Lucrări la conducta primară în zona Vergului – Sectorul 2
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, începând de joi, 26 mai 2022, se desfășoară lucrări de reparații și revizie a conductei primare cu diametrul de 400 mm, cu o vechime de aproape 60 de ani. Lucrările, esențiale pentru funcționarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate în perimetrul delimitat de Șoselele Morarilor, Vergului și strada Bodești.
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum pentru trei puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 43 de blocuri și Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, va fi sistată până vineri, 3 iunie 2022, ora 18.00.
Încă din cursul dimineții au fost începute manevrele tehnice de golire a conductei, apoi vor urma intervențiile pentru reparații. După finalizarea tuturor lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din rețea, astfel încât pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!



