Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Fondul Român de Contragarantare SA – activarea regională a programului guvernamental de finanțare StudentInvest și FamilyStart în cele mai importante centre universitare din România

Fondul Român de Contragarantare SA – activarea regională a programului guvernamental de finanțare StudentInvest și FamilyStart în cele mai importante centre universitare din România

  • Dobrogea – Universitatea Ovidius din Constanța (off-line)
  • Transilvania – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (on-line)

În ultima săptămână din luna noiembrie și prima din luna decembrie a anului 2023, Fondul Român de Contragarantare SA și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a realizat activarea la nivel regional programul StudentInvest prin prezentări-dezbatere off-line și on-line găzduite de Universitatea Ovidius din Constanța, respectiv Asociația studenților la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Amintim că seria întâlnirilor regionale a debutat la Iași cu reuniuni la care au participat studenții, masteranzii și/sau doctoranzii Universiții “Alexandru Ioan Cuza” și Universității “Petre Andrei“, după care Caravana Student&Family a ajuns în Banat, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș“ , a continuat în Oltenia la Universitatea din Craiova și, desigur, în Muntenia – la București, unde gazda reuniunii cu tinerii a fost Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

• Stere Farmache, presedinte al Directoratului FRC, Camelia Săvoiu – guvernanță și relații publice FRC, conf.univ.dr. Dan-Marcel Iliescu – rectorul Universității Ovidius din Constanța, Ciprian Costea – coordonator activitate garantare/contragarantare FRC (foto de la stanga la dreapta)

Intâlnirea conducerii și specialiștilor Fondului Român de Contragarantare SA (FRC) cu studenții Universității Ovidius din Constanța organizată marți 28 noiembrie a fost precedată de o discuție a președintelui Directoratului Fondului Român de Contragarantare, domnul Stere Farmache cu conducerea instituției de învățământ superior, cea mai importantă din regiunea Dobrogea. Scopul acestei reuniuni a fost de a împărtăși – și de o parte și de alta – preocupările, proiectele și programele aflate în derulare, prioritățile și provocările existente în actualul context marcat de schimbări profunde pe fondul tranziției duble, verzi și digitale, la nivelul țărilor europene. Rectorul Universității Ovidius din Constanța, domnul conf.univ.dr. Dan-Marcel ILIESCU a oferit tot concursul și sprijinul pentru ca informațiile relevante să poată fi oferite studenților în cadrul conferința de lansare regională, facilitată de cadrele universitare, biroul de presă și îmbrățișată cu interes de studenții și masteranzii mai multor facultăți.

Prezentările au fost realizate de Stere Farmache, președinte al Directoratului FRC, și de Ciprian Costea, coordonatorul echipei de analiști financiari, iar la dezbatere au participat aproximativ 100 de tineri, profesori, angajați și reprezentanți ai mediului asociativ studențesc.

• Discutii intre conducerea Universitații Ovidius din Contanța si reprezentantii Fondului Roman de Contragarantare SA

Tinerii au primit informații despre avantajele existente prin intermediul programului național de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată StudentInvest, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul Fondului Român de Contragarantare, în calitate de garantor, printr-o rețea de 31 de instituții de credit partenere.

StudentInvest este un produs de tip credit de nevoi personale care se adresează exclusiv studenților, masteranzilor și doctoranzilor, cu vârsta între 18 și 40 de ani, care au nevoie de finanțare pentru plata educației, a taxelor de participare la evenimente profesionale sau educaționale, plata chiriei, a cazării sau a locuinței, acoperirea cheltuielilor pentru investigații sau tratamente medicale etc.

Totodată, în cadrul manifestării, reprezentanții FRC au prezentat detalii despre al doilea program național de creditare cu garanția statului – FamilyStart, care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, ce își întemeiază sau formează o familie, și care le oferă acestora sprijin în vederea acoperirii cheltuielilor care țin de locuire, sănătate, educație și cultură.

La finalul întâlnirii, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia studenții au primit informații suplimentare legate de disponibilitatea plafonului de garantare pentru anul 2023, condițiile de creditare ale băncilor partenere și modalitățile de rambursare a creditelor.

Programele guvernamentale de finanțare pentru tineri beneficiază de garanția statului și de costuri subvenționate, fiind derulate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în baza Legii nr.224/2023 care a modificat și aprobat OUG 95/2022.

Pretutindeni în țară, studenții sunt interesați să aloce resurse pentru propria educație, sănătate și/sau locuire, într-o etapă importantă din viața lor bogată în proiecte, experiențe și energie creativă. Interacțiunea cu participanții a fost un prilej pentru echipa FRC să facă un schimb de idei, clarificări utile și elemente importante de educație financiară. Programul StudentInvest face parte dintr-o direcție actuală în Uniunea Europeană, aceea a finanțării responsabile. Este promovat conceptul de creditare prudentă pentru fiecare student, masterand, doctorand sau persoană care urmează un program MBA și care, prin investiția în planul propriu de formare profesională, poate să își atingă și obiective dezvoltare personală, sănătate și/sau locuire. Intrebările și propunerile colectate în cadrul acestei întâlniri-dezbatere vor constitui subiect de analiză pentru echipa care a creat produsul/programul pentru îmbunătățirea acestuia de la an la an, astfel încât acesta să răspundă cât mai bine nevoilor acestora, cadrului de reglementare european și național, precum și misiunii FRC.

Recent, printr-un comunicat de presă difuzat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost exprimată satisfacția reprezentanților oficiali ai ordonatorului principal de credite din cadrul celor două programe, cu privire la succesul pe care acestea le manifestă în rândul tinerilor din România, aspect care confirmă că activitățile specifice cuprinse în pachetul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt necesare și oportune.

Programele de creditare StudentInvest și FamilyStart se derulează în acest moment prin intermediul băncilor partenere înscrise: Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP împreună cu 26 de bănci cooperatiste din rețea, CEC Bank, Exim Banca Românească, Libra Internet Bank și Techventures Bank. Aceste bănci și bănci cooperatiste au demarat implementarea produselor de creditare StudentInvest și FamilyStart în trimestrul al IV-lea, mai precis în luna noiembrie a.c., după stabilirea normelor proprii de creditare, în baza legislației specifice în vigoare.

• Prezentarea FRC a programului StudentInvest la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a informat publicul interesat că programele StudentInvest și FamilyStart vor beneficia de susținere bugetară corespunzătoare și condiții legale corespunzătoare resurselor de garantare aferente derulării și în anul 2024.

Caracteristicile programului StudentInvest

– este menit sa ajute tinerii ce au nevoie de finantare pentru plata educatiei/ publicatiilor/cartilor/manualelor, pentru plata taxelor de participare la evenimente profesionale/educationale, plata chiriei/cazarii/locuintei, a transportului in cazul schimburilor din programul Erasmus, acoperirea cheltuielilor cu investigatiile medicale, etc. ;

– are ca obiect facilitarea accesului la finantare persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 ani impliniti si 40 de ani neimpliniti și care sunt cuprinse in sistemul de invatamant superior autorizate sa functioneze provizoriu ori acreditate;

– studentii pot accesa un credit bancar in valoare de maximum 75.000 lei, garantat de catre stat in proportie de 80%, prin Fondul Roman de Contragarantare (FRC);

– dobanda pentru creditul acordat, precum si comisioanele aferente acestuia sunt suportate integral din bugetul de stat;

– creditul poate fi acordat o singura data, pentru o durata de maximum 10 ani, cu o perioada de gratie stabilita de comun acord intre banca si beneficiar de maxim 5 ani de la data acordarii imprumutului;

– finantarea se acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe trageri, in functie de normele specifice fiecărei bănci partnere, prin documentele justificative prezentate la plata în mod corespunzător;

– daca beneficiarul finanțării nu este angajat, pentru acordarea creditului este necesara prezentarea cel putin a unui codebitor.

Cheltuieli eligibile prin programul StudentInvest:

  • Taxe de studii universitare de nivel licenta, master, inclusiv MBA, doctorat;
  • Plata cartilor, rechizitelor, inclusiv a celor editate in forme accesibile persoanelor cu dizabilitati;
  • Costul publicarii cartilor sau al studiilor de specialitate;
  • Taxa de participare la manifestari stiintifice si concursuri, precum si cheltuielile de transport pentru deplasari;
  • Achizitionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, aplicatii informatice de specialitate, inclusiv a celor avand incorporate tehnologii de acces si dispozitive asistive pentru persoanele cu dizabilitati;
  • Plata chiriei, in limita a maximum 300 euro/luna, la cursul BNR din ziua platii;
  • Plata locurilor de cazare in caminele studentesti;
  • Parte/avans din achizitia unei locuinte;
  • Cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, in baza documentelor justificative: conventie, adeverinta sau alt document care atesta inscrierea in program;
  • plata pentru studentii care sunt parinti, a cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, programele ”scoala dup scoala” si/sau afterschool, precum si a taxelor pentru cursuri extrascolarela care participa/ se inscriu copiii;
  • Costul serviciilor dentare si al interventiilor chirurgicale;
  • Investigații si tratamente medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților cu probleme de sănătate;
  • Achizitia de autoturisme noi/autoturisme secondhand cu vechime de maximum 5 ani la data efectuarii tragerii, precum si achizitia de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilitati;
  • Achizitia instrumentelor muzicale, a aparaturii audio-video si a altor obiecte necesare pentru dezvoltarea abilitatilor vocationale.

Aria de teritorialitate a cheltuielilor o reprezinta teritoriul Romaniei, cu exceptiile prevazute in Legea nr.224/2023 art.2 alin (7) lit.i) si l) care modifică și aprobă OUG nr.95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare StudentInvest și FamilyStart.

In contextul prezentărilor specificului programului de finanțare pentru studenți au fost ridicate întrebări și oferite răspunsuri legate de un alt program guvernamental care vizează tinerii în etapa de formare a familiei.

Programul FamilyStart – Caracteristici 2023

– este destinat sa ajute tinerii care isi intemeiaza o familie si/sau persoanele care formeaza o familie sa acopere nevoile care tin de locuire, sanatate, educatie, cultura ale familiei, precum si cheltuielile legate de obtinerea statutului de sot si sotie;

– are ca obiect facilitarea accesului la finantare pentru tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 ani impliniti si 45 de ani neimpliniti, care isi intemeiaza o familie și/sau persoanele care formează o familie, dintre care cel putin unul dintre beneficiari se incadreaza in criteriul de varsta;

– prin familie, conform legislatiei aferenta programului se intelege familia formată din soț, soție cu/fără copii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună; familia monoparentală formată din persoana singură și copiii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta; bărbatul și femeia necăsătoriți care conviețuiesc și gospodăresc împreună;

– prin persoană singură se înțelege persoana care: este necăsătorită; este văduvă; este divorțată; are soțul/soția declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească.

  • creditul acordat are o valoare maxima de 150.000 lei fiind garantat in proportie de 80% de catre stat, prin Fondul Roman de Contragarantare;
  • dobanda pentru creditul acordat este subventionata in proportie de 75%; comisioanele aferente creditului (comision de analiza si comision de gestiune a garantiei) sunt suportate integral de la bugetul de stat;
  • plafonul de venit net lunar pe membru de familie ce permite participarea in program – pana la 6.000 lei, respectiv 7.500 de lei in cazul familiilor monoparentale. Veniturile in sensul prezentului program sunt venituri de natura salariala, in calcul venitului net lunar fiind luata in considerare inclusiv indemnizatia pentru cresterea copilului.
  • creditul poate fi acordat o singura data, pentru o durata de maximum 10 ani, cu o perioada de gratie stabilita de comun acord intre banca si beneficiar, de maxim 5 ani, de la data acordarii creditului;
  • imprumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe transe, in functie de documentele justificative prezentate la plata.

Cheltuieli eligibile 

  • costurile ce decurg din evenimente care conduc la obținerea statutului de soț și soție, precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea plății se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;
  • plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;
  • cheltuielile cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală“, precum si cu participarea si/sau achizitia de materiale/echipamente/instrumente necesare in cadrul activitatilor extrascolare la care participa sau se inscriu copiii beneficiarului;
  • achiziția de autoturisme noi sau autoturisme secondhand, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
  • cheltuielile aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, inclusiv cursuri de calificare sau perfectionare profesionala, conversie sau reconversie profesionala, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor; toate formele de studiu trebuie să fie autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate;
  • plata cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;
  • plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;
  • achiziționarea de calculatoare si/sau componente ale acestora, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;
  • plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
  • parte/avans din pretul de achiziție a unei locuințe/ costul de constructie – inclusiv pentru costul proiectarii si al executiei, cheltuieli legate de constructia/ modernizarea/ renovarea/ extinderea locuintei, de lucrari pentru cresterea eficientei energetice sau pentru instalarea de echipamente/ instalatii de producere a energiei electrice/ cogenerare din surse regenerabile – prin proiect individual sau prin programe guvernamentale specifice, precum si cheltuieli legate de achizitia de mobilier; rambursarea anticipata partiala/ integrala a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale;
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
  • investigații si tratamente medicale complexe recomandate de medici specialisti familiilor ai caror membri se confruntă cu probleme de sănătate;
  • achizitia de solutii energetice sustenabile – sisteme de panouri fotovoltaice, sisteme de panouri solare, instalatii eoliene si alte solutii energetice;
  • achizitia aparatelor electrocasnice in valoare totala de maximum 10.000 lei si aparatura electronica in valoare totala de maximum 10.000 lei.

Aria de teritorialitate a cheltuielilor eligibile o reprezinta teritoriul Romaniei, cu exceptia celor prevazute la art.3 alin.(6) lit. l).

In legătură cu cele două programe guvernamentale pentru tineri, rolul Fondului Român de Contragarantare (FRC) – instituție financiară specializată – este de agent al statului, mandatat de Ministerul Finanțelor să administreze plafoanele de garantare în cadrul celor două programe guvernamentale de creditare pentru tineri.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este ordonator principal de credite și derulează programele guvernamentale de finanțare StudentInvest și FamilyStart prin intermediul celor 31 de bănci partenere: acestea primesc solicitările de creditare din partea studenților sau familiilor, analizează eligibilitatea potențialilor beneficiari și aprobă împrumuturi cu garanții de stat acordate de FRC. Valoarea plafoanelor de garanții se aprobă anual prin act normative.

Potrivit comunicatului FRC, în seria de întâlniri de prezentare regională a programelor pentru tineri, activarea programelor în Transilvania se face în două etape: on-line în 2023 printr-o reuniune organizată pe platforma zoom de reprezentanții FRC și la care au participat studenți din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, respectiv off-line în anul următor, 2024 când se vor parafa și acorduri-cadru de colaborare între mediul universitar clujean și Fondul Român de Contragarantare.

Cu ocazia reuniunilor în format fizic, conducerea și specialiștii FRC au oportunitatea de a se întâlni și cu reprezentanți ai administrațiilor locale, mediului de afaceri și societății civile. Se fructifică aceste ocazii pentru a împărtăși din facilitățile existente în cadrul celorlalte programe de finanțare cu garanții de stat pe care FRC le derulează, nu numai pentru beneficiari individuali cum este cazul StudentInvest, FamilyStart, dar și pentru IMM-uri, programele implementate în baza schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS (Garant Construct și Innovation), la care se adaugă programul Start-UpNation în care FRC acordă contragaranții din fonduri proprii pentru garanțiile la creditele-punte acordate de bănci antreprenorilor care au obținut finanțări nerambursabile. Instrumentul contragaranției permite reducerea costului total al creditului-punte prin solicitarea emiterii unei scrisori de contragarantare de către FRC.

Fondul Român de Contragarantare a depășit borna de 1 miliard de lei la garanții acordate pentru mediul de afaceri în 2023.

De la finalul lunii martie a.c. și până în prezent, cu o echipă de specialiști care deține know-how-ul necesar și utilizează aplicații informatice dezvoltate in-house, FRC a reușit să proceseze solicitările băncilor partenere pentru a acorda garanții în numele și contul statului IMM-urilor interesate de obținerea de finanțări bancare garantate până la 90% de stat și cu facilități suplimentare privind subvenționarea dobânzii în primele 12 luni ale creditului și a comisioanelor aferente acestuia pe toată durata împrumutului, astfel încât – în 8 luni de la debutul înscrierilor pe platforma imminvest.ro – a depășit borna de 1 miliard de lei garanții acordate companiilor care accesează împrumuturi bancare prin componenta INNOVATION, precum și a celor care activează în domeniul construcțiilor, arhitecturii și proiectării, prin componenta GARANT CONSTRUCT.

Interacțiunea directă, preluarea feedback-ului și înțelegerea limitelor pe care beneficiarii individuali, antreprenorii și/sau IMM-urile le întâmpină în practică în actualul context economico-social, modul în care se poate facilita accesul la finanțare pentru punerea în aplicare a ideilor și planurilor personale sau de afaceri, onorarea angajamentelor și continuarea dialogului la toate nivele, sunt aspecte pe care Fondul Român de Contragarantare le valorizează în procesul de conturare a propunerilor de modificare/actualizare a normelor de aplicare în procesul de îmbunătățire continuă a programelor specifice.

Despre FRC

Fondul Român de Contragarantare SA (FRC) este o instituție financiară specializată înființată în anul 2009 cu scopul de a acorda contragaranții la garanțiile emise de fondurile de garantare pentru creditele obținute de IMM-uri de la bănci. Ulterior, obiectului de activitate al FRC i s-a adăugat și acordarea de garanții în numele și contul statului pentru împrumuturile puse la dispoziție de bănci partenere atât IMM-urilor, cât și altor categorii de beneficiari eligibili, în cadrul unor programe guvernamentale specifice.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare