Consiliul Județean Teleorman a acordat titlul de Cetățean de Onoare doamnei Lavinia Ochea
La 24 ianuarie 2026, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Consiliul Județean Teleorman a acordat cea mai înaltă distincție a județului – titlul de Cetățean de Onoare al Județului Teleorman – doamnei Lavinia Ochea, diplomat de carieră, adjunct al ambasadorului României în Republica Cipru.
Distincția a fost oferită în semn de recunoaștere a contribuției sale remarcabile la promovarea intereselor României în plan internațional și a legăturii profunde cu județul Teleorman.
La eveniment au participat membri ai Consiliului Județean Teleorman și invitați speciali.
În discursul său, doamna Lavinia Ochea a mulțumit Consiliului Județean Teleorman pentru onoarea acordată, exprimându-și recunoștința față de președintele Consiliului Județean și membrii acestuia. Aceasta a subliniat semnificația deosebită a acordării titlului cu ocazia Unirii Principatelor Române, moment decisiv în istoria națională, care a pus bazele statului român modern și a demonstrat forța unității, a voinței și a valorilor comune.
Totodată, Lavinia Ochea a arătat că este o onoare aparte să se alăture unor personalități marcante ale județului și a evidențiat rolul esențial al locului natal în formarea caracterului și a parcursului său profesional, subliniind că valorile dobândite în Teleorman au stat la baza alegerii carierei diplomatice.
În alocuțiunea sa, doamna Ochea a adus mulțumiri părinților pentru sprijinul necondiționat și a amintit prima sa experiență internațională, din 1995, realizată cu sprijinul județului Teleorman prin Fundația „Prietenii fără Frontiere”, moment care a reprezentat începutul vocației sale diplomatice. A evocat cu emoție copilăria petrecută în comuna Islaz, loc de care se declară profund mândră și pe care îl poartă mereu în suflet.
„Oriunde am reprezentat și voi reprezenta România, am vorbit și voi vorbi cu mândrie despre județul care m-a educat, m-a format și mi-a insuflat valori”, a subliniat Lavinia Ochea, reafirmând angajamentul de a promova în continuare istoria și cultura județului Teleorman pe plan internațional.
Diplomat de carieră cu peste 22 de ani de activitate în Ministerul Afacerilor Externe, Lavinia Ochea a activat în cadrul ambasadelor României din Washington D.C., Tel Aviv, Ankara și Nicosia, dar și în misiuni scurte la Londra, New York și Beijing.
În perioada activității sale la Washington D.C., a jucat un rol foarte important în demersurile de lobby pe lângă Congresul american pentru promovarea intereselor de politică externă ale României, inclusiv în ceea ce privește programele de Apărare Antirachetă și Visa Waiver, în reînființarea Grupului de Prietenie România – SUA, precum și în înființarea Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO).
Născută în 1982, în Alexandria, județul Teleorman, a absolvit Colegiul Național Alexandru Dimitrie Ghica în anul 2000 fiind unul dintre cei trei liceeni care au obținut nota 10 la Balacaureat din județ. Este absolventă a Universitatii din Bucuresti, Academiei de Studii Economice din Bucuresti, precum si a prestigioasei Universități Georgetown din SUA. De asemenea, este fellow al Institutului Aspen (SUA), fellow al American Jewish Committee – Project Interchange, Bastiat Fellow al Instituitului CATO pentru studii liberale (SUA) și absolventă a Centrului George C. Marshall Center pentru studii de securitate din Garmisch-Partenkirchen, Germania.
Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Teleorman doamnei Lavinia Ochea reprezintă o recunoaștere a excelenței, profesionalismului și atașamentului față de valorile și identitatea județului.



