Curtea de Conturi a României va beneficia de pregătire profesională în Coreea pentru îmbunătățirea activității de audit
Personalul Curții de Conturi a României va participa la sesiuni de pregătire profesională organizate de Institutul de Formare în Audit și Inspecție al SAI Coreea, cu scopul de a consolida activitățile instituției și a îmbunătăți performanța în domenii prioritare. Vizita oficială a unei delegații române, condusă de președintele Mihai Busuioc și vicepreședintele Ion Mocioalcă, în perioada 21-25 octombrie, la invitația Consiliului de Audit și Inspecție al Republicii Coreea, a avut ca principal obiectiv schimbul de experiență în planificarea strategică și analiza de risc.
„Este esențial să aducem valoare adăugată misiunilor noastre și să ne consolidăm ca parteneri fideli ai cetățenilor, sprijinind transparența și relevanța instituției,” a declarat Mihai Busuioc. Discuțiile au subliniat, de asemenea, importanța monitorizării modului în care sunt gestionate fondurile publice și impactul social așteptat de cetățeni.
Totodată, delegația română a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Coreea, Cezar Manole Armeanu, pentru a discuta preocupările comune și cooperarea în gestionarea finanțelor publice.
Sursa foto: www.curteadeconturi.ro







