Ministrul Sănătății: Locurile la Rezidențiat au fost stabilite „din pix”. Reforma va ține cont de nevoile reale ale sistemului
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat modul în care au fost stabilite în trecut locurile și posturile la concursul de Rezidențiat, afirmând că acestea au fost alocate fără o fundamentare reală, ignorând nevoile sistemului medical.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Healthcare Forum 2026, unde oficialul a subliniat că, ani la rând, deciziile privind formarea medicilor au fost luate fără o analiză demografică a personalului medical.
„Posturile și locurile au fost scoase din pix, fără să știm câți medici vor ieși la pensie sau care sunt nevoile reale pe specialități. Realitatea din sistem nu a fost luată în calcul”, a declarat Rogobete.
Potrivit ministrului, această abordare a dus la dezechilibre majore în sistem, cu specialități deficitare și altele suprasaturate, precum și la o distribuție inegală a medicilor între zonele urbane și rurale.
Autoritățile susțin că situația începe să fie corectată, după ce, în premieră, a fost realizată o analiză detaliată a structurii de vârstă a medicilor din spitale. Astfel, Ministerul Sănătății dispune acum de date clare privind numărul medicilor care vor ieși la pensie în următorii cinci ani, defalcate pe specialități.
În baza acestor informații, numărul de locuri și posturi scoase la concursul de Rezidențiat va fi ajustat pentru a răspunde mai bine nevoilor reale ale sistemului sanitar.
Ministrul a avertizat însă că dezechilibrele acumulate în timp nu pot fi corectate rapid, estimând că va fi nevoie de cel puțin 5-6 ani pentru a ajunge la un echilibru între cererea și oferta de medici.






