Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Diana Șamanț, handbalistă în echipa Universității Ovidius din Constanța, a fost desemnată MVP la Campionatul European Universitar 2023

Diana Șamanț, handbalistă în echipa Universității Ovidius din Constanța, a fost desemnată MVP la Campionatul European Universitar 2023

 

În premieră pentru sportul universitar românesc, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a înregistrat o nouă performanță în cadrul Campionatului European Universitar de handbal feminin (Podgorița, Muntenegru), sportiva Diana Șamanț, de la CSM Deva, fiind declarată cea mai valoroasă jucătoare (MVP) a finalei competiției.

„Premiul de MVP a venit ca un plus de recunoaștere a eforturilor depuse, alături de victoria echipei, fără de care nu l-aș fi putut obține. Sunt foarte fericită și mândră pentru titlul de campioană dobândit, munca și dedicarea noastră și-au spus cuvântul și am reușit să avem cel mai frumos rezultat. Le mulțumesc atât antrenorilor, cât și colegelor de echipă pentru această experiență încununată cu medaliile de aur”, a precizat Diana Șamanț.

Echipa UOC este prima echipă de handbal feminin a unei universități din România care câștigă Campionatul European Universitar.

Studentele Universității Ovidius din Constanța au câștigat sâmbătă, 14 iulie 2023, finala Campionatului European Universitar de handbal feminin, contra echipei Universității Maghiare de Științe ale Sportului, cu scorul de 24-20.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare