Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Întâlnirea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Poloniei în România

Întâlnirea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Poloniei în România

 

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit luni, 19 octombrie, cu noul ambasador al Republicii Polone în România, Maciej Lang, la sediul MApN.

Cei doi oficiali au subliniat relevanța Parteneriatului Strategic dintre cele două state la nivelul apărării, importanța procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice, de o manieră coerentă și unitară, prin implementarea deplină a deciziilor adoptate la nivel aliat începând cu anul 2014, precum și cooperarea excelentă în cadrul structurilor multinaţionale găzduite de România și Polonia.

Temele abordate au vizat, de asemenea, mediul de securitate la Marea Neagră, evoluțiile curente la nivelul NATO, UE, respectiv al relației transatlantice.

Ministrul Ciucă a transmis oficialului polonez disponibilitatea de a colabora pe segmentul de instruire, schimbul de informații și discuții la nivel tehnic, dat fiind faptul că cele două state derulează în prezent aceleași programe de înzestrare – HIMARS, PATRIOT și F-16, cu accent pe creșterea cooperarii industriale. 

 

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

ECONOMIE
Ziarul News - cotidian national

Ministerul Finanțelor: acțiuni pentru combaterea publicității înșelătoare și menținerea unei piețe concurențiale loiale

Ministerul Finanțelor: acțiuni pentru combaterea publicității înșelătoare și menținerea unei piețe concurențiale loiale   Raportul anual privind implementarea legislației cu impact relevant în menținerea unei piețe concurențiale loiale prezintă principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate în 2025: 14.000 de firme  verificate în 12 luni Ministerul Finanțelor a derulat, în 2025, acțiuni de amploare,

Citeste mai mult »