Doamna Doina, beneficiară HOSPICE: „Pe mine m-a schimbat enorm experiența de la HOSPICE. Am prins curaj să fiu eu așa cum sunt, am prins curaj să fiu mai vocală”
„Pe mine m-a schimbat enorm experiența de la HOSPICE. Am prins curaj să fiu eu așa cum sunt, am prins curaj să fiu mai vocală”, spune doamna Doina, beneficiară HOSPICE.
Diagnosticul de cancer a venit după alte două încercări grele, după două operații la cap. Din păcate, soțului ei i-a fost imposibil să accepte diagnosticul, stările, felul în care boala a atentat la fizicul și psihicul ei. A ales să nu îi fie alături, dar a găsit sprijin în fiul ei. “El era preocupat de cum mă simt, se interesa când am următoarele ședințe de chimioterapie. Boala aceasta a venit cu schimbări și în viața mea, dar și în a lui. S-a maturizat înainte de vreme”.
A căutat o perucă. A găsit și o familie
După operație și cele cinci ședințe de chimioterapie, doamna Doina le-a întrebat pe asistentele de la spitalul la care mergea dacă știu de unde poate procura perucă și sutien cu proteză. Atunci a primit recomandarea de HOSPICE Casa Speranței.
“Am venit pentru perucă, dar am găsit mult mai mult de atât. Am găsit liniște, mi-am găsit echilibru. Am cunoscut alte paciente aflate în aceeași situație. Când nu reușesc să ajung la Centru de Zi, regret toată săptămâna”.
La viață nouă, pasiune nouă
La Centru de Zi de la HOSPICE și-a descoperit o pasiune nouă: pictura pe numere. Îi place atât de mult că nu se rezumă să picteze pe numere doar când e aici, ci o face și când ajunge acasă, își caută singură modele de tablouri pe internet. Această activitate o ajută să își liniștească gândurile.
Au sufletul copleșit de încărcătura diagnosticului, iar specialiștii HOSPICE îi ajută pe pacienți să găsească echilibrul, să descopere în ei și în activitățile desfășurate resurse să facă din zile și din nopți o bucurie că sunt. În această perioadă, te poți implica și tu redirecționând 3,5% din impozitul pe venit către cauza HOSPICE Casa Speranței.
#HOSPICEsuntemtoți #speranță #îngrijirepaliativă #ConstruimSpitaleleSperanței #Eroine



