Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Vizita premierului Marcel Ciolacu la Târgul INDAGRA

Vizita premierului Marcel Ciolacu la Târgul INDAGRA

 

Declarații de presă susținute de premierului Marcel Ciolacu la Târgul INDAGRA

Marcel Ciolacu: /…/ de la fermieri și de la crescătorii de animale și de la producătorii de utilaje. Sper, prin Investalim, să continuăm investițiile și, mai ales, să vedem ce proiecte o să prindem în viitorul buget al României. Pentru că, în acest moment, după cum bine știți, am început construcția bugetului pe anul 2024. În funcție de solicitări, vedem cât de eficienți suntem pe anumite proiecte, ce proiecte au funcționat cel mai bine și cu ce trebuie să continuăm. Cred că și un program Rabla la tractoare ar trebui, ca să încurajăm, vedem că tehnologia avansează foarte repede și ar trebui și investițiile să fie pe măsură. Vă rog, dacă aveți întrebări pentru mine.
Reporter: Ce se va întâmpla cu creșterea pensiilor de anul viitor, domnule premier, cu cât vor crește pensiile anul viitor? Când va fi gata legea?
Marcel Ciolacu: Haideți să lămurim un pic lucrurile. România are legi. La anul, conform legii, va avea o indexare de 13,8% – este indicele de inflație pe anul trecut. Știți foarte bine că, data trecută, coaliția a hotărât, când era prim-ministrul domnul Nicolae Ciucă, pentru că inflația în anul curent era mult mai mare, am hotărât să aplicăm același lucru, prin două componente – printr-un one-off, și astfel am putut, constituțional, să mărim pensiile mai mici, și să aplicăm indicele de inflație; atunci am făcut o medie de 12,5% parcă, indicele era aproape 15, dar l-am integrat totuși în 15%. De la această bază am plecat. În viitoarea lege se regăsește din nou acest fapt, că trebuie, cu indicele anual de inflație, intervenit pe pensie. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament, pe urmă ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea e prevăzută închiderea anumitor inechități. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii; în cursul anului 2024…
Reporter: Înțelegem că dacă va fi gata ea va intra în vigoare de la 1 ianuarie…?
Marcel Ciolacu: Nu, n-ați înțeles; n-am explicat eu corect, îmi cer scuze. La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. Aplicarea directă va dura până când ministerul…iar, într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4. Încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3. Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea să știți că nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează.
Reporter: /…/
Marcel Ciolacu: Nu, închiderea inechităților. Acest principiu cred că e un principiu de bază. În primul și în primul rând, vor crește pensiile mici.
Reporter: Vor mai fi acordate acele ajutoare one-off și anul viitor sau va fi o schimbare?
Marcel Ciolacu: One-off-ul a fost pentru că am luat în aplicare anul curent, nu am luat un an înainte, cum spunea legea. De fapt, am aplicat și legea, am venit și cu one-off să acoperim până la 15%, cât era inflația.
Reporter: Domnule premier, situația din Orientul Mijlociu se deteriorează de la o zi la alta și am văzut că oamenii din fâșia Gaza nu mai au internet, practic li s-au tăiat căile de comunicare. Voiam să vă întreb ce se întâmplă cu românii de acolo?
Marcel Ciolacu: Sunt 3000 de cetățeni cu dublă cetățenie în fâșia Gaza, ați văzut apelurile, să fie direcționați către sudul fâșiei Gaza și azi-noapte, în jur de ora 2, eram în comunicare cu doamna ministru de externe. Vă dați seama că este un efort comun, al mai multor țări, baza sunt ostaticii – și aici se negociază și știți foarte bine că nu s-au încheiat cu bine negocierile de ieri, am văzut și reacția armatei israeliene, de a încerca eliberarea ostaticilor printr-o intrare în fâșia Gaza, dar și o retragere -, și urmează, în continuare, alături și de Statele Unite, de Franța, de Germania, de toate țările acre au cetățeni cu dublă cetățenie, acest efort. Până acum erau solicitări, 260 de cetățeni români cu dublă cetățenie din fâșia Gaza, care voiau să-i eliberăm, dar sunt și foarte mulți palestinieni care vor să părăsească. Nu-i ușor de gestionat toată situația, important este să nu escaladeze.
Reporter: O româncă, la fel, cu dublă cetățenie, din Gaza, a venit recent în România pentru o înmormântare, și-a lăsat copiii în fâșia Gaza, ne-a povestit nouă, la Digi24, că nu poate să vorbească cu copiii…
Marcel Ciolacu: O să mă văd mâine cu dânsa.
Reporter: România este în continuare o țară sursă pentru traficul de persoane și aș dori să vă întreb de ce ?
Marcel Ciolacu: Nu, avem cea mai bună legislație împotriva traficului de persoane; dimpotrivă, la nivelul Uniunii Europene. Și am văzut și niște declarații din partea partenerului strategic, Statele Unite ale Americii, cu niște pași enormi făcuți de România în această zonă. Aduceți-vă aminte, când a început războiul în Ucraina, câtă emoție a fost, pentru că erau foarte multe femei care veneau cu numai cu proprii copii, erau și cu copiii surorii, fratelui, ai vecinului, și atunci România a făcut față exemplar. Nu a existat niciun trafic, era identificare imediată, deci cred că vorbim de un stat care își face treaba în acest moment.
Reporter: Domnule premier, ordonanța de urgență care prevede că nu vor mai exista evenimente, festivaluri….
Marcel Ciolacu: Dar vor exista, nu interzice nimeni.
Reporter: Dar târgurile de Crăciun?
Marcel Ciolacu: Eu sunt foarte interesat dacă cel de la New York se va ține. Oameni buni, târgurile de Crăciun, cum este cel de la Craiova, aduc venituri bugetului, nu cheltuieli. Sunt niște cheltuieli inițiale, cum face toată lumea, și oamenii de aici, care vând – ei au făcut o cheltuială și pe urmă vin… Sunt ferm convins că în municipiul București va exista un târg de Crăciun, dar prin închiriere, prin taxele luate de municipalitate, ele vor aduce venituri. Despre ce vorbim? Adevărat, nu consider că e normal ca într-o comunitate cu 500 de locuitori să cheltuim pe beculețe 100.000 de euro. Aici a intervenit statul român și mi se pare corect, dar să nu confundăm lucrurile, să nu picăm în extreme. Repet, nu am nicio problemă. Când se interzice târgul de Crăciun de la Viena, atunci o să-l interzic și eu pe cel de la București.
Reporter: /…/ spațiul Schengen? Președintele Iohannis a spus că nu mai funcționează.
Marcel Ciolacu: nu, întreaga Europă a spus şi a zis Consiliul European acest lucru şi sunt foarte multe ţări care au cerut, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, o gestionare mai strictă a persoanelor când trec graniţa. Avem Spaţiul Schengen. Până când el se desfiinţează, România doreşte să adere şi vom continua negocierile.
Reporter: Va adera România în acest an?
Marcel Ciolacu: Încercăm ca în luna decembrie să ajungem cât mai aproape cu această negociere. În acest moment,după cum bine știți, domnul prim-ministru Nehammer nu doreşte ca România să adere la Spaţiul Schengen. Vom continua şi pe căi diplomatice şi cu absolut toată puterea de convingere să modificăm această părere total nedreaptă şi incorectă a domnului cancelar Nehammer.
Reporter: Colegii liberali vorbesc despre pregătirea unui nou act normativ, tot pentru măsurile fiscale, știu că e un subiect sensibil
Marcel Ciolacu: Nu e nimic sensibil.
Reporter: Se dorește renunțarea la impozitul de 1%…
Marcel Ciolacu: Eu cred că este o măsură bună, corectă. Am și comunicat cu reprezentanții marilor companii. Eu nu pot să accept ca anumite companii, care au fost15 ani în pierderi, să continue această practică. Sunt și companii ale statului român care sunt în pierdere și cred că, după 32 de ani de democrație, ar fi cazul să facem curățenie și colo. Eu cred că partenerii de coaliție, de la Partidul Național Liberal, sunt niște oameni serioși, ca și noi, la Partidul Social Democrat. Nu putem veni cu alte măsuri și alte modificări după ce a fost promulgată acum câteva zile. Trebuie să fim niște oameni serioși și consecvenți.
Reporter: Mai devreme ați spus că trebuie să ne uităm la situația civililor din fâșia Gaza. România s-a abținut când a fost votată această rezoluție la ONU…
Marcel Ciolacu: Aproape toată Europa s-a abținut, pentru că am fost nemulțumiți cu textul și mi s-a părut corect.

Sursa informatii: https://gov.ro/ro/stiri/declaratii-de-presa-ale-premierului-marcel-ciolacu-la-targul-indagra

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

EDUCATIE
Manea Florina

Ziarul News: Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil

 Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil Baritonul Mihai Damian și soprana Georgiana Dumitru au impresionat publicul Ateneului Român, acompaniați de Camerata Regală, sub

Citeste mai mult »