Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

MIPE și BERD lansează două proiecte strategice pentru modernizarea infrastructurii medicale

MIPE și BERD lansează două proiecte strategice pentru modernizarea infrastructurii medicale

Primul contract vizează pregătirea proiectului pilot PPP pentru Spitalul Universitar CF 2 din București — cel mai ambițios proiect de infrastructură spitalicească pregătit până în prezent prin acest mecanism în România. Prin sprijinul tehnic al BERD, proiectul va fi structurat astfel încât să fie sustenabil, finanțabil și conform cu cerințele legislației europene. În cadrul acestui model, actul medical și activitățile clinice rămân în responsabilitatea sectorului public, în timp ce proiectarea, construirea, dotarea și mentenanța infrastructurii vor reveni partenerului privat, care va finanța investiția din surse proprii și/sau împrumuturi, recuperând-o prin plăți de disponibilitate pe durata contractului, estimată la 30 de ani.

Sfarsitul primului paragrafÎn legătură directă cu acest proiect, pe 20 mai 2026, MIPE, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Spitalul Clinic CF Nr. 2 București au semnat un protocol de colaborare instituțională. Documentul stabilește cadrul de cooperare pentru pregătirea proiectului și reflectă viziunea comună a celor trei instituții: transformarea Spitalului Clinic CF Nr. 2 într-un centru medical terțiar modern, care să integreze îngrijirea medicală de înaltă specializare, activitatea academică și cercetarea clinică.

Al doilea contract vizează realizarea unei analize naționale privind potențialul de implementare prin PPP a unor proiecte spitalicești strategice. În cooperare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, vor fi evaluate și prioritizate până la zece proiecte, printre care Spitalul Regional de Urgență Constanța, relocarea Spitalului de Urgență Floreasca, Spitalul Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Integrat de Boli Respiratorii Iași și Institutul de Medicină Cardiovasculară Iași. Scopul este constituirea unui portofoliu național de proiecte mature, pregătite pentru atragerea de investiții private.

Cele două inițiative fac parte dintr-un model integrat de finanțare care combină fonduri europene nerambursabile, alocări bugetare și capital privat, cu potențialul de a tripla volumul investițiilor în infrastructura sanitară în viitorul cadru financiar european 2028–2034.

„România are nevoie de spitale noi. Nu de promisiuni despre spitale — de spitale. Am văzut în ultimii ani ce înseamnă să pierzi ani întregi schimbând priorități în loc să construiești efectiv. Nu ne mai permitem acest lux. Proiectul pilot PPP pentru Spitalul CF 2 este primul pas concret spre un model diferit: unul în care statul știe ce vrea, se pregătește serios înainte să semneze contracte și atrage capital privat fără să cedeze actul medical. Serviciile medicale rămân ale statului. Infrastructura se construiește mai rapid, cu bani privați, și se plătește în timp.

Lucrăm cu BERD tocmai pentru că avem nevoie de expertiză reală în structurarea acestor proiecte — nu de documente care să arate bine pe hârtie, ci de proiecte bancabile, care să poată fi efectiv finanțate și construite„, a subliniat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare