Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Iată dovada nulității contractului cu Romprest: Publicăm integral decizia Curții de Apel București care a anulat acest contract

Iată dovada nulității contractului cu Romprest: Publicăm integral decizia Curții de Apel București care a anulat acest contract

Primăria Sectorului 1 publică integral pe site-ul instituției decizia Curții de Apel București din data de 30 iunie 2008 prin care această instanță de judecată a anulat definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție care a stat la baza încheierii contractului dintre Consiliul Local Sector 1 și Compania Romprest Service SA. Motivarea acestei decizii o constituie încălcarea directivelor comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii. În plus, contravenea flagrant Legii 273/2006 privind finanțele publice locale.

“Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service SA a fost încheiat fraudulos. Asta reiese din două decizii judecătorești definitive și irevocabile care l-au anulat. Astfel, cele două decizii confirmă faptul că acest contract a fost semnat în disprețul Justiției și el practic, în prezent, nu există”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Cea de-a doua decizie aparține Curții de Apel Brașov din data de 22 martie 2011 prin care această instanță a stipulat anularea anunțului de participare nr. 40433/08.12.2007 publicat în SEAP de către Primăria Sectorului 1, a documentației de atribuire și a procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului “Prestări servicii – activități ale salubrizare pe raza administrativă a Sectorului 1” cod CPV 90121000-1 și 90210000- 2.

“A fost confirmată, încă o dată, încheierea fără nicio bază legală a contractului de salubrizare de la nivelul Sectorului 1. Rămân acum întrebările mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în care am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari trebuie să răspundă în fața Justiției? Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere.”, a mai precizat primarul Clotilde Armand.

Istoria contractului

În data de 8 decembrie 2007, Consiliul Local al Sectorului 1 a inițiat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect “delegarea gestiunii prestării serviciilor de salubritate”.

Contractul a fost câștigat de Compania Romprest Service SA. Două societăți au contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor procedura de licitație. CNSC a respins ambele contestații în 15 ianuarie 2008.

În 31 august 2008, una dintre firmele care au participat la aceasta procedură a cerut Curții de Apel București anularea deciziei CNSC. Prin decizia definitivă și irevocabilă din 30 iunie 2008, instanța a anulat anunțul de participare nr. 40433/8 decembrie 2007, documentația de atribuire și întreaga procedură de achiziție derulată conform acestora.

În aceeași zi, înainte ca instanța să pronunțe o soluție, Consiliul Local Sector 1 a încheiat cu Compania Romprest Service SA contractul J077/S/30.06.2008 privind delegarea gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1.

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare