CSM: Raportul OCDE confirmă progrese în justiție și combaterea corupției din România
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis că raportul „OECD – Economic Surveys: Romania” (martie 2026) evidențiază evoluții pozitive în ceea ce privește sistemul judiciar și cadrul anticorupție din România.
Potrivit instituției, documentul realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că România a făcut progrese importante în domeniul justiției și al integrității publice, chiar dacă persistă unele provocări.
Raportul indică o eficiență ridicată a instituțiilor anticorupție, 51% dintre români considerând că există condamnări suficiente pentru a descuraja corupția – unul dintre cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană.
De asemenea, durata proceselor în dosarele de corupție este apropiată de media europeană, iar percepția publică asupra eforturilor anticorupție este peste media UE.
CSM subliniază că aceste concluzii contrazic discursurile publice privind existența unei corupții sistemice în justiție și avertizează că astfel de narative afectează încrederea cetățenilor în sistemul judiciar.







