Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor)

Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor)

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele finale obținute de absolvenții clasei a VIII-a, în urma susținerii examenului de Evaluare Națională (sesiunea  2 – 27 iunie 2020).

Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76.2% (122.252 de candidați), ceea ce înseamnă o creștere a acestui număr față de rezultatele inițiale. A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut: 459).

La proba de Limba și literatura română, 135.242 de candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4.699 de candidați au obținut nota 10.

La Matematică, 112.721 de candidați (70.2%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 3.335 de candidați au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 8.898 (93.1%) de candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar un număr de 143 de candidați au obținut nota 10.

Au fost depuse 15.275 de contestații, mai puține decât în ultimii doi ani (21.509 contestații – 2019), respectiv 23.761 de contestații – 2018).

Rata de participare la evaluarea națională a fost de 93%: 160.468 de candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). Șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).

Alte detalii sunt incluse în raportul publicat aici.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare