CITR anunță primele termene în procedura de insolvență a Nordis Management
CITR a fost numit recent administrator judiciar provizoriu de către Tribunalul București în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvență a Nordis Management SRL. În prezent, procedura se află în etapa primelor măsuri din perioada de observație, care include notificarea tuturor creditorilor, întocmirea tabelului preliminar al creditorilor, precum și inventarierea și evaluarea bunurilor companiei.
“Având în vedere interesul public pentru această procedură de insolvență și impactul acesteia în piața imobiliară, CITR va asigura transparența pe parcursul întregii proceduri, comunicând periodic informațiile relevante,” a declarat compania.
Primele termene stabilite de instanță în cadrul dosarului de insolvență sunt următoarele:
- 21.11.2024: termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță.
- 11.12.2024: termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor.
- 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de Insolvență pentru contestarea acestuia.
- 06.01.2025: termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor.
- 10 zile de la primirea notificării de deschidere a procedurii pentru depunerea opozițiilor.
- 16.12.2024: prima Adunare a creditorilor.
CITR analizează opțiunile viabile de atragere a capitalului și inițiază un dialog cu toate părțile implicate, explorând toate scenariile care pot maximiza șansele de continuare a proiectelor deja începute. Creditorii Nordis Management SRL au dreptul de a formula declarații de creanță, care trebuie depuse în două exemplare, unul la Registratura Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, și celălalt la adresa administratorului judiciar.
CITR activează pe piața de insolvență și restructurare din România din 2008, gestionând aproximativ 1.100 de proiecte de-a lungul timpului.







