
Campanie Sodexo România: Peste două milioane de angajați vor avea acces gratuit timp de o lună la sute de clase de sport și relaxare
Sodexo România, lider în domeniul beneficiilor extra-salariale și a serviciilor pentru calitatea vieții din România, a decis să se implice activ în promovarea sportului la domiciliu, oferind celor peste două milioane de beneficiari ai săi acces gratuit timp de o lună la programul 7card@Home. Utilizatorii cardurilor Sodexo vor putea beneficia de clase online de sport, relaxare, nutriție sau mindlfullness, live sau înregistrate. Dezvoltarea tonusului fizic și mental în rândul angajaților este anul acesta principala preocupare a departamentelor de HR din peste 90% dintre firmele partenere din rețeaua 7card, potrivit unei cercetări interne.
„Companiile din România sunt preocupate de motivarea angajaților și creșterea stării generale de bine. Principalul nostru obiectiv este acela de a contribui la îmbunătățirea calității vieții angajaților din România. Dorim să sprijinim companiile pentru a oferi angajaților acces la activități sportive și de relaxare, aspecte care contribuie la susținerea unei bune stări fizice și mentale, cu impact direct în nivelul de productivitate, de satisfacție în muncă, retenție sau creativitate”, a declarat Manuel Fernandez Amezaga, Country CEO Sodexo BRS România.
În următoarele două săptămâni, companiile care oferă angajaților beneficii Sodexo pot alege o dată de începere a perioadei de acces gratuit la programul 7card@Home. Cei peste două milioane de beneficiari de servicii și carduri Sodexo vor testa astfel gratuit impactul programelor sportive, de nutriție și echilibru psihic oferite prin 7card. Toate activitățile din programul online pot fi efectuate de acasă.
7card este principalul abonament de sport și relaxare de pe piața locală, oferind utilizatorilor sute de antrenamente online și acces la zeci de activități în peste 650 de centre sportive din întreaga țară. Conceptul a fost dezvoltat de compania Benefit Seven, devenită din 2019 parte a grupului Sodexo. Peste 1.600 de companii din România oferă angajaților abonamente 7card.
7card@Home este un program nou, care oferă acces nelimitat la clase online de mișcare și relaxare din confortul propriei locuințe. Clasele sunt structurate în funcție de principalele trei obiective urmărite: controlul greutății, menținerea tonusului și obținerea unei stări de bine. Orele de nutriție completează fiecare dintre aceste pachete de lecții.
Printre profesorii care conduc clasele 7card@Home se numără sportivi campioni mondiali, fizioterapeutul echipei Naționale de Fotbal a României sau instructori internaționali de dans. Clasele conțin și programe de slăbit, formare și menținere masă musculară, tonifiere, poziția corpului, Yoga, meditație și relaxare, dans și pilates.
Despre Sodexo România
Sodexo România este parte a Grupului Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor pentru calitatea vieții. Compania activează pe piața din România de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexa de beneficii extra-salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii si 2 milioane de angajați utilizează deja produsele Sodexo.
Pentru mai multe informații, va rugam contactați:
Sodexo România
Despre Benefit Seven
Compania Benefit Seven, înființată în 2011 de Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu, a introdus în România conceptul de abonament unic, cu acces concomitent la mai multe centre de sport și wellness: 7card. Oferit ca beneficiu extra salarial pentru angajații companiilor din România, 7card s-a extins rapid, iar în cei 10 ani de activitate a ajuns să ofere acces în peste 650 de centre de relaxare & sport din întreaga țară (70% din piața de fitness din România). Până acum, mai mult de 250.000 de angajați din România au încercat abonamentul 7card. Din 2020, 7card s-a extins și în online, iar oferta pentru abonații săi include sute de antrenamente Live și on-demand, cu antrenori apreciați din România și străinătate.
Din 2019, compania Benefit Seven este parte a grupului Sodexo, lider mondial în Servicii pentru Calitatea Vieții – beneficii extra salariale pentru angajați (carduri de masă, carduri cadou, carduri de vacanță, carduri culturale), programe de motivare, beneficii publice, servicii de alimentație/ catering, managementul facilităților.



