Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern

 

Marcel Ciolacu: Vreau să încep prin a le cere ministrului Muncii și președintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul săptămânii, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor. Câte decizii au ajuns deja la pensionari, care este procentul de contestări și cum se desfășoară procedura de refacere a deciziilor de recalculare, acolo unde se constată erori. Vreau, de asemenea, ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele viitoare un document oficial prin care să fie informați despre faptul că, oricare ar fi calculul legat de contributivitate, pensia lor nu scade!  Românii trebuie să aibă garanția că nu scade nicio pensie, că orice greșeală se poate repara și orice sumă se recuperează! 3,8 milioane de pensii cresc, adică 83% din total, ăsta este un fapt cert!
Începem să avem o imagine clară asupra nivelului pagubelor din agricultură și a măsurilor de sprijin cu care să intervenim. Avem deja propuneri solide din partea mediului financiar-bancar, iar săptămâna viitoare domnul ministru Barbu va veni în Guvern să discutăm primul set de măsuri pentru a-i proteja pe fermierii noștri.
Voi pleca după amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu președinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu ministrul Finanțelor. Vom analiza și ultimele evoluții despre Cererea de Plată 3, concret, situațiile legate de conducerile companiilor de stat din energie și transporturi. Evident, voi discuta cu doamna președinte și despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană. După această discuție, voi trimite nominalizarea viitorului comisar european din partea României.
Văd că ancheta în cazul Spitalului Sfântul Pantelimon a produs o emoție națională  transformată însă în dispută publică dură. Sunt acuzații aruncate fără limite la adresa medicilor, ce pot genera lipsă de încredere în actul medical, cu consecințe grave și pe termen lung. Datoria mea, ca premier, este să fiu alături de medici și de toți cei din sistemul sanitar care-și fac onest treaba. Iar cine a greșit, indiferent de nume, să plătească! Trebuie făcut însă și un audit, cu experți naționali și internaționali, al tuturor procedurilor de lucru din spitale, pornind de la Terapie Intensivă și continuând pe fiecare domeniu în parte!
Continuăm să investim în rețeaua de spitale publice: spitalele CFR din Sibiu și Timișoara vor fi reabilitate și modernizate. Clădirile celor două spitale au devenit proprietatea unor persoane fizice, care evident că nu pot asigura investițiile specifice infrastructurii spitalicești. Prin urmare, este nevoie de trecem clădirile în proprietatea statului și alocăm azi Ministerului Transporturilor 10 milioane și jumătate de lei necesare exproprierilor.
Aprobăm și mai multe proiecte pentru pregătirea noului an școlar și universitar. Asigurăm, pentru aproape 1,9 milioane de copii de la grădiniță și școală, hrană sănătoasă: fructe, legume, produse lactate și de panificație. Continuăm acest program derulat și în anul școlar trecut. Bugetul total al programului depășește 760 milioane lei, din care peste 86 milioane lei reprezintă bani europeni.
În zona universitară, sprijinim Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, precum și Politehnica București pentru finalizarea lucrărilor la căminele studențești. Ministerul Educației va primi în plus 40 de milioane de lei necesari pentru continuarea investițiilor în extinderea spațiilor de cazare și de învățământ. Vă mulțumesc!

 

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

POLITICA
Ziarul News - cotidian national

Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș la Congresul internațional „INTERACTION” – consolidarea cooperării România–Ucraina în domenii strategice

Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș la Congresul internațional „INTERACTION” – consolidarea cooperării România–Ucraina în domenii strategice Vineri, 1 mai a.c., senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a participat la

Citeste mai mult »