Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Ziarul News: Participarea ministrului de externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Ziarul News: Participarea ministrului de externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

 

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat luni, 16 decembrie 2024, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE. Pe agenda reuniunii s-au aflat următoarele subiecte: agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Georgia, situația din Orientul Mijlociu și Siria, precum și situația din Belarus. De asemenea, în cadrul unui mic dejun informal, ministrul român al afacerilor externe a participat la o discuție despre modalități de eficientizare a politicii externe a UE, în contextul preluării de către Kaja Kallas, la 1 decembrie 2024, a poziției de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și Vice-președinte al Comisiei Europene.

Discuția privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a pus accentul pe reiterarea mesajului ferm al UE de susținere a Ucrainei, pe toate palierele, sub mandatul noii Comisii Europene. Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a reiterat importanța continuării sprijinului multidimensional pentru Ucraina. A salutat adoptarea celui de-al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, precum și adoptarea unui prim set de listări în cadrul regimului de sancțiuni privind acțiunile hibride ale Rusiei. A accentuat faptul că aceste listări reprezintă un răspuns ferm al UE la implicarea Rusiei în destabilizarea partenerilor din vecinătate și a statelor membre UE. A subliniat importanța ca UE să folosească tot instrumentarul disponibil pentru a contracara efectele dezinformării și campaniei hibride pentru a consolida reziliența democrațiilor europene. De asemenea, a susținut deblocarea cât mai rapidă a Instrumentului European de Pace/EPF, precum și consolidarea mandatului Misiunii UE de Asistență Militară/EUMAM pentru a răspunde mai bine necesităților forțelor armate ucrainene din teren.

Referitor la situația din Georgia, șeful diplomației române a exprimat dezamăgirea față de întreruperea de către guvernul georgian a dialogului pentru aderarea la UE. Ministrul român a exprimat îngrijorare cu privire la reprimarea violentă a protestelor de către autorități și a susținut adoptarea unei abordări graduale în răspunsul UE la evoluțiile de la Tbilisi. A accentuat nevoia ca măsurile UE să fie graduale, bine țintite și reversibile pentru a nu afecta aspirațiile europene ale georgienilor.

Discuțiile privind evoluțiile din Orientul Mijlociu s-au concentrat  pe evoluțiile din Siria în urma căderii regimului dictatorial Assad. Ministrul Luminița Odobescu a exprimat susținerea pentru un viitor liber și prosper al Siriei. A accentuat necesitatea unui transfer pașnic de putere, asigurarea drepturilor fundamentale pentru toți sirienii, inclusiv pentru minorități. A pledat pentru coordonarea cu partenerii internaționali (SUA, UK și la nivelul ONU) și regionali privind viitorul Siriei (Turcia și țările arabe). Referitor la Liban, a exprimat sprijin pentru măsuri ale UE care să faciliteze implementarea acordului de încetare a focului între Israel și Liban, precum și a Rezoluției 1701 a CS ONU.  Ministrul de externe român a susținut reluarea cât mai rapidă a organizării Consiliului de Asociere UE-Israel. Referitor la situația din Gaza, a reiterat sprijinul pentru obținerea unui nou acord de încetare a focului în Gaza. A reiterat importanța implementării soluției celor două state și a consolidării Autorității Palestiniene. A menționat eforturile cele mai recente ale României în domeniul umanitar, atât în Gaza, cât și în Liban.

În cadrul discuțiilor privind Belarus, a fost salutată adoptarea unui nou pachet de măsuri restrictive la adresa acestei țări și reafirmat sprijinul pentru opoziția democrată și activiștii în domeniul drepturilor omului.

Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare