WDP anunță extinderea depozitului Metro de la Ștefăneștii de Jos cu 15.000 mp
WDP, unul dintre liderii în domeniul parcurilor logistice și industriale din România, va extinde depozitul existent pentru retailerul alimentar Metro situat în Ștefăneștii de Jos, lângă București, cu aproximativ 15.000 de metri pătrați. Noua construcție, care va fi dotată cu control termic, va beneficia de un angajament de închiriere pe 10 ani, iar investiția pentru acest proiect este estimată la 20 de milioane de euro. Finalizarea extinderii este planificată pentru al treilea trimestru al anului 2025.
Această expansiune face parte din strategia WDP de creștere, după ce recent compania a achiziționat trei noi capacități logistice în București, Constanța și Târgu Mureș, extinzându-și portofoliul la 1,3 miliarde de euro, distribuit pe aproximativ 1,8 milioane mp de spațiu închiriabil. Conform companiei, aceasta reprezintă o cotă de piață de 25% în sectorul logistic și industrial, cu CTP fiind lider de piață cu aproape 3 milioane mp de spații.
La nivel internațional, WDP a demarat investiții de jumătate de miliard de euro în prima jumătate a acestui an, subliniind angajamentul său față de creșterea profitabilă chiar și într-un context de piață provocator, cu concurență acerbă și costuri ridicate ale capitalului.
De asemenea, WDP și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat recent un pachet de finanțare de 250 de milioane de euro, destinat exclusiv proiectelor de energie regenerabilă, inclusiv instalarea de panouri solare, baterii și infrastructură pentru stații de încărcare. Împrumutul, care poate fi tras în mai multe tranșe până la sfârșitul anului 2027, va susține inițiativele de sustenabilitate în Europa de Vest și România.



