O țară fără tradiții e o țară fără chip – Dialog cu Verginia Vedinaș despre identitate, cultură și responsabilitate
R.G. Care sunt primele amintiri legate de obiceiurile și tradițiile din zona dumneavoastră natală care v-au rămas în suflet până astăzi?
V.V. M-am născut în inima Olteniei. O mai simt și astăzi cum bate-n pieptul meu. Și-o voi simți mereu. Dar destinul personal și mai ales cel public, m-au ”preumblat” prin toate regiunile țării și m-au statornicit în unele din ele. Este vorba despre județul Bihor, pe care l-am reprezentat ca senator în mandatul 2004 -2008 și de Vrancea, pe care o reprezint în prezent.
Din Oltenia copilăriei mele, îmi sunt dragi și proaspete amintirile cu tradițiile de Crăciun. Nu sunt atât de bogate precum în Moldova sau Ardeal, dar le petreceam cu părinții mei sfânt de dragi, și erau încărcate de lucruri bune, dulciuri, mâncăruri, la care nu aveam acces mereu. Lumea era săracă, în vremea copilăriei și tinereții mele, dar era curată, era plină de frumos.
Până și tăiatul porcului, în forma lui barbară, pe care nu o realizam, pentru că nu eram martoră niciodată, până și acel moment, când tataie îmi făcea o cruce din sângele porcului pe frunte, să fiu sănătoasă tot anul, urmat de șorici, care mi se părea atunci cel mai bun lucru din lume. Acum nu mai mănând carne, dar amintirile au rămas.
Iar bradul, Doamne, ce miracol! Un unchi al meu se îmbrăca îm moșneag și juca rolul lui Moș Crăciun. Știu că odată a făcut acest lucru tatăl meu, iar sora mea a spus că are aceeași verighetă cu tăticul nostru.
Apoi tradițiile de Paște, în Oltenia, aduc tuturor haine noi. Nu chiar tuturor, nici nouă nu ne aduceau mereu, dar maiouri, sandale, ciorăpei, de regulă primeam. Pe la noi nu merge lumea la miezul nopții să ia Paște, ci dimineața, iar formula de salut este ”să le purtați sănătoși”, alături de ”Hristos a Înviat”, adică hainele cu care eram îmbrăcați și care se presupunea că sunt noi să le purtîm sănătoși.
R.G. Ce rol credeți că joacă tradițiile în păstrarea identității naționale, mai ales în contextul globalizării?
V.V. Tradițiile sunt nestematele care împodobesc ființa unei națiuni. Ele sunt de fapt, unul din elementele constitutive ale acesteia. Atunci când învățam la școală despre popoare, națiuni, vă amintiți că ne refeream și la tradiții, ca element constitutive al unei națiuni.
De aceea, rolul lor este colosal. În condițiile în care trăim fenomenul globalizării, tradițiile sunt elemental de contrapondere a acesteia. Ele ne ajută să ne păstrăm identitatea. Să nu devenim o gloată. Iar comunitățile și statele sunt conștiente de asta și nu stau cu mâinile încrucișate. De exemplu, în Italia observam că mereu în câte o localitate se petrecea un eveniment, Mi s-a spus că se întâmplă astfel într-un mod organizat și planificat, pentru a nu se pierde tradițiile.
Vedeți dumneavoastră, dragii mei, lucruri din acestea ar trebui să învățăm din cele străinătățuri, nu cum facem noi, că am preluat ceea ce este rău și nu concordă cu specificul nostru: agresivitatea verbală, lipsa de respect față de cei vârstnici, față de părinți, depravarea chiar, obiceiuri precum Halloween-ul, Sfântul Valentin și altele similare.
Venind și trăind în București, am înțeles că sunt și alte obiceiuri, pe lângă cele în care m-am născut. Și m-am adaptat la ele. În egală măsură în care respect tradițiile zonelor unde destinul meu public m-a trimis, în Bihor și Vrancea.
Așa cum învățăm tot timpul și cred cu toată ființa mea în conceptul de educație permanentă, la fel trebuie să învățăm să ne adaptăm în permanență și să integrăm în viața noastră obiceiuri și comportamente noi. Tradițiile sunt ca niște haine noi, cu care trebuie să ne primenim periodic viața.
Cred că ne-am simți stingheri dacă nu am face astfel.
Ca să înțelegeți și mai bine, scriu acest interviu în Sfântă Zi de Rusalii, care se sărbătorește la cincizeci de zile de la Paște. O prietenă mi-a spus că în ajunul Rusaliilor e bine să ai în casă pelin și busuioc, să dai cu ele pe la uși și ferestre, să nu intre duhurile rele. Sau energiile negative, dacă vreți să vorbim în termini mai actuali.Și am în casă ambele plante, pe care tot ea mi le-a cumpărat de la Obor, că eu nu am avut timp să ajung.
Noi, femeile, suntem datoare să facem acest lucru, mai mult decât bărbații. Eu cred în diviziunea aceasta a responsabilităților între femei și bărbați, sunt mai puțin ”emancipată” sub aspectul drepturilor celor doi, și transmit femeilor gândul și sfatul meu, de a face tot ce depinde de ele ca poporul nostru să-și păstreze identitatea prin tradiții. Începând cu pruncii cărora le-au dat viață.
R.G. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai reprezentative tradiții ale zonei Vrancea care ar trebui protejate cu prioritate?
V.V. Sunt numai de șase luni în județ, nu pot spune că le-am cunoscut pe toate. Dar îmi încălzește sufletul modul în care moldovenii, în general, nu doar vrâncenii, țin posturile. Cu toată familia, nu doar părinții sau bunicii, inclusiv copiii.
O tradiție de care eu m-am apropiat mai mult este confecționatul cămășilor populare, al iilor moldovenești. Chiar am participat acum două săptămâni la un eveniment minunat, care a avut loc în căsuța lui Moș Ion Roată din comuna Câmpuri, unde Ionele Crăciun, o destoinică maestră în cusutul iilor a prezentat ”Cămeșa lui Moș Ion Roată”, făcută de ea, după modelul original aflat în casa memorială, pentru bărbatul ei care a împlinit șapte decenii de viață.
A lucrat luni de zile la acea cămeșă. Doamnelor și domnișoarelor, nu mai cutreierați mallurile, magazinele de fițe, făceți-le bărbaților voștri, măcar din când în când, daruri reprezentative pentru neamul nostru.
R.G. Cum vedeți evoluția obiceiurilor tradiționale din Vrancea în ultimii ani? Ce s-a pierdut și ce s-a păstrat?
V.V. Mă bucur că vrâncenii țin la datinile lor. Observ acest lucru cu fiecare ocazie. Ceea ce mă întristează este sentimental că autoritățile sunt mai indiferente. Nu toate și nu peste tot. Dar vă dau exemplu, la sărbătoarea ”Cămeșii lui Moș Ion Roată” cusută de minunea de femeie care este Ionela Crăciun, administrația locală a fost reprezentată de viceprimarul comunei, atât. Dar la nivel județean există două direcții de cultură, una a județului și alta subordonată Ministerului Culturii. Unde au fost ele? Mai mult, familia Crăciun, mare iubitoare de simboluri ale identității noastre-obiecte de îmbrăcăminte, traiste, obiecte de mobilier, de decor-, a strâns de peste tot, pe bani lor și a amenajat, în propria casă ”Muzeul din sufragerie!. Au un apartament de patru camera și după plecare pruncilor, sufrageria au transformat-o în muzeu.
Mă voi preocupa să introduc acest muzeu în circuitul turistic, cu acordul proprietarilor, evident.Să fie mai bine pus în valoare.
R.G. Cum îi putem atrage pe tineri spre valorile tradiționale fără a le impune sau a le face să pară „depășite”?
V.V. Eu pot numai să-mi spun părerea. Nu sunt specialist, nu dau soluții. Dar cred că un rol important îl au în primul rând familiile. Ele trebuie să se preocupe să respecte tradițiile, să-și crească pruncii în respectul lor.
Apoi statul, prin autoritățile sale și aici mă refer atât la Ministerul Culturii, cât și la cel al Educației. Mă gândesc că ar putea fi introdusă chiar o materie în curricula școlară, referitoare la tradiții și obiceiuri românești și regionale.
Apoi Academia Română, ca și alte structuri academice, avem un Institut Național al Patrimoniului, direcții județene de cultură, toate trebuie să-și dea mâna în a implica tineri în acțiunile și activitatea lor.
R.G. Există inițiative locale sau naționale pe care le sprijiniți sau admirați în privința protejării patrimoniului cultural tradițional din această zonă?
V.V. A fost elaborat un proiect de Cod al patrimoniului cultural national la nivelul Ministerului Culturii. Mi-am propus să cer proiectul și să-l analizez din timp, înainte de a ajunge la Parlament, ca să pot să formulez unele propuneri, să-l îmbunătățim, că întotdeauna există loc de mai bine.
La nivel local, vreau să mă implic în a declara tezaure umane vii pe unii meșteri din Vrancea. În egală măsură în care mi-am propus să particip la șezătorile care se fac periodic în zonă. Uneori mi-e imposibil, pentru că sunt în zilele când am activitate la Parlament, dar când voi putea, sigur voi merge.
R.G. Considerați că statul român face suficient pentru protejarea și promovarea tradițiilor locale?
V.V. Cum spun mereu și mi-am construit astfel destinul, întotdeauna este loc de mai bine.
Din păcate, autoritățile, de la toate nivelurile și de toate categoriile, suferă de o anumită autosuficiență, care duce la aroganță, și creează o falsă imagine despre ceea ce sunt și ce fac. Uneori, când asculți cum prezintă rezultatele muncii lor, câte realizări au obținut, ai impresia că în țară sau în comunități curge lapte și miere.
Astfel se explică neîncrederea oamenilor în ele. Criza de încredere în autorități, de respect față de acestea, sunt unul dintre cele mai mari rele cu care se confruntă societatea românească.
Concluzia, mai sunt multe de făcut. Inclusiv în domeniul tradițiilor și al culturii în general, pentru că inima culturii unui neam trebuie să fie și să rămână cultura populară.
Iar acest lucru depinde de oameni. De cei care conduc instituțiile de cultură și a căror numire se face pe criterii exclusiv politice. Pe jilțurile pe care au stat cândva Dimitrie Bolintineanu, Constatin Rosetti, Dimitrie A Sturza, Titu Maiorescu, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Constantin George Dissescu, mare profesor de drept, cel care a vegheat la facerea Constituției din 1923, considerate cea mai democratică din istoria României, Nicolae Iorga, Marin Sorescu, Răzvan Theodorescu, cine a stat și stă în ultimele decenii?
Nu am nimic cu nimeni, dar învățământul și cultura sunt cele care duc mai departe un neam. Fără ele, pierim.
R.G. Ce îmbunătățiri ați propune, din perspectiva dumneavoastră de fost și actual parlamentar și specialist în administrație publică?
V.V. În primul rând, aș pune oameni valoroși. Oameni care ”sfințesc ” locul, în sensul adevărat al cuvântului. În al doilea rând, aș aloca fonduri. Pentru a face performanță, în opinia mea, trebuie două condiții: personalul să fie pregătit, dar să aibă și dragoste pentru domeniul în care activează sau pe care îl conduc. Și, mai ales, trebuie să fie și iubitori de țară, patrioți cărora le pasă de trecutul, dar și de viitorul ei. În al treilea rând, aș crea un sistem legislativ care să încurajeze cultura, în toate formele ei de manifestare, inclusiv cea populară. Mulți dintre cei care își dedică viața culturii, în general, dar și păstrării și continuării meșteșugurilor populare, a tradițiilor, în general, sunt la limita supraviețuirii. În plan institutional, aș înființa școli de arte și meserii, cum erau odată.
Sunt multe soluții, dacă există interes, știință și voință.
R.G. În activitatea dvs. politică și legislativă, ați avut ocazia să susțineți sau să inițiați proiecte legate de conservarea patrimoniului cultural sau tradițional? Ne puteți da un exemplu?
V.V. Am anticipat întrebarea și v-am vorbit despre Codul patrimonului, de care sunt preocupată în prezent și care se află în fază de proiect. Au mai fost la Comisia de administrație publică proiecte care vizau patrimonial cultural national, dar era vorba, din păcate, nu de conservarea, ci de distrugerea lui. Spre exemplu, un proiect de lege care viza aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, a fost îmbogățit” în mod neconstituțional cu un amendament care viza o altă lege decât ordonanța, referitoare la clădirile cu risc seismic, prin care se ”dădea undă verde ” demolării clădărilor de patrimoniu dacă într-un interval de timp conceput a fi insuficient, Ministerul Culturii nu emitea un aviz.
Din păcate, interesele cu caracter economic primează asupra celor naționale, cum este cel de protecție a patrimoniului. Și de fapt, interesele politice și economice primează peste orice alte interese. Trist, dar adevărat.
R.G. Aveți un obiect, un port popular sau un simbol tradițional de care sunteți deosebit de legată? Ne puteți povesti despre el?
V.V. Am nu unul, mai multe și mă refer la ii, cămașa populară care a inspirat, alături de portul popular, în general, case de modă celebre. Este de notorietate scandalul cu Casa de Modă Louis Vuitton , care a copiat iia românească, folosindu-se de modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024.
Ministrul culturii la acea dată se lăuda că va lua legătura cu celebra casă de modă pentru a cere „reunoașterea valorii patrimoniale şi culturale a pieselor tradiţionale româneşti”, cum nota presa.
Nu știm nici dacă a luat, nici dacă a rezolvat, că nimeni nu ne-a mai spus nimic. Cum nu mai știm nimic nici despre coiful de aur de la Coțofenești și alte cel puțin patru piese din tezaurul dacic, expuse temporar în Olanda, care au fost furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, de la Muzeul Drents din Assen. Același fost ministru al culturii era în mandat și între timp a fost ”gratulat” cu funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Și ne mai mirăm că dispărem, încet încet, ca țară și ca națiune?
Un rol important revine și mass mediei. Știu că o emisiune nu ”vinde” sau nu face rating, dar face bine pe termen lung.
R.G. Ce mesaj ați transmite generației tinere despre rolul tradiției într-o societate modernă?
V.V. Le-aș spune să fie și să rămână mândri că sunt români. Să nu-și uite niciodată obârșia, indiferent pe unde viața le va îndruma pașii. Să iubească tradițiile noastre, că ele sunt rădăcinile prin care ne extragem seva de românitate.
R.G. Dacă ar fi să alegeți o singură tradiție care ar trebui să dăinuie pentru totdeauna în Vrancea, care ar fi aceea?
V.V. Am iubit întotdeauna șezătorile. În Oltenia nu se regăsesc în forma din Vrancea sau din alte zone. Dar și la noi oamenii se întâlneau, pe vremuri bătrânii ieșeau la poartă, stăteau pe șanț, vorbeau, își făceau planuri, își mărturiseau nevoile.
În Moldova au alte valențe, sunt veritabile ”laboratoare” de meșteșugărit, de educat pruncii în dragoste pentru datinile populare, de dus mai departe diferite îndeletniciri populare.
Au un rol complex. Adună oamenii laolaltă, dar le unesc nu doar viețile, ci și munca și astfel contribuie la binele comunității și la păstrarea și transmiterea lor generațiilor viitoare.
R.G. Cum putem face ca valorile tradiționale – precum respectul pentru familie, comunitate și identitate – să fie integrate în politicile publice moderne fără a le transforma în simple clișee?
V.V. În ziua de azi se fac ”strategii”, care reprezintă politici publice, în toate domeniile, dar zac prin sertare. După ce se aprobă, nu-și mai amintește nimeni de ele. Va amintiți de ”Pactul cu educația” sau de proiectul national ”România educată” ale ultimilor doi foști Președinți? Care au zăbovit fiecare câte un deceniu la cârma țării. Iar rezultatul este că România se confruntă cu una din cele mai mari rate de analfabetism, Actualul ministru al educației declara că, din 100 de români, 20 sunt copii, iar dintre aceștia, cinci sau șase sunt analfabeți funcțional iar 10 sunt la un nivel minimal. Mai rămân 4 sau cinci copii care sunt la un nivel mediu sau excelent.
Cât privește valorile morale perene, cum sunt respectul, față de familie, de comunitate, de tradiții, dar și respectul față de sine însuși, aș îndrăzni să spun, ele sunt pe cale de dispariție. Sunt într-o ”comă” latentă de ani buni, pentru că în România, democrația a adus, printre altele, și ideea că ne este permis orice, că avem numai drepturi și prea puține sau deloc obligații.
În succesiune, greutatea cade pe familie, școală, comunitate, societate. Ele trebuie să se preocupe și să colaboreze. Să-și cunoască și recunoască rolul pe care îl au fiecare dintre ele și să ”colaboreze loial”, cum ne învață cele două Curți Europene, de la Luxemburg și de la Strasbourg.
Din păcate, nici între ele nu regăsim respect. Sunt frecvente cazurile în care părinții îi adonestează pe profesori că le-au supărat copiii, aceștia, la rândul lor, ripostează în fața profesorilor, între profesori s-au întâlnit situații de conduită necorespunzătoare, este un cerc vicios.
Statul continua să-i umilească pe profesori prin salarii la limita suportabilității, toate acestea alimentează un rău social care ne compromite nu doar prezentul, ci și viitorul.
Concluzia, să punem la cârma instituțiilor oameni valoroși și morali, să plătim corespunzător profesorii, să echilibrăm raportul părnți-școală și, mai ales, să se întărească statul, respectul față de instituții. Este cunoscută expresia” respectă, ca să fii respectat”.
Sunt încrezătoare că lucrurile se vor așeza, dar este necesar să se conștientizeze ce trebuie făcut, să fie făcut de oameni competenți, să renunțăm la politizarea tuturor instituțiilor și lucrurile se pot schimba în bine. Să acționăm fiecare, pe partea lui de competență. Să nu mai dăm vina pe trecut. Doar astfel putem transforma țara într-o grădină, în care fiecare intre noi să fim o floare îmbobocită.
Interviu realizat de Raluca Gaina pentru Ziarul News
