România și Norvegia semnează acorduri de aproape 600 de milioane de euro pentru dezvoltare, energie verde și inovare
Premierul României, Ilie Bolojan, l-a primit la Palatul Victoria pe ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, în contextul semnării Memorandumurilor de Înțelegere pentru implementarea Mecanismului Financiar SEE și a Mecanismului Financiar Norvegian 2021-2028.
Noile acorduri aduc României o alocare financiară de aproximativ 600 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată până acum țării noastre în cadrul granturilor SEE și norvegiene.
Premierul Ilie Bolojan a salutat semnarea documentelor și a subliniat impactul concret pe care aceste fonduri îl vor avea asupra comunităților locale din România.
„Proiectele concrete derulate contribuie la dezvoltarea comunităților locale din România”, a transmis șeful Executivului.
La ceremonia de semnare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că noile memorandumuri reprezintă „mai mult decât un act formal”, fiind expresia unui parteneriat construit pe încredere și valori comune europene.
„Memorandumurile pe care le-am semnat astăzi deschid perioada actuală de programare până în 2028 cu o alocare de peste jumătate de miliard de euro, cea mai mare pe care România a primit-o vreodată în cadrul acestor granturi”, a spus ministrul.
Fondurile vor susține proiecte în domenii precum energia verde, protecția mediului, cercetarea și inovarea, educația, cultura, incluziunea socială și consolidarea instituțiilor democratice.
Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a afirmat că România și Norvegia consolidează o relație strategică într-un context internațional tot mai complicat.
„Nu este ușor să fii România și nici Norvegia în această lume, dar colaborarea și prietenia noastră se consolidează tot mai mult”, a declarat oficialul norvegian.
Espen Barth Eide a subliniat că granturile SEE și norvegiene reprezintă un instrument de solidaritate europeană și de reducere a disparităților economice și sociale dintre statele europene.
La rândul său, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a evidențiat sprijinul Norvegiei pentru aderarea României la OCDE și dezvoltarea relațiilor economice bilaterale.
„Am depășit pragul de un miliard de euro în schimburi comerciale, dintre care peste 700 de milioane reprezintă exporturi românești”, a precizat Oana Țoiu.
Oficialii au discutat și despre cooperarea în domeniul securității regionale, al energiei verzi, digitalizării și inovării.







