Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

COLABORARE EDUCATIVĂ ÎNTRE PRIMĂRIA SECTORULUI 5 ȘI ASOCIAȚIA “JOC RESPONSABIL”

COLABORARE EDUCATIVĂ ÎNTRE PRIMĂRIA SECTORULUI 5 ȘI ASOCIAȚIA “JOC RESPONSABIL”

Primăria Sectorului 5, prin primarul Cristian Popescu Piedone, a sprijinit inițiativa educativă a Asociației “Joc Responsabil”, prin programul “Antrenat de Majorat”.
Prin intermediul acestui program, elevilor, care se apropie de vârsta majoratului, le-au fost prezentate într-un mod interactiv, valorile și conceptele care îi pot ajuta să ia decizii corecte în viață, inclusiv atenționarea asupra activitătilor de distracție destinate adulților. Astfel, au avut loc mai multe sesiuni de discuții ce au constat în anumite jocuri psihologice. Ele au avut scopul să-i facă pe elevi să conștientizeze pericolele la care se expun și să învețe să gestioneze corect astfel de situații.
În anul școlar 2020-2021, asociația, prin sprijinul financiar al Game World, a reușit să reunească peste 2000 de elevi, din aproape 45 de licee din județele Iasi, Cluj, Constanța, Galați și Buzău, dar și din București. Dintre aceștia, peste 400 de elevi din Sectorul 5 și-au arătat interesul pentru seminariile educative. Cursurile au fost ținute de doctorul Cristian Andrei și s-au desfășurat sub forma unor discuții interactive, ce au avut loc pe o platformă online de videoconferințe.
Doctorul Cristian Andrei este psihiatru, iar specialitatea sa este psihiatria copilului şi adolescentului. Astfel, acesta reușește să se numere printre cei care înţeleg vârsta adultă fără să fi uitat vârsta copilăriei. Notorietatea sa îi permite să se aproprie mult mai ușor de elevi și să aibă discuții libere și sincere cu aceștia. De asemenea, doctorul Andrei este expert în problematica jocurilor de noroc. Acesta le-a vorbit elevilor și despre conceptul de noroc, ce este cu adevărat important în relaționarea socială și cum trebuie să reacționeze adolescenții la tentațiile divertismentului adresat adulților.
În anul școlar care s-a încheiat, liceele din Sectorul 5 care au fost incluse în program sunt următoarele:
– Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”;
– Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”;
– Colegiul Tehnic Energetic;
– Liceul Teoretic “Dimitrie Gusti”;
– Colegiul Economic Viilor;
– Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu”.

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare