Nava-școală „Mircea” pleacă într-un nou marș transatlantic de instruire
Nava-școală „Mircea”, simbol al Forțelor Navale Române, va pleca joi, 16 aprilie, din portul militar Constanța, într-un amplu marș internațional de instrucție care se va desfășura pe parcursul a aproximativ cinci luni.
Velierul, considerat un adevărat ambasador al României pe mările lumii, va avea la bord 188 de membri ai echipajului, dintre care 75 de cadeți români și 19 studenți străini proveniți din 10 țări partenere. Aceștia vor participa la un program complex de formare, menit să combine instruirea navală cu experiența interculturală.
Pe durata celor peste 150 de zile de navigație, nava va parcurge aproximativ 14.000 de mile marine și va face escale în 15 porturi din Europa, America de Nord și Africa. Misiunea include atât activități de instruire, cât și participarea la evenimente internaționale, printre care și celebrarea a 250 de ani de independență ai Statelor Unite.
Aceasta este a patra traversare transatlantică a navei „Mircea” către SUA, după cele realizate în 1976, 2004 și 2009, consolidând tradiția și prestigiul Forțelor Navale Române în cadrul misiunilor internaționale.
Sursa: Facebook/Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro







