Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Lansarea proiectului Antreprenoriat de TOP

Lansarea proiectului Antreprenoriat de TOP

În data de 11 octombrie 2023, Banca Națională a României, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația Română de Fintech și Institutul Bancar Român, a organizat Conferința de prezentare a proiectului Antreprenoriat de TOP care are ca obiectiv creșterea educației economice și financiare a antreprenorilor din România.

Pornind de la premisa că educația economică și financiară este un interes național comun al autorităților publice, organizațiilor, mediului privat și al populației și că este primordială coordonarea la nivel macro a tuturor părților interesate, Antreprenoriat de TOP își propune creșterea nivelului de educație financiară a firmelor, prin dezvoltarea cunoștințelor financiare, îmbunătățirea comportamentului financiar, dar și prin ameliorarea atitudinii financiare, creșterea incluziunii financiare în rândul companiilor, utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare și îmbunătățirea gradului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.

Proiectul va fi implementat concomitent pe mai multe paliere, respectiv conferințe, seminare și workshop-uri organizate începând cu data de 1 noiembrie, dar și prin realizarea unor soluții digitale care să facă disponibilă informația pentru antreprenori, într-o manieră rapidă și facilă prin construirea unui portal național de către Banca Națională a României și partenerii din industria financiară. Portalul va conține date și informații cu titlu gratuit și va avea secțiuni multiple: soluții de finanțare oferite bănci, IFN-uri, soluții alternative; resurse informaționale pentru antreprenori; instrumente și soluții pentru digitalizarea activității financiare a companiei și familiarizarea cu instrumente oferite de FinTech; fonduri nerambursabile – europene sau care pot fi accesate prin programe guvernamentale; servicii specifice pentru sprijinirea startup-urilor; securitate cibernetică legată de activitatea financiar – bancară; consultanță juridică, legislativă și contabilă, aspecte privind disciplina financiară; sfaturi utile, estimând că va fi funcțional în prima jumătate a anului viitor.

Acest demers se va derula sub coordonarea Băncii Naționale a României, ca urmare a Recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială nr. R/3/2022 privind creșterea sustenabilă a intermedierii financiare, în parteneriat cu asociațiile economice reprezentative, mediul academic, ministerele de linie și sectorul bancar, alături de alte asociații din sistemul financiar din România și mediul de business, într-o manieră coerentă cu abordarea Uniunii Europene si a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Aderarea la OCDE este unul din obiectivele strategice ale României, iar procesul aderării presupune și consolidarea educației financiare a antreprenorilor.

Lansarea la București a acestui proiect va fi urmată de evenimente similare ce se vor organiza la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, cu sprijinul universităților partenere și vor continua cu Sibiu, Brașov, Constanța și Craiova în cursul anului viitor.

Sursa informatii: https://bnr.ro/page.aspx?prid=23279

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare