
27.01.2020
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, derulează un proiect european care are ca obiectiv principal managementul speciilor invazive din România
Proiectul, Managementul adecvat al speciilor invazive din România, în conformitate cu Regulamentul UE 1143/2014 referitor la prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive” – Cod SMIS 2014+ 120008, se derulează pe o perioadă de 48 de luni (2018-2022) în parteneriat cu Universitatea din București și are ca obiectiv general crearea instrumentelor ştiințifice și administrative necesare pentru managementul eficient al speciilor invazive din România. În cadrul proiectului va fi realizată o bază de date cu speciile invazive, va fi stabilită lista națională a acestora și vor fi create instrumentele necesare pentru prevenirea introducerii de specii alogene, intenționat sau neintenționat, pentru detectarea rapidă și identificarea noilor posibili invadatori, pentru răspunsul eficient la pătrunderea speciilor alogene invazive și pentru managementul speciilor naturalizate și al extinderii arealului lor în scopul eradicării, limitării și controlului acestora. De asemenea, vor fi întreprinse activități de conștientizare în rândul actorilor interesați la nivel național și nu numai.
Prin activitățile desfășurate, proiectul va contribui și la implementarea Strategiei Naționale si Planului de Acțiune pentru Conservarea Biodiversitații 2014 – 2020, în mod specific a punctului Controlul speciilor invazive. Măsurile ce vor fi incluse în planul de acțiune pentru abordarea căilor de introducere prioritare a speciilor alogene invazive din România vor putea fi aplicate de către gestionarii ariilor protejate, prin accesarea de fonduri europene sau naționale.
Proiectul, cu un buget total de 29.507.870,54 lei, este co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 4 – Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, Obiectivul Specific (OS) 4.1 „Creşterea gradului de protecţie și conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate”.
Mai multe detalii despre proiect pot fi accesate aici: http://invazive.ccmesi.ro/ și https://www.facebook.com/InvaziveRO/ .




