei de producție a avansat pe șantierele Saipem situate în Indonezia și Italia.
  • Han Asparuh: OMV Petrom a preluat participația TotalEnergies în blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria, unde OMV Petrom este operator. Compania face progrese în ceea ce privește opțiunile de farm-down.

Tranziția către emisii de carbon reduse și zero:

  • Energie regenerabilă: au fost încheiate tranzacții cu Renovatio și Jantzen Renewables pentru capacități de 1 GW (eolian și solar) și, respectiv, 710 MW (solar). Cu încheierea acestor tranzacții, împreună cu parteneriatul anunțat cu CE Oltenia și a propriului nostru proiect de la Ișalnița, portofoliul nostru de proiecte eoliene și solare a crescut la 2,3 GW, din care 18 MW sunt în funcțiune. În plus, OMV Petrom și Saint Gobain au semnat un acord de furnizare de energie verde.
  • Combustibili sustenabili: decizia finală de investiție a fost luată pentru construcția unei unități SAF/HVO și a două unități de hidrogen verde, poziționând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din sud-estul Europei. De asemenea, compania a semnat un contract pentru a-și asigura materia primă pentru a produce combustibili sustenabili.
  • Electro-mobilitate: tranzacția cu Renovatio a contribuit la crearea crearea de către companie a celei mai mari rețele de încărcare a vehiculelor electrice din România, cu peste 800 de puncte de încărcare.

Optimizarea activităților tradiționale:

  • E&P: OMV Petrom folosește în premieră în România o nouă tehnologie de foraj automat
  • R&M: cel mai mare rezervor de stocare de țiței din România pus în funcțiune la rafinăria Petrobrazi
  • G&P: OMV Petrom și-a extins activitățile de furnizare de gaze naturale în Bulgaria, adresându-se consumatorilor industriali

Inovare: o instalație inovatoare de captare și utilizare a carbonului este testată la Petrobrazi. OMV Petrom a devenit partener de capital în InnoEnergy, un ecosistem unic și de încredere pentru a accelera inovația către tranziția energetică.

Proiecte sociale susținute direct și prin Fundația OMV Petrom: ~ 22 mil EUR în domeniile sănătății, educației și mediului.

1Cifrele financiare sunt neauditate si prezinta rezultatele interimare consolidate ale Grupului OMV Petrom (denumit in continuare si „Grupul”), intocmite in conformitate cu IFRS; toti indicatorii se refera la Grupul OMV Petrom, cu exceptia situatiilor in care se mentioneaza altfel; indicatorii financiari sunt exprimati in milioane lei si sunt rotunjiti la cel mai apropiat numar intreg, prin urmare pot rezulta mici diferente la reconciliere. In procesul de consolidare, OMV Petrom utilizeaza ca referinta ratele de schimb valutar ale Bancii Nationale a Romaniei.

2Toate comparatiile prezentate sunt fata de acelasi trimestru al anului precedent, cu exceptia situatiilor in care se mentioneaza altfel.

Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

PUBLICITATE
Ziarul News - cotidian national

ANAF: LICITATII

ANAF: LICITATII MBR_DEC 15535/11.11.2025 Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice București – Serviciul Valorificare Bunuri, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea

Citeste mai mult »
PUBLICITATE
Ziarul News - cotidian national

ANAF: LICITATII

ANAF: LICITATII MBR_DEC 15534/11.11.2025 Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice București – Serviciul Valorificare Bunuri, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea

Citeste mai mult »