Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 19 august, vizita oficială a ministrului apărării, Pål Jonson, și a ministrului pentru apărare civilă, Carl-Oskar Bohlin, din Regatul Suediei

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 19 august, vizita oficială a ministrului apărării, Pål Jonson, și a ministrului pentru apărare civilă, Carl-Oskar Bohlin, din Regatul Suediei.

Situația de securitate din regiunile Mării Negre și Mării Baltice, pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, cooperarea în cadrul NATO, implementarea deciziilor Summitului de la Washington și evoluția proiectelor dezvoltate în cadrul Uniunii Europene – precum participarea la misiunile și operațiile sub egida UE, au fost temele de interes comun abordate de cele două delegații în cadrul discuțiilor oficiale.

În timpul întrevederii, oficialii suedezi au mulțumit părții române pentru sprijinul acordat în procesul de aderare la NATO.

„Suedia are o contribuție semnificativă la securitatea euroatlantică, odată cu accederea la NATO.  Acționăm împreună pentru promovarea și implementarea măsurilor aliate pe întreg flancul estic al Alianței Nord-Atlantice și pentru consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în ceea ce privește pregătirea armatelor noastre pentru provocările viitorului“, a subliniat ministrul Tîlvăr.

În continuare, oficialul român a făcut referire la situația de securitate din zonă, subliniind importanța Grupului de deminare la Marea Neagră, operaționalizat alături de Turcia și Bulgaria în vederea asigurării libertății de navigație.  Miniștrii au reafirmat sprijinul constant pentru Ucraina, fapt reiterat atât în cadrul Declarației Summitului NATO de la Washington, cât și în diferitele formate multilaterale de sprijin.

Miniștrii Tîlvăr, Jonson și Bohlin au discutat, de asemenea, despre actualizarea cadrului juridic bilateral care să reflecte interesele comune și contextul actual de securitate.

Un alt subiect pe agenda de discuții a fost sprijinul pentru Republica Moldova, ministrul apărării naționale subliniind importanța consolidării rezilienței statului vecin, în special ținând cont de amenințările la adresa securității.

În final, cei trei oficiali au reliefat importanța menținerii unui dialog politico-militar constant, în vederea eficientizării şi armonizării eforturilor comune în domeniul apărării.

Sursa MApN

ZIARUL NEWS

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare