Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Cum poți schimba vieți fără să te coste nimic?

Cum poți schimba vieți fără să te coste nimic?

În perioada pe care tocmai o traversăm, cea a sărbătorilor de iarnă, vorbim foarte mult despre generozitate, despre cât de important este să dăruim, să fim mai buni. Ceea ce multă lume nu știe, însă, este că această perioadă a anului, mai exact până-n ultima zi a lui 2022, avem o șansă în plus să ne transformăm gândurile și intențiile în fapte concrete care chiar să schimbe în bine vieților celor din jurul nostru, și la nivel macro chiar societatea și lumea în care trăim.

Mai precis, este momentul în care orice companie plătitoare de impozit poate să beneficieze de o facilitate fiscală unică în spațiul european, pe care numai România o are și care, totuși, nu este suficient de uzitată.
„În România, orice companie ̵ indiferent de tipul de activitate, de mărimea ei ̵ , poate să decidă ca 20% din impozitul care îl datorează statului, să îl redirecționeze către un ONG acreditat, cum este cazul nostru”, a declarat Mirela Nemțanu, Director General HOSPICE Casa Speranței.

Cum funcționează mecanismul?
Concret, dacă firma ta are de plătit statului o sumă de bani impozit, de exemplu, 1000 lei ̵ 200 lei din acești bani (pe care oricum ești obligat să îi plătești către stat), îi pot transforma într-un ajutor palpabil pentru o cauză nobilă. Altfel spus, îi poți trimite direct către o asociație caritabilă, cum este HOSPICE Casa Speranței, iar cei 800 de lei rămași merg către stat. Mecanismul nu costă nimic, reprezintă o trimitere directă în bugetul unor fundații care au expertiza și resursele să ofere anumite servicii indispensabile pentru diferite categorii vulnerabile de oameni.

O facilitate fiscală extraordinară, dar prea puțin folosită
Din totalul companiilor care sunt impozitate pe profit, companii peste 1 milion de euro cifră de afaceri pe an, 47% folosesc facilitatea fiscală de redirecționare a 20% din impozitul pe profit.
Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței demonstrează că, totuși, dacă mergem și mai profund în realitatea autohtonă, al nivel național cifrele ne arată cât de mulți bani se irosesc și cât de multe ar putea să schimbe simpla informare mai corectă: „Din totalul companiilor care au cifră de afaceri sub 1 milion de euro, microîntreprinderile impozitate pe venit, doar 6% folosesc această facilitate fiscală. Acumulat la nivel național, doar 8% din totalul companiilor care ar putea să folosească această facilitate, o accesează de fapt. Cum putem traduce aceste procente în bani? Aproximativ 800 milioane de euro se pierd. Îmi pare rău că spun atât de direct ‵se pierd′, pentru că vorbim de bani care se plătesc statului prin impozitare, dar care nu se întorc către fundații. ONG-urile nu primesc nimic din banii aceștia. O mulțime de lucruri minunate s-ar putea face cu banii aceștia, și la fel de multe probleme ale societății actuale s-ar putea rezolva. Dar asta nu se întâmplă, pentru că cei mai mulți dintre noi cu cunoaștem facilitatea fiscală de redirecționare a 20%.”
În general, promotoarele susținerii față de cauzele sociale sunt companiile multinaționale pentru că acolo există un departament financiar, un contabil, un avocat care îi pot sfătui și le pot certifica managerilor faptul că este într-adevăr o facilitate fiscală foarte ușor de folosit, fără niciun risc.

De ce este atât de important și urgent să ne implicăm?
Din punctul de vedere medical, realitatea în care trăim nu arată prea bine: majoritatea oamenilor are măcar un om bolnav în jur, mulți dintre noi cunoaștem cel puțin o persoană care a pierdut o luptă cu o boală grea, oncologică. Oricât de greu ne este să acceptăm, în prezent bolile incurabile au o incidență tot mai mare, indiferent de statut social sau stare materială.
„În România, vorbim despre 100.000 de diagnostice oncologice pe an. E adevărat că între timp s-au îmbunătăți metodele de diagnosticare precoce, dar a și crescut incidența bolilor. În toată țara, 100.000 de persoane se luptă cu o boală incurabilă, vorbim în egală măsură de aproximativ 55.000 de persoane care pierd lupta cu o boală oncologică în fiecare an. În România. există cea mai mare mortalitate infantilă, și aproximativ 176.000 de persoane care au nevoie de îngrijire paliativă. În raport cu această nevoie imensă, mai puțin de 18% dintre oamenii care suferă primesc acest tip de suport. Mai puțin de 2 din 10 români au dreptul practic să își trăiască viața cu decență până-n ultima clipă”, completează Mirela Nemțanu.
Bineînțeles, în spatele acestor cifre stau oameni neajutorați, vieți fragile. Tocmai de aceea, este atât de important ca fiecare dintre noi să conștientizeze nevoia imensă, la nivelul întregii societăți, de a redirecționa impozitul pe venit. În România o singură entitate oferă servicii complete de îngrijire paliativă – HOSPICE Casa Speranței. Există mai mulți operatori de paliație, dar de dimensiuni mai mici, acoperind doar câteva servicii, HOSPICE Casa Speranței fiind singurul operator care oferă o îngrijire holistică.
„Tot ce am reușit până-n prezent datorăm exclusiv donațiilor: 5 orașe în care avem echipe de îngrijire la domiciliu finanțate prin intermediul facilității fiscală de redirecționare a 20% din impozit, 270 de angajați, majoritatea cadre medicale, plătiți în mare parte prin intermediul aceleiași facilități fiscale, peste 45.000 de pacienți și peste 100.000 de aparținători pe care am reușit să îi ajutăm gratis majoritar prin intermediul acestei facilități fiscale. Un bine pe care oricine îl poate face foarte ușor, care nu costă nimic și produce efecte vitale pentru pacienții care au cea mai mare nevoie de ele”, a conchis Mirela Nemțanu.
Până la sfârșitul anului poți direcționa până la 20% din impozitul companiei tale pentru îngrijirea copiilor și adulților cu boli incurabile de la HOSPICE Casa Speranței. Mai multe detalii poți afla accesând link-ul: hospice.ro/20hospice.

 

 

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare