Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Astăzi, 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2

Astăzi, 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2

În cursul zilei de astăzi, 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică.

Este vorba despre 10 pacienți, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Din cei 10 bolnavi, un număr de 5 vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen.

Transferul pacienților din zona de graniță se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienților din București se efectuează atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană. Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.
De asemenea, personal din România a fost trimis în unitățile din cele două centre universitare pentru a asigura sprijinul necesar acestor operațiuni.

“Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.
Reamintim că, România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți Covid grav în țara vecină pentru tratament

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare