Articol publicat in Ziarul News, prin agentia ZN PR & EVENTS. Pentru parteneriate trimiteti un e-mail: znpr@znpr.ro
A fost inaugurată cea de-a două creșă din județul Sălaj, construită cu finanțare europeană, asigurată de Ministerul Dezvoltării
Ministrul Cseke Attila a inaugurat, astăzi, în municipiul Zalău, cea de-a 30-a creșă realizată prin Programul guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”.
Aceasta este a doua creșă construită prin programul coordonat de Ministerul Dezvoltării, în județul Sălaj, după creșa din Șimleul Silvaniei, inaugurată anul acesta, pe 19 martie.
Unitatea are o capacitate de 110 locuri și oferă condiții moderne pentru educația copiilor, într-o clădire unde necesarul de energie provine din surse regenerabile, valoarea investiției fiind de aproape 20 de milioane de lei.
”Programul guvernamental de construire a creșelor prezintă o soluție pentru o provocare cu care România se confruntă pe termen lung: declinul demografic. Sprijinim familiile cu aceste investiții, construim infrastructură antepreșcolară pentru copii cu vârste între 0 și 3 ani. Acesta este și unul dintre motivele pentru care acest program este prioritizat la finanțare în anul 2025”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Articol publicat in Ziarul News, prin agentia ZN PR & EVENTS.




