Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Interviu cu Ana Istodorescu, designer și fondator NITA SAO: “Pălăriile nu sunt atât de înfricoșătoare atunci când le folosești cu cap.”

Ana Istodorescu, designer și fondator NITA SAO

Interviu cu Ana Istodorescu, designer și fondator NITA SAO: Pălăriile nu sunt atât de înfricoșătoare atunci când le folosești cu cap.”

NITA SAO este Ana Isto(dorescu). Anagrama în spatele căreia se află designerul român cunoscut prin creațiile unice, originalitatea și curajul de a readuce pălăria în garderoba femeii moderne.

Ambasador al designerilor români la cea mai mare expoziție de pălării din lume, modist colaborator al Casei Regale a României și antreprenor încăpățânat, Ana Istodorescu este cea în fața căreia poți să-ți ridici pălăria.

Ai creat un brand cu un nume inedit dar care este povestea ta, Ana Istodorescu?

Deși numele brand-ului s-a născut odată cu prima colecție de haine pe care am realizat-o în urmă cu 15 ani, în timpul liceului, pentru unul dintre primele boutique-uri dedicate tinerilor designeri din România, povestea NITA SAO a început cu adevărat în anul 2014.

Inițial din pură pasiune pentru pălării și accesorii de cap iar apoi din dorința de a pune pas cu pas bazele unei adevarate case de modă.

De la dorință și până la showroom-ul House of NITA SAO a fost nevoie de multă muncă și inspirație însă am reușit încet, încet să creez acest mic univers.

Accesoriile de cap au fost completate inițial, într-un mod firesc, de colecția de paltoane și trench-uri. Au urmat colecțiile de kimono-uri, rochii de zi, rochii de seară, genți, bijuterii vintage și alte accesorii.

Acum sunt foarte aproape de momentul în care clientele noastre vor putea ieși pe ușa showroom-ului cu un outfit complet, ”head to toe”, gândit până la cel mai mic detaliu și asortat cu dorințele și personalitățile acestora.

Pălăriile tale s-au remarcat în cadrul evenimentelor organizate mai ales de către Casa Regală și evident, apare întrebarea dacă, cine și unde putem purta acest accesoriu?

Este o sinceră onoare să realizez accesorii de cap pentru Altețele Sale Regale și distinsele invitate ale evenimentelor organizate de către Casa Regală a României.

Astept cu sufletul la gură să ne revedem după trecerea acestor vremuri neprietenoase și să fie reluate garden party-urile mult îndrăgite de către iubitoarele de pălării.

Pălăriile nu sunt atât de înfricoșătoare atunci când le folosești cu cap împreună cu câteva secrete de stil care să te ajute să îți găsești una care să te reprezinte cu adevărat.

Iar acestea nu trebuie purtate numai la evenimente aparte.

Există atât de multe feluri de pălării încât oricine poate purta una, în orice anotimp și moment al zilei.

Ce tip, când și unde este o discuție elaborată, pe care însă o port de fiecare dată cu drag cu fiecare client care trece pragul showroom-ului. Așadar vă aștept la ceai și negreșit deslușim misterul!

Ai fost primul modist român care a reprezentat Romania la Săptămâna Pălăriilor de la Londra.

Care este povestea din spatele acestei reușite?

A fost o într-adevăr o semnificativă reușită personală faptul că am avut ocazia să fiu primul modist român care a reprezentat țara în cadrul London Hat Week, în anul 2019.

Creația care a reprezentat România la acest eveniment a fost un tribut adus anului Centenar și bujorului românesc, floare unică în țara noastră.

A fost emoționant să văd accesoriul de cap 100 de Bujori Românești expus într-o galerie centrală din Londra și faptul că acest milestone NITA SAO s-a petrecut în orașul meu de suflet.

Cu Londra pot spune că derulez o adevărată poveste de viață: ne-am cunoscut la prima școală de vară de marketing pe care am urmat-o în timpul facultății, la University of Westminster. Au urmat multiple călătorii din pasiune iar odata cu lansarea brand-ului am început să particip la cursuri de perfecționare în cadrul celebrelor școli de modă din Londra. Îmi este un dor nebunesc de acest oras și abia aștept să ne revedem.

Cum a fost pentru tine și afacerea ta ultimul an?

Pentru noi prima jumătate de an de la începerea pandemiei a fost una de retrospecție și evaluare. Planuri, back-up plan-uri, idei noi, reevaluarea ideilor care erau plănuite deja, toate sub umbrela imprevizibilului. Apoi am îmbrățișat imprevizibilul și am acceptat una dintre cele mai mari provocări ale brand-ului. În colaborare cu Sun Plaza România am realizat o expoziție de pălării, compusă din zeci de tipuri de accesorii de cap, împreună cu poveștile și istoria acestora.

Provocarea a atins însă punctul culminant în partea a doua a colaborării, respectiv magazinul NITA SAO, un pop-up store de 160 mp.

Spațiozitatea generoasă mi-a permis să înglobez majoritatea colecțiilor de pălării, haine și accesorii ale brand-ului din ultimii 6 ani și, în același timp, să implementez extra măsuri de siguranță anti Covid, astfel încât clienții să intre la cumpărături într-un mediu sigur.

Pe parcursul celor două luni am organizat sesiuni zilnice de consultanță vestimentară, campanii speciale, am lansat o colecție exclusiv în pop-up store și am atras o mulțime de oameni noi în universul nostru.

A fost o experiență cu adevărat interesantă mai ales că, odată cu reușitele din această perioadă, am avut parte și de foarte multe obstacole și întâmplări imprevizibile, pe care le-am depășit cu brio împreună cu echipa NITA SAO.

Care sunt planurile tale de viitor și ce surprize pregătești clienților tăi?

De îndată ce ne-am întors full time la showroom am îmbrățișat o nouă provocare, cel puțin la fel de plăcută. Timp de 3 luni am lucrat în atelier împreună cu un ucenic venit în România prin programul Erasmus, o talentată studentă a celebrei facultăți de artă din Letonia.

În paralel, am lucrat intens la extinderea showroom-ului și a atelierului, luând în calcul organizarea în viitor și a unor cursuri și workshopuri.

Sunt recunoscătoare pentru faptul ca toți membrii echipei au trecut cu bine peste ultimul an, iar în momentul acesta lucrăm de zor la o nouă colecție inspirată de vremurile pe care le trăim și de trăirile pe care le avem noi toți. Sunt foarte multe persoane care simt rupturi în viața lor ca urmare a perioadelor de izolare, a distanțării sociale, a restricțiilor.  

Japonezii, a căror cultură mă fascinează de când mă știu, sunt cunoscuți și pentru tehnicile kintsugi, repararea ceramicii sparte folosind pudra de aur. Ei îmbratișează imperfecțiunile și valorifică un obiect și după ce este rupt, spart în bucăți, fără să încerce să îi ascundă trecutul.

Cred că este important să trecem peste evenimentele negative într-un mod cât mai optimist. Să ne acceptam cicatricile și defectele deoarece și acestea contribuie la unicitatea noastră și ne fac mai puternici. Este un concept pe care îl aveam notat în agenda de idei de cațiva ani, însă în ultimele luni am empatizat cu el mai mult ca niciodată. Iar cum voi transpune aceste idei în haine, pălării și accesorii, abia aștept să vă arăt!

Colecția va fi lansată la sfarsitul primăverii, iar membrii comunității NITA SAO vor avea ocazia să o descopere în exclusivitate.

Dacă doriți să ne vedem suntem prezenți pe toate rețelele sociale, la doar un NITA SAO search distanță. Pe www.nitasao.com descoperiți creațiile noastre, dar și toate poveștile din spatele lor, în secțiunea de blog.

Vă așteptăm cu cel mai mare drag și în showroom-ul din Piața Mihail Kogălniceanu din București. Clienții ne pot vizita făcând o programare telefonică în prealabil, asigurându-ne astfel că o vizită la noi nu este o simplă vizită…ci o experiență cu adevarat specială, dedicată celui sau celei care ne trece pragul.

Interviu realizat de Carmen Burtea pentru Ziarul News-editie nationala contributie CONAF.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

ECONOMIE
Ziarul News - cotidian national

Viitorul agroalimentar presupune reducerea lanțului de aprovizionare, utilizarea sustenabilă a resurselor și digitalizarea eficientă a proceselor  

Viitorul agroalimentar presupune reducerea lanțului de aprovizionare, utilizarea sustenabilă a resurselor și digitalizarea eficientă a proceselor     𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ „𝗩𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗮𝗴𝗿𝗼𝗮𝗹𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲”, desfășurată la Iași

Citeste mai mult »