Premier Energy finalizează achiziția parcului eolian operațional “Mihai Viteazu” pentru 88 milioane de euro
Grupul Premier Energy a finalizat achiziția parcului eolian operațional “Mihai Viteazu”, tranzacție facilitată de un credit sindicalizat de 61 milioane de euro acordat de Vista Bank și Optima Bank. Această tranzacție, în valoare de aproape 88 milioane de euro, este una dintre cele mai mari din istoria companiei și a fost aprobată de Consiliul Concurenței și de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
Achiziția a fost asistată de echipa internă a Premier Energy PLC, alături de firmele de avocatură Dentons și Bohâlţeanu & Asociaţii, care au ajutat în procesul de due diligence și în negocierea documentației de achiziție, conform unui comunicat al companiei.
Parcul eolian Mihai Viteazu are o producție netă anuală estimată la 165 GWh. În luna aprilie, Premier Energy PLC a finalizat contractul pentru achiziționarea integrală a parcului eolian de la Iberdrola, prin intermediul entității sale Eolica Dobrogea One, care opera parcul eolian situat în județul Constanța.






