Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

CONAF: Creșterea pensiilor cu 40% va afecta grav echilibrul bugetar al României

Creșterea pensiilor cu 40% va afecta grav echilibrul bugetar al României

“Creșterea pensiilor cu 40% este nesustenabilă în contextul pandemic dat, iar iresponsabilitatea parlamentarilor care au votat această majorare va conduce pe viitor la o povară bugetară greu de acoperit”, este de părere Președintele CONAF, Cristina Chiriac.

Este cunoscut faptul că bugetul de stat este deja afectat de situația creată de efectele pandemiei, iar dacă România dorește să continue drumul european spre dezvoltare, spre atragere de investiții şi să își întărească încrederea şi potențialul economic câștigate în faţa cetățenilor proprii, dar şi a partenerilor externi, trebuie să dea dovadă de prudență şi predictibilitate.

Se impune o analiză profundă a riscurilor la care este supus mediul economic şi pentru care este necesară creionarea unei strategii care să nu împovăreze şi să nu sufoce mediul de afaceri sau bugetul statului prin decizii de creșteri salariale, ale pensiilor, care nu vor putea fi în realitate susținute şi onorate fără a provoca o prăbușire economică fără precedent.

Președintele CONAF a declarat: „Fie că vorbim de creșteri salariale sau de pensii, în timp de pandemie, o creștere este o măsura iresponsabilă. Conștientizăm nevoia ca pensiile din România să fie crescute și aceasta să se reflecte direct în sporirea nivelului de trai, însă momentul acesta nu este cel mai potrivit. Evoluția economiei la nivel mondial este una negativă, lucru reflectat în indicatorii macroeconomici ai României. Ca urmare, pentru a acoperi cheltuiala cu majorarea pensiilor, guvernul va trebui să se împrumute și mai mult la un nivel al dobânzilor pe plan internațional în creștere. Ar fi bine dacă am putea discuta de o răspundere a aleșilor din parlament, care promovează astfel de măsuri fără o analiză amănunțită a efectelor în lanț pe care le produc astfel de măsuri populiste.”

***CONAF – www.conaf.ro, reuneşte interesele femeilor antreprenori, promovează și susține antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. Confederația a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business. CONAF are în componeță sa, 2 federații patronale, 6 Patronate și 5 Asociații nationale și 9 sucursale.

Editor online: Florina Manea

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare