Ziarul News: România a atras 2,4 milioane de turiști străini în 2024, în creștere cu 13,5%
România a fost vizitată de aproape 2,4 milioane de turiști străini în 2024, marcând o creștere de 13,5% față de anul anterior, potrivit datelor furnizate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).
Majoritatea vizitatorilor au provenit din Germania, Italia, Israel, SUA, Regatul Unit, Spania, Ungaria, Franța, Ucraina și Polonia, iar 82,1% dintre turiști au preferat transportul rutier pentru a ajunge în România.
În 2024, cele mai vizitate destinații au fost București, Constanța, Brașov, Cluj, Prahova, Bihor, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Mureș. Durata medie a șederii turiștilor, români și străini, a fost de 2,1 zile, iar gradul de ocupare a unităților de cazare a crescut la 30,9%, cu un avans de 0,2 puncte procentuale față de 2023.
Potrivit MEDAT, odată cu aderarea completă la Spațiul Schengen și simplificarea formalităților de la 1 ianuarie 2025, se așteaptă o creștere și mai mare a numărului de turiști străini. Ministerul își propune să continue promovarea României pe piețele internaționale, participând la târguri de turism și sprijinind dezvoltarea destinațiilor atractive și competitive.
Stire publicata in Ziarul News cu ajutorul ZN PR & EVENTS