
EximBank garantează credite de 15 milioane lei acordate de Banca Românească societății Green PC Ambalaje
Banca Românească a acordat Green PC Ambalaje, una dintre cele mai importante companii românești din domeniul managementului deșeurilor din flux comercial-industrial, două finanțări în valoare totală de 15 milioane de lei, pentru care EximBank a emis garanții în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19 pe care o implementează în urma mandatului primit din partea statului român.
Cele două finanțări – credit de investiții de 10 milioane de lei, respectiv linie de credit de 5 milioane de lei – vor permite societății să construiască o nouă hală industrială și să achiziționeze utilajele necesare pentru reciclarea, repararea si reutilizarea unor fluxuri de deșeuri colectate, precum și să-și asigure necesarul de lichiditate pentru desfășurarea activității curente.
”Filozofia noastră este aceea de a fi prietenoși cu mediul înconjurător, de a respecta ierarhia valorificării deșeurilor și de a asigura reciclarea, valorificarea și eliminarea la standarde ridicate, iar pentru aceasta investim permanent în dezvoltarea de tehnologii care respectă cele mai înalte standarde europene şi internaţionale. De aceea, suntem încântați că am reușit să găsim parteneri financiari ca Banca Românească și EximBank care să ne asigure fondurile necesare pentru desfășurarea activității și care să ne susțină în demersul nostru de a ne extinde capacitatea de reciclare a deșeurilor. Este o investiție importantă care se încadrează în economia circulară generând astfel beneficii majore pentru mediu prin reciclarea și reutilizarea materialelor, în acord cu obiectivele pe termen mediu și lung ale României și ale Uniunii Europene”, a spus Cristian Lazăr CEO al Green PC Ambalaje.
Despre Green PC Ambalaje
Green PC Ambalaje s-a desprins în 2018 din grupul Iridex, acționând astfel ca o entitate separată, specializată în servicii profesionale de management al deșeurilor pentru companiile care desfășoară activități de producție și retail din România. Compania gestionează lunar peste 7.000 de tone de deșeuri de ambalaje, industriale sau periculoase de la cele peste 150 de hypermarketuri și alți 300 de clienți (fabrici, centre comerciale sau logistică, restaurante) din fiecare județ care ajung să fie reciclate și transformate din nou în ambalaje sau energie electrică. Aflată în continuă expansiune, rețeaua Green Ambalaje deține în acest moment 9 puncte de lucru ce asigură colectarea, sortarea și depozitarea temporară a deșeurilor și estimează ca până la finele acestui an rețeaua să fie extinsă până la 13 puncte de lucru asigurând acoperire națională completă. Compania are peste 280 de angajați și a încheiat 2020 cu afaceri de 62,5 mil. lei. Pentru detalii: www.greenambalaje.ro
Despre Banca Românească
Banca Românească oferă de 28 de ani clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia. Cu o rețea teritorială de aproape 100 de sucursale și agenții, Banca Românească se poziționează în prezent – prin soluțiile diversificate pe care le propune nevoilor financiare ale persoanelor fizice și juridice – ca instituție financiar-bancară de top din punctul de vedere al accesibilității și competitivității. Pentru detalii: www.banca-romaneasca.ro
Despre EximBank
EximBank este o instituție specializată ce se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. Pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea economiei. Pentru detalii: www.eximbank.ro
Fara diacritice
EximBank garanteaza credite de 15 mil. lei acordate de Banca Romaneasca societatii Green PC Ambalaje
Bucuresti, 28 Iunie 2021 – Banca Romaneasca a acordat Green PC Ambalaje, una dintre cele mai importante companii romanesti din domeniul managementului deseurilor din flux comercial-industrial, doua finantari in valoare totala de 15 milioane de lei, pentru care EximBank a emis garantii in cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19 pe care o implementeaza in urma mandatului primit din partea statului roman.
Cele doua finantari – credit de investitii de 10 milioane de lei, respectiv linie de credit de 5 milioane de lei – vor permite societatii sa construiasca o noua hala industriala si sa achizitioneze utilajele necesare pentru reciclarea, repararea si reutilizarea unor fluxuri de deseuri colectate, precum si sa-si asigure necesarul de lichiditate pentru desfasurarea activitatii curente.
”Filozofia noastra este aceea de a fi prietenosi cu mediul inconjurator, de a respecta ierarhia valorificarii deseurilor si de a asigura reciclarea, valorificarea si eliminarea la standarde ridicate, iar pentru aceasta investim permanent in dezvoltarea de tehnologii care respecta cele mai inalte standarde europene si internationale. De aceea, suntem incantati ca am reusit sa gasim parteneri financiari ca Banca Romaneasca si EximBank care sa ne asigure fondurile necesare pentru desfasurarea activitatii si care sa ne sustina in demersul nostru de a ne extinde capacitatea de reciclare a deseurilor. Este o investitie importanta care se incadreaza in economia circulara generand astfel beneficii majore pentru mediu prin reciclarea si reutilizarea materialelor, in acord cu obiectivele pe termen mediu si lung ale Romaniei si ale Uniunii Europene”, a spus Cristian Lazar CEO al Green PC Ambalaje.
Despre Green PC Ambalaje
Green PC Ambalaje s-a desprins in 2018 din grupul Iridex, actionand astfel ca o entitate separata, specializata in servicii profesionale de management al deseurilor pentru companiile care desfasoara activitati de productie si retail din Romania. Compania gestioneaza lunar peste 7.000 de tone de deseuri de ambalaje, industriale sau periculoase de la cele peste 150 de hypermarketuri si alti 300 de clienti (fabrici, centre comerciale sau logistica, restaurante) din fiecare judet care ajung sa fie reciclate si transformate din nou in ambalaje sau energie electrica. Aflata in continua expansiune, reteaua Green Ambalaje detine in acest moment 9 puncte de lucru ce asigura colectarea, sortarea si depozitarea temporara a deseurilor si estimeaza ca pana la finele acestui an reteaua sa fie extinsa pana la 13 puncte de lucru asigurand acoperire nationala completa. Compania are peste 280 de angajati si a incheiat 2020 cu afaceri de 62,5 mil. lei. Pentru detalii: www.greenambalaje.ro
Despre Banca Romaneasca
Banca Romaneasca ofera de 28 de ani clientilor sai, persoane fizice si juridice, o gama larga de produse si servicii de calitate adaptate nevoilor fiecaruia. Cu o retea teritoriala de aproape 100 de sucursale si agentii, Banca Romaneasca se pozitioneaza in prezent – prin solutiile diversificate pe care le propune nevoilor financiare ale persoanelor fizice si juridice – ca institutie financiar-bancara de top din punctul de vedere al accesibilitatii si competitivitatii. Pentru detalii: www.banca-romaneasca.ro
Despre EximBank
EximBank este o institutie specializata ce se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc. Pentru ca actioneaza ca agent al statului pe piata de garantii si asigurari, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispozitie de statul roman, sustin dezvoltarea economiei. Pentru detalii: www.eximbank.ro



