Carmistin lansează cea mai mare campanie de recrutare din Vâlcea, cu 600 de noi locuri de muncă
Grupul Carmistin, un jucător de top în industria cărnii din România, a anunțat inaugurarea unei noi unități de producție la Frâncești, județul Vâlcea, și demararea celei mai ample campanii de recrutare din zonă. Compania angajează 600 de persoane pentru această unitate, construită în urma unei investiții de 80 de milioane de euro începută în 2022.
Această inițiativă face parte din strategia de expansiune a Carmistin, care vizează investiții de peste 350 de milioane de euro în următorii patru ani, pentru a consolida și diversifica portofoliul de produse sub brandul La Provincia. Grupul, fondat acum două decenii, operează peste 40 de companii și are peste 4.200 de angajați, fiind un lider în producția integrată de carne în România.



