Un nou capitol în raliuri pentru pilotul Cristiana Oprea
Sezonul 2021 marchează noi începuturi pentru pilotul de raliu Cristiana Oprea, care a făcut trecerea de la Dacia Sandero la Peugeot 208 R2, o mașină cu omologare internațională care îi va permite continuarea programului european. Și pe locul din dreapta apar schimbări, copilotul Cornel Șocariciu fiind cel care completează echipajul în noua configurație. Cu câteva sesiuni de teste desfășurate deja pe asfalt în martie și aprilie, primul raliu la care vom putea urmări evoluția echipajului C. Oprea/C. Șocariciu este programat pe 11-12 iunie la Sliven, în Bulgaria.
După debutul în Campionatul European de Raliuri din 2019 cu un podium la Rally di Roma Capitale, etapă la care a Cristiana Oprea a pilotat un Peugeot 208 R2 închiriat, trecerea de la Cupa DACIA la o mașină cu omologare FIA era pasul firesc pentru tânăra bucureșteancă. Pandemia a decalat planul cu un an, însă iată că munca și perseverența își arată rezultatele, iar începutul acestui an o găsește pe Cristiana în cea mai bună formă de până acum: “Sunt foarte fericită că am reușit nu doar să mă adaptez pandemiei care ne-a dat tuturor viețile peste cap, dar că proiectul meu în motorsport a găsit în sfârșit susținerea necesară pentru a mai crește un nivel. În primul rând, îi mulțumesc Dianei pentru toți acești ani, mulțumită ei am progresat enorm și împreună am reușit să construim câteva momente memorabile în motorsportul românesc. Sunt fericită că am rămas cu o prietenie valoroasă, chiar dacă drumurile noastre se despart pe plan profesional în acest sezon. Apoi, le sunt infinit recunoscătoare partenerilor care mă susțin în acest context ciudat și dificil. Urmează un drum lung, cu multă muncă și noi provocări, pe care aștept cu nerăbdare să le depășesc.”
Proaspăt recrutată în proiectul UniCredit Leasing Motorsport, Cristiana Oprea va continua cu noul material de concurs participarea la etape europene de raliuri din cadrul campionatelor FIA ERT și ERC. “UniCredit Leasing își menține angajamentul față de motorsportul românesc, iar pentru sezonul 2021 suntem bucuroși să anunțăm extinderea echipei noastre prin cooptarea Cristianei Oprea, o veritabilă deschizătoare de drumuri pentru motorsportul feminin din România. Suntem convinși că și anul acesta piloții noștri vor obține rezultate foarte bune, oferindu-ne atât spectacol cât și exemple de curaj și determinare.” a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.
Copilotul Cornel Șocariciu, care a mai secondat-o pe Cristiana în trecut, este și el entuziasmat pentru ceea ce urmează în 2021: “Într-un mod exprimat metaforic, la final de 2019 eram convins că sunt pregătit să așez caietul în cui și să predau creioanele. Dar proiectul pe care Cristiana l-a pregătit pentru 2021 m-a determinat să șterg de praf combinezonul și casca, și să mă reîntorc în mașina de concurs. Am colaborat de câteva ori și am reușit să clădim bazele unui echipaj echilibrat. Sunt convins că vom învăța rapid comportamentul noului Peugeot 208 R2 și că vom avea și rezultate notabile.”
Este al patrulea an în care pilotul Cristiana Oprea va promova anvelopele Michelin în România, primul brand care a crezut în visul tinerei: “Ne-am alăturat Cristianei încă din sezonul său de debut, în 2017, iar parteneriatul nostru a crescut firesc de-a lungul anilor, împărtășind valorile Michelin. Apreciem pasiunea și determinarea cu care Cristiana își construiește povestea în raliuri și ne bucurăm să îi fim alături în acest nou capitol, unde vom continua demersurile către o mobilitate eficientă, sigură și sustenabilă.” au declarat partenerii Michelin România.
Noua mașină de concurs este echipată cu anvelopele de competiție Michelin Motorsport, cu susținerea APR Competition, unic distribuitor al acestora în România.
Perseverența Cristianei de a-și construi o carieră în motorsport a convins încă un partener puternic din industria auto să i se alăture începând cu 2021: este vorba despre Textar România, unul dintre cei mai importanţi furnizori de produse de frânare pentru producătorii auto din toata lumea. “Determinarea și ambiția Cristianei Oprea au ajutat-o să concureze în campionatul european, acolo unde România a fost reprezentată pentru prima dată de un echipaj feminin în afara țării. Suntem mândri și bucuroși să o avem pe Cristiana ambasador Textar. Chiar dacă nu va fi ușor, îi urăm mult succes și suntem siguri că trecerea la noua mașină îi oferă un drum mai sigur către campionatele internaționale.” a declarat Adrian Dulea, Business Development Manager South & Eastern Europe
Afinitatea brandurilor din UK cu demersul Cristianei se extinde în 2021, iar partenerului tehnic Walero, producător de echipamente motorsport, i se alătură brandul FastR, o companie cu experiență în industria textilelor de peste 50 de ani. Atât Walero, cât și FastR apreciază evoluția Cristianei pe probele speciale și perspectiva unică din care pilotul folosește motorsportul pentru a transmite informații utile și povești inspiraționale publicului larg.
În paralel cu activitatea competițională, experiența ultimilor ani din motorsport a încurajat-o pe Cristiana să se dezvolte și ca jurnalist auto prin blogul personal cristianaoprea.ro, care capătă noi valențe printr-o nouă identitate vizuală sub sloganul #DriveYourCourage. Recent ea s-a alăturat și redacției Autocritica.ro, unde va contribui cu teste auto, dar și cu file din Jurnalul de Pilot. În plus, Cristiana va continua să dezvolte și “Femei în Motorsport”, un proiect unic, fondat de aceasta în 2019, care identifică și promovează femeile implicate în automobilismul și motociclismul românesc. Ea va fi prezentă și în acest an la toate etapele Women Rally, în calitate de ambasador.
Printr-un parteneriat cu Pierre Zéro, producător de vinuri fără alcool, pilotul va adresa în mediul online un subiect sensibil, dar vital în conducerea defensivă: toleranță zero pentru alcool la volan, încurajând astfel mai multă responsabilitate în rândul șoferilor. “Parteneriatul cu Cristiana Oprea ne onorează deoarece, pe lângă faptul ca își urmează pasiunea de a fi pilot de curse, în același timp inspiră femeile sa fie curajoase și să își urmeze chemarea interioară indiferent de obstacole sau prejudecăți. În spatele brandului Pierre Zéro se află tot o femeie, moștenitoare a unei familii de vinificatori cu tradiție din regiunea Champagne, care a avut curajul să încerce lucruri diferite și a avut o viziune inovatoare. #Driveyourcourage al Cristianei se află într-o sinergie perfectă cu deviza #daretobedifferent al Pierre Zéro, concept prin care am dorit să susținem promovarea ideii de conducere responsabilă, care înseamnă 0% toleranță pentru alcool atunci când te afli la volan.
O susținem cu entuziasm pe Cristiana și prin aceasta colaborare considerăm că este oportun să aducem în atenția iubitorilor de mașini faptul că alături de gama premium de vin fără alcool Pierre Zéro te poți bucura întotdeauna de plăcerea experienței la volan, fără a pierde distracția și plăcerea de a conduce!” au spus Adina Benga & Daniela Oancea, Pierre Zéro România.
În acest context antreprenorial, complicat de incertitudinile pandemiei, începutul lunii mai o găsește pe Cristiana implicată în calitate de pilot și ambasador Michelin în proiectul Cars & Roads by Michelin, un proiect editorial unic care se desfășoară anual cu cei mai buni jurnaliști și creatori de conținut auto din România. De aceea, a făcut alegerea dificilă de a renunța la participarea la Raliul Perla Harghitei (7-8 mai) pentru prima dată în 7 ani, dar și la Rally Bulgaria, pe 14-15 mai.
Astfel Cristiana Oprea păstrează ca obiectiv participarea la toate cele 3 etape rămase în Trofeul Balcanic din cadrul campionatului FIA ERT: Rally Sliven, Bulgaria (11-12 iunie), Raliul Moldovei – Bacău (3-4 iulie) și Raliul Serbiei (24-26 septembrie). Revenirea în Campionatul European de Raliuri FIA ERC este preconizată în a doua parte a sezonului, iar calendarul competițional va fi completat de câteva etape naționale de raliu, viteză în coastă și super rally, în funcție de dinamica pandemiei.
Evoluția echipajului C. Oprea/ C. Șocariciu va putea fi urmărită în print mulțumită continuării parteneriatului cu revista AutoBild România, dar și on-air și online pe canalele ProFM România, cel mai nou partener media al Cristianei. În plus, toate noutățile vor fi comunicate și pe cristianaoprea.ro, instagram @crissoprea și pe pagina de facebook @Cristiana Oprea.